Valul de căldură a făcut zeci de morți în Canada. Țara a înregistrat a treia zi la rând cea mai ridicată temperatură din toate timpurile

Zeci de oameni au murit în Canada din cauza unui val de căldură care a adus temperaturi record, relatează BBC.
Daniel Spătaru
30 iun. 2021, 08:57
Valul de căldură a făcut zeci de morți în Canada. Țara a înregistrat a treia zi la rând cea mai ridicată temperatură din toate timpurile

Poliţia din British Columbia a intervenit, începând de luni, în cazul a aproximativ 70 de decese subite, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre vârstnici. Autorităţile au spus că valul de căldură a fost un factor important.

Marţi, Canada a înregistrat, pentru a treia zi consecutiv, cea mai ridicată temperatură din toate timpurile: 49,5C, în Lytton (British Columbia). Înainte de această săptămână, în Canada temperatura nu a trecut vreodată de 45 de grade Celsius.

Autorităţile i-au îndemnat pe oameni să îşi verifice vecinii, membrii familiei şi vârstnicii pe care îi cunosc. „Această vreme poate fi fatală pentru membrii vulnerabili ai comunităţii”, a spus un reprezentant la poliţiei canadiene din Vancouver, citat de BBC.

Potrivit poliţiei, căldura este considerată factor important în 69 de decese în suburbiile Burnaby şi Surrey ale oraşului Vancouver. În oraşul Lytton, a fost „insuportabil” pentru oameni să îşi părăsească locuinţele, potrivit unor localnici.

Citeşte şi Locul în care canicula a devenit infernală. Temperaturile au ajuns la aproape 48 de grade Celsius

Agenţia guvernamentală de mediu a emis alerte pentru provinciile British Columbia şi Alberta, dar şi în regiuni din Saskatchewan, Northwest Territories şi Yukon. „Suntem a doua cea mai rece ţară din lume şi unde ninge cel mai mult”, a spus David Phillips, climatolog la Environment Canada. „Deseori avem valuri de frig şi viscole, dar nu vorbim des despre căldură ca aceasta. Dubai este mai răcoros decât ce trăim acum”.

Valul de căldură s-a simţit şi în nordul SUA. În oraşele Portland şi Seattle, temperaturile au ajuns la un nivel record de când au început măsurătorile, în anii 1940. Portland a înregistrat 46,1C şi Seattle, 42,2C, potrivit Serviciului Naţional Meteorologic.

Experţii spun că schimbarea climei este aşteptat să crească frecvenţa fenomenelor meteorologice extreme. În ultimii 130 de ani, de când au început măsurătorile la nivel global, temperatura medie la suprafaţa pământului a crescut cu aproximativ 1 grad Celsius. cea mai mare creştere a fost înregistrată în ultimele patru decenii.

Citeşte şi Şi vecinii se topesc de căldură. La Belgrad s-a înregistrat cea mai călduroasă zi de iunie din istorie, în Ungaria temperaturile au trecut în premieră de 40 de grade

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT