Scandal uriaş după ce un urs a agonizat cel puţin 15 ore după un accident. UPDATE: Ursul a fost tranchilizat şi apoi împuşcat VIDEO

Circulaţia pe DN 13A, între Praid şi Sovata, a fost restricţionată duminică dimineaţa după ce ursul rănit sâmbătă seara într-un accident s-a târât 15 ore pe carosabil, a informat Secţia de Drumuri Naţionale (SDN) Miercurea Ciuc. Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, s-a declarat duminică revoltat de modul în care autorităţile publice locale au pasat responsabilitatea de la unul la celălalt în cazul ursului rănit sâmbătă seara într-un accident, între Praid şi Sovata, şi i-a convocat luni dimineaţă pe toţi responsabilii din minister, astfel încât astfel de situaţii să nu se mai repete. Prefectul va fi demis.
Filip Stan
17 nov. 2019, 08:25
Scandal uriaş după ce un urs a agonizat cel puţin 15 ore după un accident. UPDATE: Ursul a fost tranchilizat şi apoi împuşcat VIDEO

UPDATE: Reprezentanţii IPJ Harghita au precizat că în acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de braconaj pentru a lămuri toate aspectele care au dus la producerea acestui eveniment, menţionând că încadrarea juridică a faptei se poate modifica pe parcursul cercetărilor.

UPDATE: Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că a demarat, duminică, procedura de demitere a prefectului de Harghita, după ce un urs a agonizat timp de 18 ore pe un drum din județ.

UPDATE: Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, s-a declarat duminică revoltat de modul în care autorităţile publice locale au pasat responsabilitatea de la unul la celălalt în cazul ursului rănit sâmbătă seara într-un accident, între Praid şi Sovata, şi i-a convocat luni dimineaţă pe toţi responsabilii din minister, astfel încât astfel de situaţii să nu se mai repete.

„Sunt absolut revoltat cum de aseară şi până la 11:00 astăzi (duminică n.r) când au făcut acest proces verbal, deşi autorităţile publice locale aveau conform HG 323 din 2010 privind răniri, capturi şi ucideri accidentale, tot ceea ce trebuia în materie de cadru legal, astfel încât să îl tranchilizeze pe acel urs, să facă un raport privind starea de sănătate a animalului, să vadă dacă se mai poate întâmpla ceva, se mai poate reabilita, recupera acel urs…Abia astăzi la ora 11:00 ne-a parvenit la minister, au solicitat ordinul în urma procesului verbal pe care l-au făcut cei de la Jandarmerie, structuri din subordinea Ministerului de Interne, medicului veterinar prin care au solicitat Ministerului (-Mediului, Apelor şi Pădurilor -nr.) avizul de recoltare prin împuşcare a acelui urs”, a declarat ministrul Mediului, Costel Alexe la România TV

Ministrul Mediului a subliniat că autorităţile locale, deşi aveau tot ce le trebuie în materie de cadru legal, au pasat responsabilitatea.

„Din păcate, în cazul ăsta, autorităţile publice locale au pasat responsabilitatea de la unul la celălalt fără să intervină în mod operativ şi ca acest caz să nu trebuiască să ajungă în această situaţie astăzi la ora 12:00 când s-a emis avizul de recoltare”, a spus ministrul Mediului.

El a subliniat că luni la ora 9:00 i-a convocat pe toţi cei responsabili din minister şi în cursul săptămânii vor avea loc discuţii cu ceilalţi miniştri din Cabinet, astfel încât astfel de situaţii să nu se mai repete.

În replică, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, consideră că autorităţile locale trebuie să aibă dreptul să ia decizia şi să poată interveni la nivel local în situaţii precum cea a ursului rănit la Praid.

„Acest caz arată foarte clar că sistemul centralizat impus nu serveşte deloc rezolvarea urgenţă şi decentă a unor asemenea situaţii. Un urs rănit este periculos, iar în caz de pericol, nu este normal să aşteptăm avizul din Bucureşti, trebuie să avem dreptul să luăm decizia şi să intervenim la nivel local. Ne asumăm responsabilitatea necesară descentralizării în asemenea situaţii. Dar aici nu vorbim doar de pericolul reprezentat de ursul rănit, ci putem spune că ursul lovit practic a fost torturat o jumătate de zi, ceea ce iarăşi nu este normal, deci solicităm autorităţilor centrale o descentralizare urgentă”, a declarat Borboly Csaba, citat de Biroul de presă al CJ Harghita.

UPDATE: Ursul rănit sâmbătă seara în accidentul rutier de la Praid a fost tranchilizat şi apoi împuşcat.

Şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Harghita, dr. Lado Zsolt, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că animalul avea trei picioare facturate şi ar fi fost imposibil să supravieţuiască în pădure.

La rândul său, comisarul şef al Gărzii de Mediu Harghita, Balla Izabella, a precizat că solicitarea de împuşcare de la Asociaţia Vânătorul şi Pescarul Sportiv „Târnava Mare” a sosit duminică, în jurul orei 10.30. Instituţia pe care o conduce şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita au emis imediat un punct de vedere favorabil pentru împuşcare, iar Ministerul Mediului a aprobat solicitarea de derogare.

Ursul a fost împuşcat de vânători şi a fost îndepărtat de pe carosab

UPDATE: ursul va fi ridicat de un buldozer după ce a agonizat 12 ore pe marginea drumului.

Un urs a fost lovit, sâmbătă seara, de un autoturism în care se aflau trei persoane, la ieşirea din localitatea Praid, un minor aflat în maşină suferind un atac de panică, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu.

„Persoanele din autoturism nu au fost rănite şi nu au fost în pericol. Un minor a suferit un atac de panică şi a fost asistat de echipajul SMURD”, a precizat Alina Ciobotariu.

În context, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că, în urma impactului, maşina a ieşit în afara carosabilului, iar ursul a fost grav rănit.

„În urma impactului, atât ursul, cât şi autoturismul au părăsit partea carosabilă. Din accident nu au rezultat victime omeneşti, însă ursul a fost grav rănit, se pare că are membrele fracturate”, a spus Gheorghe Filip.

În prezent, perimetrul este asigurat de poliţişti şi jandarmi, la faţa locului aflându-se autorităţile competente care urmeaă să ia o decizie în ceea ce priveşte animalul rănit.

DailyBusiness
FMI și Banca Mondială revizuiesc drastic prognozele pentru România. Creștere economică aproape înjumătățită în 2026
Spynews
Meko, acuzat că a furat mașina pe care i-o vânduse unui băiat! Declarații halucinante
Fanatik.ro
Replica genială a lui Cristi Chivu pentru prezentatoarea TV care s-ar iubi cu șeful Interului: ”Dacă spun, mă dau afară!”
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Se obține acordul scris al vecinilor și coproprietarilor. Situațiile în care actele pot fi anulate
Playtech.ro
Românii au luat cu asalt piaţa joburilor. Aplică în masă, dar sunt mai puţine locuri de muncă. Ce domenii mai angajează
Adevarul
Aventurile unui pompier cu doua prostituate. Lipsa erecției l-a adus în fața instanței, acuzat și de tâlhărie
wowbiz.ro
Ultimul mesaj transmis de designerul Eugen Olteanu. Ce se ascunde în spatele morții fulgerătoare la doar 42 de ani: „Ai zis că o să învingi și asta”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Incident grav la metroul din București! O bucată de tavan a căzut în tunel, între stațiile 1 Mai și Jiului
iamsport.ro
Gică Hagi, desființat de fostul conducător din fotbalul românesc: ”El crede că suntem imbecili. Chiar avem față de papagali?”
MediaFlux
Cele mai frumoase urări, mesaje și felicitări de Sf. Gheorghe 2026. Cui îi spunem la mulți ani în 23 aprilie
stirilekanald.ro
Doliu în rândul medicilor. Doctorița care a salvat mii de copii a murit
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara