USGS: Cutremur cu magnitudine 6.6 în Insula Paştelui

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, epicentrul fiind localizat la aproximativ 1.483 de kilometri sud-est de localitatea Hanga Roa.
Filip Stan
03 feb. 2021, 10:00
USGS: Cutremur cu magnitudine 6.6 în Insula Paştelui

USGS anunţă că un cutremur cu magnitudinea 6,6 s-a produs miercuri la sud-est de Insula Paştelui. În urma seismului care a avut loc miercuri, la ora 5:23 GMT, nu există risc de producere a unui tsunami, conform Centrului de Alertă pentru Tsunami al USGS.

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, epicentrul fiind localizat la aproximativ 1.483 de kilometri sud-est de localitatea Hanga Roa de pe această insulă din sud-estul Oceanului Pacific, teritoriu special al Republicii Chile, anunţă Reuters.

Trei cutremure noaptea trecută în România, anunţă INFP
Trei cutremure s-au produs în noaptea de marţi spre miercuri în zonele seismice Vrancea şi Făgăraş-Câmpulung, cu magnitudini de 3, 3,8 şi 2,4 pe scara Richter, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Primul seism, de 3 pe Richter, a avut loc la miezul nopţii, la ora locală 0:02, în judeţul Buzău, la adâncimea de 121 de kilometri (km), iar epicentrul s-a aflat la 49 km nord de Ploieşti, 59 km sud-est de Braşov, 103 km nord de Bucureşti, 122 km nord-est de Piteşti, 136 km vest de Brăila, 141 km vest de Galaţi, 143 km sud de Bacău.

După aproximativ trei ore (2:52) s-a produs un nou cutremur, cu magnitudinea 3,8 în judeţul Vrancea şi la o adâncime de 106 de kilometri. Seismul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 85 km est de Braşov, 90 km sud de Bacău, 105 km nord-est de Ploieşti, 112 km vest de Galaţi, 115 km nord-vest de Brăila şi 155 km nord de Bucureşti.

De asemenea, în această dimineaţa, la ora 5:48, în zona seismică Făgăraş-Câmpulung, respectiv în judeţul Argeş, a avut loc un cutremur slab, de suprafaţă, cu magnitudinea 2,4, la adâncimea de 2 km. Acesta s-a produs în apropierea oraşelor: 58 km sud-vest de Braşov, 60 km nord de Piteşti, 77 km sud-est de Sibiu, 96 km nord-vest de Ploieşti, 139 km nord-vest de Bucureşti.

Anul trecut, cel mai puternic seism s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe Richter. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.

Cutremure mari în 2021, potrivit USGS

15 ianuarie – Cel puţin 34 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui seism puternic produs în insula indoneziană Sulawesi şi având magnitudinea 6,2, potrivit Institutului american de geofizică (USGS). Seismul s-a produs la ora locală 02:18 (18:18 GMT). Epicentrul seismului a fost localizat la 36 km sud de Mamuju, la o adâncime relativ mică, de 18 km, a precizat USGS.

6 ianuarie – Un cutremur cu magnitudinea 6,2 s-a produs, în zona Insulelor Kermadec, un arhipelag aparţinând Noii Zeelande, fără ca autorităţile să raporteze pagube materiale sau să emită o alertă de tsunami. Epicentrului seismului s-a produs la 26 de kilometri adâncime sub Oceanul Pacific şi la 879 de kilometri sud-vest de Ohonua, cea mai apropiată localitate şi oraşul principal de pe insula Eua din ţara polineziană Tonga.
3 ianuarie – Un seism cu magnitudinea 6 s-a produs la 3 ianuarie 2021, în Insulele Aleutine, care aparţin statului american Alaska, a precizat Centrul German de Cercetare pentru Geoştiinţă (GFZ), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, a mai precizat centrul.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Giovanni Becali, transfer la Real Madrid. „Are 19 ani! L-a văzut deja Mourinho”. Exclusiv
Capital.ro
Casa Verde vine cu o schimbare importantă. De ce nu mai este suficient să te înscrii printre primii
Playtech.ro
Cum să plătești mai puțin pentru încălzire în această iarnă. Temperatura la care să setezi termostatul când ești acasă și când pleci
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România