Valeriu Gheorghiţă: „Probabil mai mult de jumătate din populaţia lumii va trece prin infecţia cu Sars-COV-2. Cred că se va renunţa la majoritatea restricţiilor”

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, consideră că vom ajunge într-o fază endemică de evoluţie a bolii, care ar putea genera renunţarea la majoritatea restricţiilor
Ruxandra Rădulescu
26 ian. 2022, 14:04
Valeriu Gheorghiţă:

Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, spune că, ținând cont de modul agresiv în care se transmite Omicron, în perioada următoare, peste jumătate din populația lumii va trece prin boală.

“Vom ajunge într-o fază endemică de evoluţie a bolii. Este foarte probabil să se întâmple acest lucru pentru că toate estimările ne arată că, în această perioadă, probabil, că mai mult de jumătate din populaţia lumii va trece prin infecţia cu Sars-COV-2, ori coroborat cu faptul că peste 60% din populaţia la nivel global a primit cel puţin o doză de vaccin, foarte probabil că vom ajunge în faza post pandemică, în perioada de endemie în care va conta foarte mult comportamentul individual”, a declarat, miercuri, Valeriu Gheorghiţă.

Citeşte şi: Alexandru Rafila, avertisment în ziua cu peste 34.000 de noi cazuri de COVID-19. „Acest număr e preocupant. Sunt numeroase cazuri care se înregistrează şi la persoanele vaccinate”

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare crede că în acel moment se va renunţa la majoritatea restricţiilor.

”Practic, cred că se va renunţa la majoritatea restricţiilor şi, din acel moment, fiecare va trebui să fie mai responsabil pentru sănătatea lui şi a celor cu care se întâlneşte, a celor apropiaţi, a bunicilor, a părinţilor vulnerabili. Cred că este momentul să înţelegem că doar noi putem să schimbăm parcursul acestei infecţii pe mai departe”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiţă.

Citeşte şi: Record absolut de cazuri noi de COVID în Bucureşti: aproape 5.000 de infectări în 24 de ore. Aproape toată ţara este în scenariul roşu

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT