Valentin Bora, singurul supravieţuitor al tragediei aviatice de la Sibiu, mărturii din INFERN

Ziua de 21 noiembrie 2014 va rămâne veşnic în amintirea lui Valentin Bora, maistrul militar care a supravieţuit în mod miraculos accidentului aviatic din Sibiu. La un an de la tragicul eveniment în care au murit nouă oameni, Valentin este încă chinuit de amintiri. Acesta a fost singurul supravieţuitor al accidentului.

19 nov. 2015, 13:40
Valentin Bora, singurul supravieţuitor al tragediei aviatice de la Sibiu, mărturii din INFERN

Elicopterul militar YAR 330-Puma, la bordul căruia se aflau zece militari, decolase de pe  baza aeriană Câmpia Turzii. Acesta s-a prăbuşit şi a luat foc la contactul cu solul  s-a prăbuşit şi a luat foc la contactul cu solul într-o zonă împădurită din Sibiu între localităţile Laslea, Malancrav şi Iacobeni.

În urma exploziei, au murit nouă oameni, Valentin Bora fiind singurul supravieţuitor. În urma impactului, acesta a fost proiectat în afara aparatului de zbor, reuşind astfel să scape cu viaţă.

Amintirile tragediei îl vor urmări toată viaţa pe maistrul militar.

„Îmi aminetesc că era o zi urâtă de noiembrie cu ceață, dar vizibilitatea era bună când ni s-a dat decolarea. Ne duceam în poligonul Cincu să asigurăm serviciul de SMURD. Era o misiune multinațională cu americani. Au fost foarte multe activități în acea perioadă și am avut multe zboruri. Cu acel elicopter zburasem toată săptămâna. Totul a decurs normal. După decolarea din acea zi, cam la o oră de la decolare ne-am prăbușit. Nu știu ce s-a putut întâmpla.”, a povestit Valentin Bora, potrivit dejulmeu.ro.

Deşi a vrut să-şi salveze colegii, Valentin nu a reuşit din cauza flăcărilor.

„Explozia m-a aruncat foarte mult, iar focul era foarte puternic. Nu m-am putut apropia de elicopter mai mult de 15-20 de metri. Mă ardea fața. Era un foc extraordinar de mare. Nici nu am realizat că am mâinile arse. Am vazut numai că îmi ard picioarele. M-am rostogolit cum am putut până lângă niște buruieni, iar cu roua de pe ele am reuși să-mi sting focul de pe picioare.

În acele momente nu simțeam nicio durere, dar mi-am dat seama că mâna dreaptă îmi este ruptă. Am strigat cât am putut dacă mai trăiește careva, dar nu am primit niciun răspuns. Aveam trei telefoane la mine și cumva, cu greu, am reușit să sun la 112. La un moment dat au venit niște oameni cu un Jeep. Trecusem peste satul lor și au văzut explozia. Dintr-o dată am văzut că pilotul se ridicase și venea spre noi, dar nu era bine deloc. Între timp au sosit și echipele de intervenție și ne-au dus la Târgu Mureș. Pe mine m-au transportat cu ambunlanța, iar pe colegul meu cu avionul. Am fost conștient tot timpul.”, a mai spus maistrul militar. 

Citeşte şi 

Familia lui Valentin a aflat din presă despre tragicul eveniment, ştirea cu elicopterul prăbuşit în care se aflau zece militari fiind difuzată pe toate posturile de televiziune.

„Mama și familia mea au aflat de la televizor ce s-a întâmplat. Au știut exact că și eu sunt acolo pentru că eu le spuneam tot ce fac și în ce misiuni merg. Nu vreau să mă gandesc ce au putut simți în acele momente. Au început să sune pe unde au știut ei pentru a afla dacă sunt în viață. În cele din urmă li s-a spus că vom fi transportați la Târgu Mureș. Sora mea Laura, împreună cu cumnatul meu Didi, când au aflat, au venit direct la Târgu Mureș. Când ei au ajuns pe noi ne duceau la avion pentru a fi transportați la Spitalul de Arși. A doua zi și sora mea și cumnatul meu au ajuns la București. Toată familia a fost alături de mine. Pe mama au adus-o la mine după o lună. Chiar în prima zi de Craciun au intrat în salon. Nu am să uit niciodată cu câtă dragoste se uita mama la mine. Parcă nu îi venea să creadă că sunt eu.”

Valentin a stat la Spitalul de Arşi din Capitală timp de şapte săptămâni.

„În primele trei săptămâni nu am putut umbla. Eram tot bandajat. Mi-au luat grefe de piele de pe picioare pentru a mi le pune pe mâini. Si să vorbesc îmi era greu. Oboseam foarte tare și nu puteam mânca aproape nimic, decât banane, iaurt și câte o ciorbă. Am slăbit atunci 20 de kg.

Am stat în Spitalul de Arși 7 săptămâni. Acolo am întâlnit niște cadre medicale extraordinare. Au avut grijă de mine ca de un copil. Aș vrea să merg la București și să le mulțumesc acelor oameni pentru tot ce au făcut pentru mine.

Dupa externare am fost transportat cu un avion militar de la București la Câmpia Turzii, iar de acolo o ambulanță cu medic m-au dus acasă.”

Maistrul militar îşi aminteşte cu emoţie de momentul în care s-a întors acasă unde îl aşteptau cei dragi.

„Erau foarte mulți oameni care mă aștepatu acasă, în curte. A fost un moment emoționant. Mă întorsesem acasă. Eram pe picioarele mele. Mama se uita la mine ca la o icoană. Mama m-a îngrijit ca pe un copil. Eu nu am fost genul de om care să stau, însă pentru mine, după accident, viața s-a schimbat radical. Refacerea pielii durează ani de zile și este foarte greu să depinzi de cineva.

Sunt conștient că meseria de mecanic de bord nu o voi mai practica niciodată. Nu am cum. Mâinile mele sunt foarte sensibile pentru că pielea este foarte subțire. Trebuie să le protejez mereu. Colegii mei mă încurajează și mă sprijină. Sunt niște oameni extraordinari.”

Gândul că toţi ceilalţi colegi ai săi au murit în urma exploziei îl macină şi acum.

„Nu știu ce șansă am avut și de ce eu am rămas în viață. Norocul meu a fost că am fost aruncat înafara zonei de foc. E foarte greu să retrăiesc acele momente. 8 dintre colegii mei au murit atunci, pe loc, iar pilotul după două săptămâni. Eu nu mă pot gândi doar la unul dintre ei. Mă gândesc la toți 9. Asta-i povara mea pe care trebuie să o duc de acum înainte. Erau niște colegi și niște oameni extraordinari.

Pentru mine această lună este cea mai dureroasă. În 21 noiembrie se împlinește un an de la accident. Mi-aș dori să pot merge și să le mulțumesc acelor oameni care au ajuns primii la noi. Sper să ajung, pentru că în data de 23 noiembrie mă voi interna din nou pentru încă două intervenții chirurgicale la mâini.”

 Maistrul militar Valentin Bora a primit distincția de „Cetațean de onoare” al comunei Jichișu de Jos, în septembrie.

Citeşte şi

Tragedia care a avut loc pe 30 octombrie în clubul Colectiv în care au murit mai 56 de persoane i-a răscolit din nou amintirile.

„Mi-a fost foarte greu să mă uit. Emoțional, mă simt foarte slăbit și acum. Știu ce înseamnă să ai arsuri pe corp. E foarte greu. Recuperarea este foarte anevoioasă, dar trebuie să avem credinţă. Nu au voie să se descurajeze niciun minut, au primit o nouă şansă. Este enorm de greu. Singurii care nu te lasă în aceste momente sunt prietenii şi rudele. Dar trebuie să fim fericiți că am primit o a doua șansă la viață.”

Treptat, Valentin începe să-şi revină şi speră să ducă o viaţă normală de acum încolo. Acesta îşi doreşte să se pensioneze.

„Mă gândesc să mă pensionez la anul. Până voi reuși să câștig o formă fizică mai bună mai durează multă vreme. Deși este foarte greu, trebuie să accept și să merg mai departe. Dacă până acum nu credeam în minuni, acum cred că eu însumi sunt o minune”, a spus Valentin Bora, potrivit dejulmeu.ro.


loading...