Vara 2026 începe cu vreme rea în aproape toată țara. Potrivit meteorologilor, de luni după-amiază și până miercuri va ploua abundent, vor fi descărcări electrice iar în unele zone va cădea grindină.
Cât privește temperaturile, sunt așteptate, tot în iunie, intervale cu valori în termometre peste media normală a acestei perioade, astfel că trebuie să ne așteptăm și la primul episod de caniculă.
”Temperaturile vor fi ușor mai ridicate în medie cu 1-2 grade, variază aceste diferențe. Trebuie să ne așteptăm la intervale, zile din luna iunie când să avem temperaturi mai ridicate decât în mod normal. Asta presupune zile cu vreme călduroasă, ceea ce presupune și temperaturi și de peste 30 de grade cu cât o să înaintăm în luna iunie. Dar nu sunt excluse și episoade caniculare.
Cu siguranță, de-a lungul acestei veri vom avea intervale și cu temperaturi mai violente. De mâine (luni – n.r.) din a doua parte a zilei, cam până marți seara, ne așteptăm ca instabilitatea atmosferică să se accentueze în toate regiunile din țara noastră, să avem furtuni, unele chiar mai violente, în vest, nord-vest, centru la deal și la munte.
Ne așteptăm se se strângă, de mâine după-amiază până miercuri seara, cantități de apă mai însemnate, local de peste 25-30 chiar și peste 40 de litri pe metru pătrat. Vor fi și vijelii, căderi de grindină, dar și nelipsitele descărcări electrice. Rămânem cu temperaturile apropiate deocamdată de normalul perioadei sau chiar ușor peste în perioadei sau chiar ușor peste în partea de sud-vest a țării acolo unde azi și mâine se vor înregistra cele mai ridicate valori, spre 28-29 de grade”, spune meteorologul Mihai Timu, de la Administrația Națională de Metorologie, citat de digi24.
Citește și Primele efecte ale fenomenului Super El Niño, vizibile în SUA. Ce arată prognoza pentru luna iunie