Val de controale la românii care ard ilegal deșeuri. Infracțiunile sunt pedepsite cu închisoare de la 1 la 5 ani

Garda de Mediu – Comisariatul Județean Ilfov, însoțită de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov, au făcut verificări pe raza localităților Jilava și Sintești în scopul identificării și sancționării faptelor de natură contravențională și penală, care constituie abateri de la regimul deșeurilor și al protecției mediului.
Alina Costache
07 mai 2026, 15:05
Val de controale la românii care ard ilegal deșeuri. Infracțiunile sunt pedepsite cu închisoare de la 1 la 5 ani

În cadrul controalelor au fost vizate infracțiuni grave de mediu desfășurate constant și organizat. Printre acestea se numără arderea și îngroparea ilegală de deșeuri provenite din dezmembrări auto și alte activități economice, colectarea și valorificarea fără autorizație a deșeurilor feroase și neferoase, abandonarea deșeurilor, precum și incinerarea acestora pentru reducerea cantităților.

”Au fost derulate controale la amplasamente și persoane fizice, vizând infracțiuni grave de mediu desfășurate în mod constant și organizat:

Arderea și îngroparea ilegală a deșeurilor rezultate din dezmembrări auto și alte activități economice

Colectarea și valorificarea fără autorizație a deșeurilor feroase și neferoase

Abandonarea deșeurilor și incinerarea acestora în scopul diminuării cantităților”, a transmis Garda de Mediu.

Citește și: Noi reguli pentru aruncarea deșeurilor. Amenzi de până la 40.000 de lei pentru neîndeplinirea obligațiilor

Pentru desfășurarea acestei acțiuni au fost mobilizați 11 comisari ai Gărzii Naționale de Mediu, alături de 30 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ilfov și al Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.

”Această acțiune continuă lupta împotriva comerțului ilegal cu deșeuri, dar mai ales împotriva arderilor ilegale de deșeuri. Scopul acestor acțiuni este acela de a descuraja activitățile ilegale privind gestionarea deșeurilor și de a destructura grupurile care le desfășoară.

În acest context, este foarte important să atragem atenția asupra nevoii de a modifica și îmbunătăți cadrul legal actual, astfel încât mecanismele care stau la baza unor astfel de „afaceri” să nu mai poată fi puse în mișcare.

Citește și: Sectorul 3, lider în colectarea selectivă: Creștere de aproape 4 ori a deșeurilor reciclabile colectate în doar șase luni

Facem mențiunea că acțiunea de astăzi vine în susținerea și continuarea sesizării penale colective înaintate organelor de cercetare penală în luna octombrie 2024, după peste 50 de controale derulate începând cu anul 2022, în cadrul cărora comisarii de mediu au confiscat sute de tone de deșeuri, au întocmit peste 15 sesizări penale in personam și o sesizare penală colectivă, precum și au confiscat 18 mijloace de transport utilizate la săvârșirea faptelor”, a transmis Garda de Mediu.

Inspectorii de la Garda de Mediu avertizează că faptele constatate – de la incendiere, la abandonare, aruncare și eliminare a deșeurilor în spații neautorizate – constituie infracțiuni și pot fi pedepsite cu închisoare de la 1 la 5 ani.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT