Valeriu Zgonea, despre Victor Ponta: E dreptul fiecărui deputat de a accede la funcţia de preşedinte al Camerei

03 05. 2016, 12:19

Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, a declarat marți că Victor Ponta a condus un guvern performant, a fost președinte al PSD și este dreptul fiecărui membru al Camerei să acceadă în funcția de președinte a forului legislativ.

„Victor Ponta a fost președintele PSD, a fost nominalizat pentru funcția de prim-ministru și apoi ales de către Parlamentul României pentru funcția de prim-ministru, un guvern performant și în cifre și în statistici naționale sau internaționale, dar și în viața de zi cu zi a fiecărui român. A performat acolo unde a fost. În rest, nu pot să comentez, este dreptul fiecărui membru al Camerei Deputaților să poată să acceadă la această funcție de președinte al Camerei Deputaților”, a comentat Valeriu Zgonea declarația lui Liviu Dragnea potrivit căreia și-l dorește pe Victor Ponta la conducerea Camerei Deputaților.

El a subliniat că pentru Victor Ponta, care este trimis în judecată, până când nu are o decizie definitivă de la instanță funcționează prezumția de nevinovăție.

„Eu am spus și în interiorul partidului, i-am explicat domnului președinte Dragnea și colegilor din Comitetul Executiv că în România democrată funcționează prezumția de nevinovăție pentru fiecare dintre noi. Până nu ai o decizie definitivă fiecare om este considerat nevinovat și se apără în instanță, nu în Parlament, nu într-un partid politic”, a spus Zgonea.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a declarat luni la România TV că îşi doreşte ca Victor Ponta să devină preşedinte al Camerei Deputaţilor. Valeriu Zgonea a fost exclus din PSD, partidul luând acum în calcul şi înlocuirea lui de la şefia Camerei.

Citeşte şi: Liviu Dragnea: Mi-aş dori ca Victor Ponta să devină preşedintele Camerei Deputaţilor