Valer Dorneanu: După deciziile CCR nu se mai fac declaraţii, comunicările se vor face prin comunicate de presă

Preşedintele Curţii Constituţionale (CCR), Valer Dorneanu, a anunţat miercuri că plenul CCR a decis că nu se vor mai face comunicări prin declaraţii, toate deciziile urmând a fi anunţate prin comunicate de presă.
Filip Stan
04 apr. 2017, 10:54
Valer Dorneanu: După deciziile CCR nu se mai fac declaraţii, comunicările se vor face prin comunicate de presă

Decizia CCR de a nu se mai face declaraţii de presă prin care să se anunţe hotărârile luate de judecători a fost luată în ziua în care pe ordinea de zi se află excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatului Poporului împotriva legii 90/2001 care le interzice condamnaţilor penal să fie membri ai Guvernului.

”E cea mai grea soluţie pe care am avut-o de dat până acum, pentru că problemele sunt mai ales de apreciere politică”, a declarat preşedintele CCR, Valer Dorneanu, la finalul şedinţei în care a fost amânată pentru a treia oară luarea unei decizii în această speţă.

Dorneanu a justificat luarea deciziei de a renunţa la declaraţiile de presă prin faptul că CCR preia astfel exemplul celorlalte instanţe, care nu comunică prin declaraţii, ci prin comunicate. 

 

viewscnt

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
Primul club care îi închide ușa în nas lui Dennis Politic, căzut în dizgrație la FCSB: „Nu e cazul!”
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Românii ar putea ieși mai târziu din câmpul muncii. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Riscul la care te expui dacă începi munca înainte de semnarea contractului. Ce drepturi poți pierde și ce spune legea
Adevarul
„Taxa de loialitate” la abonamente: de ce plătești mai mult dacă ești client vechi
wowbiz.ro
Petrișor Ruge, mesaj emoționant după despărțirea profesională de Andreea Bălan. Ce le-a transmis fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
NBC ar fi oferit 6.000.000 de dolari pentru jumătate de oră de interviu cu o legendă a sportului românesc
MediaFlux
Ce se întâmplă cu zodiile de Pământ după Luna Nouă. Taurii, Fecioarele și Capricornii intră într-o perioadă de transformări importante
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România