Vaccinul hepatitic B nu va mai fi adus în România până în ianuarie 2018, din motive de fabricaţie. Peste 150.000 de copii, nevaccinaţi

Producătorul belgian al vaccinului împotriva hepatitei B a anunţat, încă din 2016, autorităţile române că, din cauza unor motive de fabricaţie, până în ianuarie 2018 produsul nu va mai fi adus în România, pacienţii cerând autorităţilor să caute soluţii, chiar să împrumute din alte ţări, deoarece peste 150.000 de copii ar rămâne neimunizaţi, a declarat, luni, Marinela Debu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO).
Alina Costache
30 ian. 2017, 14:47
Vaccinul hepatitic B nu va mai fi adus în România până în ianuarie 2018, din motive de fabricaţie. Peste 150.000 de copii, nevaccinaţi

„Au mai fost perioade când nu s-a mai găsit vaccin, dar perioade scurte. Lipsa vaccinului împotriva hepatitei B este o veste foarte proastă, o problemă foarte gravă, mai ales pentru copiii născuţi din mame infectate cu virusul hepatitic B. Ca mamă cu hepatită am fost foarte îngrijorată pentru copilul meu. Ştiu cât de greu şi cât de tragic poate fi pentru cineva în situaţia aceasta. În acelaşi timp, lipsa vaccinului este o problemă şi pentru copiii din medii defavorizate, a celor din centrele de plasament. Sperăm să se găsescă nişte soluţii, chiar şi de a împrumuta de la alţii pentru că altfel riscăm să pierdem tot ceea ce am făcut bun”, a declarat, luni, Marinela Debu, preşedintele APAH-RO.

Începând cu anul 1995, nou-născuţii au fost vaccinaţi împotriva hepatitei B printr-un program naţional de imunizare, întrucât în România erau aproape cele mai multe cazuri de boală din Europa, a explicat Debu, la conferinţa „Prevenţia şi accesul la tratament reprezintă urgenţe pentru România în lupta cu hepatita”.

„În anii aceştia, de mai bine de 20 de ani, adică din 1995, când s-a introdus vaccinarea obligatorie a nou-născuţilor, numărul cazurilor de boală a scăzut foarte mult. Gândiţi-vă ce înseamnă un an pierdut, peste 150.000 de copii nou-născuţi nevaccinaţi. Am fost exemplu în Europa, că, odată cu introducerea imunizării, a scăzut incidenţa bolii”, a spus Marinela Debu, conform news.ro.

Denumirea comercială a vaccinului hepatitic este Engerix B, iar firma deţinătoare a autorizaţiei de punere pe piaţă este GlaxoSmithKline, din Belgia. Data estimată de reluare a comercializării în România este ianuarie 2018.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România