Vali Gora, bun prieten cu Ioan Gyuri Pascu şi fost coleg cu acesta în grupul Divertis, a postat pe pagina de Facebook a lui Silviu Petcu, un alt membru al trupei Divertis, un text plin de culoare şi emoţie. Este o frântură dintr-un portret al lui Gyuri, „un amestec de Creangă şi Caragiale, în care trăiau fericiţi Gerilă, Flămînzilă, Setilă, Ochilă sau Păsărilă Lăț-Lungilă”.

Citeşte şi Mesaj CUTREMURĂTOR postat de Cristi Greţcu pe Facebook după moartea lui Ioan Gyuri Pascu. „Acum am înţeles…”

Alte Articole

Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru ...

Dana Roba îl lovește pe Daniel Balaciu unde îl doare cel mai ...

Daniel Onoriu, condamnat la închisoare cu executare! Fostul ...

„Hoțul de clipe.

A plecat Gyuri. A plecat de trei zile și tot de atunci vreau să scriu despre el. Și nu știu cum. Despre Gyuri care strălucea pe scenă, a vorbit toată lumea. Aș putea să încep cu cel cu care am umblat din gazdă în gazdă, la începuturile noastre prin București, cu poveștile nopților cîntate și ale celor vorbite în care am amestecat cam tot ce se putea amesteca: bucurii, tristeți, cărți, sport, întrebările noastre despre mersul și rostul lumii și multă, multă viață. Ar mai fi o variantă, meciurile pe care le-am văzut și trăit împreună… sau aș putea începe cu Gyuri cel sensibil, vulnerabil și trist care se ascundea în chitară ca să fie el, …sau cu Gyuri care bătea noaptea la ușă să mă întrebe dacă nu am o bucată de pîine că el are o ceapă, sau cu drumurile noastre cu mașina, sau….

S-ar putea să fie omul cu care am cele mai multe amintiri. Sigur este omul împreună cu care am rîs cel mai mult

Era un amestec perfect de Caragiale și Creangă, în care se mai băga din cînd în cînd și Shakespeare. Asemenea lui Creangă avea umorul sănătos, spumos, i-aș spune moldovenesc, dar vorbim despre Gyuri, era un Harap Alb în care trăiau, fericiți și nu prea înghesuiți, Gerilă, Flămînzilă, Setilă, Ochilă sau Păsărilă Lăț-Lungilă, (nu rîdeți, Gyuri știa cum să aducă luna de pe cer și să ți-o pună în palmă). Și nu de puține ori, toți plecau, ca să-i facă loc lui Moș Nechifor Coțcariu.
Îl iubea pe Caragiale și învățase de la el să folosească ironia fină, să ia din viață și să pună pe scenă sau pe ecran, personaje de un umor fabulos. Autoironia era un bonus care venea de la el.
Talentul lui era uriaș, lua o jumătate de glumă și făcea din ea una întreaga, rotundă și plesnitoare ca o minge nouă și frumoasă. Era hoț de clipe. Știa să fure clipa, să o facă să fie a lui. Da, avea geniu adevarat. Am văzut asta de multe ori, așa că trebuie să o spun. Prostește vorbind, cred că și Dumnezeu va rîde cu el.
Cu el rîsul era rîs, spectacolul era spectacol, cîntatul era cîntat, în trei cuvinte: treaba era treabă. Doar noaptea era de multe ori zi…

A fost frumos!

De trei zile jucăm o poveste tristă. Aștept să se audă, de undeva de sus, o Voce care să spună: Gyuri, asta a fost bună, o păstrăm să o avem, dar hai să mai tragem una perfectă!