„V-ați dus la Cotroceni să lingeţi clanţele!” Stelian Tănase cere, cu vorbe grele, curățenie în PNL după perioada de „aservire” la Iohannis

Scriitorul Stelian Tănase a afirmat, vineri, la o dezbatere organizată de PNL, că liberalii s-au lăsat ”aserviți” de fostul președinte Klaus Iohannis și s-au dus ”să lingă clanțele” pentru a primi ”un job, un minister”. El i-a criticat pe liberali pentru că au devenit ”un partid prezidențial, dar unul de mâna a doua”. Tănase consideră că trebuie dați afară din partid cei care au luat acele decizii.
Viorel Dobran
23 mai 2026, 17:22
Stelian Tănase

Politologul Stelian Tănase le-a spus liberalilor în față că au ajuns „slugile lui Iohannis” pentru funcții și beneficii. „Cum v-ați lăsat aserviți de Iohannis, cum v-ați dus pe acolo să lingeți clanțele ca să vă dea un job, un minister, o afacere ori ceva?”, a declarat Tănase, subliniind că liberalii au acceptat să devină „un partid prezidențial, dar de mâna a doua”.

Scriitorul a rememorat situații în care membri PNL ar fi transmis ordine venite direct de la Cotroceni, fără a-și asuma vreo responsabilitate. „Am auzit mulți prieteni din PNL spunând că a decis Cotroceniul. Și voi ce ați făcut? Ați ridicat lăbuța?”, a continuat acesta, referindu-se la influența fostului președinte asupra deciziilor partidului, potrivit News.ro.

Stelian Tanase spune că liberalii ar trebui să rămână în opoziție după „cârdășia” cu PSD

Tănase a subliniat că PNL, un partid cu tradiție și oameni de valoare, nu ar fi trebuit să comită greșeli pe care le-a calificat drept „inadmisibile”. „Un partid guvernamental matur, care putea să pună mâna pe putere în mod logic și necesar, a renunțat moral, transformându-se într-o anexă de clasa a doua”, a punctat scriitorul. El a descris situația ca fiind o „ambuscadă” în care liberalii au căzut, pierzându-și identitatea și autonomia.

Crin Antonescu spune că PNL ”nu mai există”, deși are în Ilie Bolojan ”un Mesia al lui”. ”Este liderul userismului și haștagismului în general”

Pentru a redresa situația, Stelian Tănase consideră că PNL ar trebui să ia măsuri drastice împotriva celor responsabili de deciziile controversate. „Trebuie să îi dați afară și să îi sancționați pe cei care au fost cel mai mult implicați. Aveți listele de voturi, vă cunoașteți între voi foarte bine. Aceia trebuie eliminați pentru că sunt nocivi”, a declarat el, conform News.ro. Tănase a avertizat că, fără o asemenea epurare, partidul riscă să repete aceleași greșeli și să rămână vulnerabil în fața compromisurilor politice.

În final, scriitorul a făcut apel la o analiză profundă a ultimului deceniu din istoria PNL, cerând o reevaluare a direcției partidului. „Ar trebui să faceți această discuție despre ce prostii ați făcut în ultimii zece ani și poate chiar mai mulți”, a subliniat el, îndemnând liberalii să își regăsească identitatea și să evite influențele externe care au afectat grav imaginea formațiunii politice.

„Cârdășia” cu PSD, cea mai mare greşeală din ultimii 35 de ani

Scriitorul Stelian Tănase îi critică pe liberali pentru că au ”făcut cârdăşie cu PSD-ul” şi consideră că aceasta a fost cea mai mare greşeală a PNL din ultimii 35 de ani. El susţine că PNL trebuie să rămână în opoziţie în următorii doi ani şi că orice apropiere de putere până la alegeri este fatală pentru partid.

Citește și Crin Antonescu face prorociri sumbre: „O să începeţi să-l regretaţi pe Iohannis. I-am cerut lui Ilie Bolojan să candideze la prezidențiale”

„Aţi făcut cârdăşie cu PSD-ul. În urmă cu trei sau patru ani m-aţi invitat şi v-am vorbit despre situaţia în care sunteţi ca partid şi am spus tot ce vi s-a întâmplat acuma. Am făcut vâlvă mare în partid, se auzea musca. Eu vorbeam la tribună şi se auzea musca în sală. Toată lumea mi-a întors spatele când s-a terminat reuniunea. Nu au mai venit să îmi strângă mâna şi unii m-au şi înjurat aşa. Adică eram nişte golani, aşa, şi ne-am spus nişte lucruri la cârciumă. Făcusem o analiză corectă”, a declarat Stelian Tănase, vineri, la dezbaterea organizată la împlinirea a 151 de ani de la înfiinţarea PNL.

El consideră că alianţa cu PSD a fost cea mai mare greşeală a PNL din ultimii 35 de ani. „Ce v-a trebuit cârdăşia cu PSD-ul? Cea mai mare greşeală din ultimii 35 de ani. Şi aia a lui Antonescu cu Ponta. Dar asta a fost monumentală, că repeta o mai veche greşeală care s-a văzut că a ieşit prost. Şi v-aţi făcut haită cu PSD-ul. Spun haită că mă gândesc mai mult la PSD. Liberalii n-au cum să facă haită. Dar v-aţi înhăitat cu ei. De ce, copii? Spuneţi-mi şi mie, că n-am înţeles nici până astăzi. Şi sunt om bătrân, am trecut prin multe, am văzut multe. De ce v-aţi înhăitat cu PSD-ul? La ce v-a folosit? Numai că v-a poruncit Iohannis? Păi eu cred că şi voi sunteţi nişte oameni cu două mâini, două picioare, cu creier, cu urechi. Nu putea să vă oblige nimeni să faceţi mutarea asta. Şi felicit pe cei care au fost împotrivă, că îi ştiu”, a transmis Stelian Tănase.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Uluitor! Campionul mondial cu Spania a primit interzis în SUA și a cerut intervenția președintelui Donald Trump: „Am nevoie de ajutor!”
Capital.ro
PMB propune reguli noi pentru trotinetele electrice închiriate. Amenzile pot ajunge la 2.500 de lei
Playtech.ro
Noul drum spectaculos din România care traversează cinci județe. Lucrările avansează într-una dintre cele mai pitorești zone din țară
Adevarul
Cum arătau vacanțele românilor la mare în comunism. Discoteci, concursuri de Miss și turiști străini, într-o perioadă marcată de lipsuri
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
”Azi ar fi putut juca la orice echipă de top!”. Victor Becali a numit fostul mare fotbalist român pe care îl consideră ”ignorat”
MediaFlux
Un „călător în timp”, care susține că vine din anul 2118, dezvăluiri uluitoare despre viitorul omenirii: „Meritați să știți adevărul”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România