USR a iniţiat un proiect de lege care interzice parlamentarilor să-şi mărească salariile

USR a depus un proiect de lege care interzice parlamentarilor să-şi mărească propriile salarii, astfel încât orice majorare a indemnizaţiilor să se aplice odată cu un nou mandat al celor două Camere ale Parlamentului.
Alina Costache
05 mart. 2018, 12:10
USR a iniţiat un proiect de lege care interzice parlamentarilor să-şi mărească salariile

„Proiectul de Lege pentru modificarea art. 42, alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prevede, în esenţă, că modificările făcute coeficienţilor de stabilire a indemnizaţiilor lunare se vor aplica doar odată cu începutul unui nou mandat al celor două camere ale Parlamentului. Astfel, orice majorare a indemnizaţiei va fi valabilă doar pentru viitorul Parlament, iar parlamentarii nu vor mai putea să voteze creşterea indemnizaţiilor proprii”, se arată într-un comunicat al USR.

Iniţiatorii proiectului legislativ sunt deputaţii USR Adrian Prisnel şi Cristian Seidler.

„Consider că este imoral ca parlamentarii să-şi legifereze drepturi speciale. Dreptul parlamentarilor de a-şi vota propriile salarii este un privilegiu în raport cu celelalte categorii de salariaţi care nu pot decide asupra propriilor venituri. Faptul că aceştia votează majorările de salarii de care vor beneficia ei înşişi este privit drept un conflict de interes. Această percepţie reprezintă şi una dintre cauzele pentru care Parlamentul României este o instituţie în care cetăţenii au foarte puţină încredere. Un vot pentru acest proiect ar fi o dovadă că parlamentarii au înţeles mesajul societăţii: nu vă mai votaţi privilegii”, a declarat Prisnel, potrivit documentului citat.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un asistent medical a fost găsit mort în camera de gardă, în Bicaz! Bărbatul avea 35 de ani
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș și Eugen Neagoe i-au făcut primul „11” lui Gică Hagi. Niciunul nu l-a ales pe Ianis Hagi! Exclusiv
Capital.ro
Bani pentru pensionari în decembrie 2026. Vârstnicii cu pensii sub 3.000 lei vor primi maxim 500 lei. Care sunt condițiile
Playtech.ro
Ce amendă riști dacă nu asiguri mașina după ce ai parcat. Regula valabilă și pentru automobilele cu transmisie automată
Adevarul
Mamă amendată cu 1.200 de euro după ce și-a dus cei patru copii în vacanță în Grecia, în timpul școlii: „Nu regret nimic. Aș face-o din nou”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
Gică Hagi a ales echipa de start pentru meciul cu Suedia. Câteva surprize mari
MediaFlux
Anunțul lui Ilie Bolojan după consultările de la Cotroceni. PNL nu exclude posibilitatea să voteze viitorul Guvern: Dacă PSD va fi la guvernare, PNL va intra în opoziție Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte