VACANŢA de 1 MAI. Ce recomandări le face Protecţia Consumatorului turiştilor

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, recomandă turiştilor să nu achiziţioneze niciun fel de pachet turistic sau alte tipuri de cazare de pe internet sau din surse care nu sunt autorizate ori nu funcţionează legal, arată Agerpres.
Iulian Tudor
27 apr. 2015, 12:24
VACANŢA de 1 MAI. Ce recomandări le face Protecţia Consumatorului turiştilor

„Le recomandăm turiştilor care vor petrece minivacanţa de 1 mai în diferite zone turistice din centrul ţării să nu aleagă acele tipuri de cazare de pe internet sau din alte surse care nu sunt autorizate şi nu funcţionează legal, să nu achiziţioneze nicin un fel de pachet turistic fără o dovadă în acest sens, adică un contract, o formă legală prin care să se dovedească plata serviciului turistic, altfel va fi foarte greu să intervenim dacă vor exista sesizări în acest sens. Problemele întâlnite în anii anteriori, respectiv cele cauzate de unele agenţii de turism cât şi a turismului la negru sunt în atenţia noastră”, a precizat luni, într-o conferinţă de presă, şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Braşov, comisar-şef Claudiu Susanu, care are în subordine judeţele Braşov, Covasna, Harghita, Sibiu, Mureş şi Alba.

Citeşte şi MINIVACANŢA de 1 MAI. Cu greu se mai găseşte un loc în staţiunea Mamaia. Cât costă un sejur la munte

Potrivit acestuia, turismul în zona braşovului este mult superior celor din alte zone pe care le cunoaşte şi a avut posibilitatea să le verifice, în ceea ce priveşte fenomenul „turismului la negru”.

„Inclusiv abordarea este diferită, însă există şi un merit al consumatorilor care au devenit mult mai exigenţi în ultimul timp, îşi cunosc drepturile şi nu mai apelează la acele căsuţe din diferite zone care care nu au nicio formă de organizare. Lucrurile s-au schimbat foarte mult în judeţul Braşov după ce, în urmă cu doi ani, în urma unui Ordin al Prefectului privind combaterea turismului la negru, la nivelul judeţului au fost organizate numeroase acţiuni împreună cu alte structuri cu atribuţii în acest sens, iar lucrurile s-au îmbunătăţit substanţial”, a afirmat Susanu.

Citeşte şi Autoritatea Naţională pentru Turism, instituţie care promovează România, are telefoanele tăiate

Comisarul-şef al CRPC Braşov a adăugat că atât înainte cât şi în timpul minivacanţei de 1 Mai, comisarii instituţiei vor desfăşura acţiuni de verificare şi control atât în ceea ce priveşte unităţile de cazare, cât şi la celelalte servicii adiacente din turism.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT