Varianta DELTA se extinde în România, alţi doi morţi. Ce vaccin ne protejează mai bine de virusul mutant

Potrivit CNCAV, în România, au fost confirmate 57 de cazuri de infecție cu tulpina Delta, în 9 județe din țară, cele mai multe fiind înregistrate în Ilfov, Argeș și municipiul București.
Filip Stan
07 iul. 2021, 16:30
Varianta DELTA se extinde în România, alţi doi morţi. Ce vaccin ne protejează mai bine de virusul mutant

Varianta DELTA se află deja identificată în nouă judeţe din România, în condiţiile în care descoperirea acestei tulpini necesită teste complexe de laborator. Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) a anunțat că până miercuri în România au fost înregistrate 57 de cazuri de infectare cu tulpina Delta și un deces la o persoană de 72 de ani, din Pitești, arată CNCAV.

Conform informaţiilor INSP, alte două decese au fost înregistrate ca urmare a infectării cu tulpina Delta.

Persoanele, cu vârste de 62, respectiv 35 de ani, sunt din judeţul Bacau şi erau nevaccinate, deşi aveau condiţii medicale preexistente, precizează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

CNCAV anunţa anterior că, până miercuri, în România au fost înregistrate 57 de cazuri de infectare cu tulpina Delta şi un deces la o persoană de 72 de ani, din Piteşti.

Potrivit CNCAV, în România, au fost confirmate 57 de cazuri de infecție cu tulpina Delta, în 9 județe din țară, cele mai multe fiind înregistrate în Ilfov, Argeș și municipiul București. Un prim deces cauzat de tulpina Delta a fost declarat la o persoană de 72 de ani, din muncipiul Pitești, nevaccinată. La o parte dintre infecțiile cu tulpina Delta nu s-au identificat origini din import, ci au fost dobândite pe teritoriul național, ceea ce denotă posibilitatea transmiterii comunitare.

Conform CNCAV, varianta Delta (B1617.2) sau tulpina indiană are un grad ridicat de contagiozitate, de două ori mai mare față de tulpina inițială și cu aproximativ 60% mai mare decât tulpina Alpha, cunoscută ca varianta britanică.

Încă nouă persoane au fost confirmate cu varianta indiană în România. În total, 57 de români au virusul mutant

„Varianta Delta are potențialul de a deveni tulpină majoritară la nivel global, nu doar în anumite țări, fiind responsabilă de un număr mare de infecții, predominant la persoanele nevaccinate. Vaccinurile actuale administrate în schemă completă își mențin eficiența față de infecția cu acest tip de tulpină, sens în care vaccinul produs de compania Pfizer/ BioNTech asigură o protecție de spitalizare de 96%, iar AstraZeneca/Vaxzevria asigură o protecție de 92%. Vacinarea cu schemă completă oferă protecție față de boala COVID-19, scade riscul de internare, riscul de complicații și de deces”, a mai transmis CNCAV.

Varianta Delta-dosar

Varianta DELTA. Evoluția în Marea Britanie

În ceea ce privește evoluția în UK, varianta B1.617.2 a devenit dominantă rapid: în aprilie 2021, au început să fie identificate primele infectări cu varianta Delta, astfel că prevalența în luna mai a ajuns la aproximativ 25%, iar în iunie a ajuns la peste 80% din totalul cazurilor de infecție.

„De la finalul lunii mai, numărul cazurilor și prevalența tulpinii Delta sunt în continuă creștere, astfel că media infecțiilor raportate în ultima săptămână (29.06.2021 – 05.07.2021) a ajuns la peste 25.000/ zi – o creștere cu 53% în comparație cu săptămâna precedentă”, conform CNCAV.

De asemenea, în perioada 01.02.2021 – 14.06.2021, aproape un sfert dintre cazurile de îmbolnăvire cu varianta Delta, care au necesitat asistență medicală de urgență, au fost confirmate în rândul persoanelor vaccinate cu o singură doză, mai puțin de 1 din 10 cazuri fiind persoane vaccinate complet.

Varianta DELTA  a plecat din India

Și în India, varianta B1.617.2 a devenit dominantă rapid: prevalența în martie fiind la maximum 20%, în luna mai, la peste 75%, iar în luna iunie, la aproape 100%.

„Varianta Delta s-a dovedit capabilă să declanșeze noi valuri de infecție în țări și regiuni puternic afectate de tulpinile anterioare. O analiză efectuată asupra evoluției din India, bazată pe modelare matematică, estimează că tulpina Delta ar putea infecta până la 50% din populația care a trecut anterior prin boală”, a mai transmis CNCAV.

Infectările cu varianta Delta reprezintă circa 40% dintre cazurile din Franţa

Infectările cu varianta Delta a coronavirusului, înalt transmisibilă, reprezintă acum în jur de 40% dintre cazurile din Franţa, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal, care a avertizat că un al patrulea val de epidemie ar putea lovi în curând ţara, transmite Reuters.

Potrivit lui Attal, rata de creştere a infectărilor este mai ridicată în 11 regiuni din Franţa, în special la Paris. Guvernul francez va avea lunea viitoare o reuniune pentru a discuta situaţia epidemiei de COVID-19, în prezent fiind examinate toate scenariile posibile privind răspunsul la o resurgenţă a infectărilor, a mai spus purtătorul de cuvânt.

În acest context, el a reiterat că noile măsuri ar putea include obligativitatea cadrelor medicale de a se vaccina.

Bilanţ coronavirus 7 iulie 2021. Continuă haosul raportărilor, 2 decese în ultimele 24 de ore, alte 75 uitate prin sertare

DailyBusiness
Traian Băsescu îl sfătuiește pe Ilie Bolojan în relația cu PSD. „Să vedem cine va îndrăzni să pice Guvernul”
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Prezentatoarea celebră care a renunțat la televiziune după 19 ani de carieră. Plecarea sa i-a lăsat „mască” pe toți. „A demisionat dintr-o dată”
Capital.ro
Decizie în România privind cartea electronică de identitate. Au fost tăiate de pe listă 1,5 milioane de persoane
Playtech.ro
Cum se calculează corect întreținerea la bloc și ce poți face dacă suma ți se pare prea mare
Adevarul
Cea mai amplă misiune secretă a Mossad în Iran: „O mică armată” de peste 100 de agenți infiltrați înaintea atacurilor aeriene
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Oraşul din România care e pe harta străinilor, alături de New York şi alte atracţii turistice
Prosport.ro
FOTO. Blonda râvnită de bogătașii din toată lumea: „Cea mai drăguță”
kanald.ro
Doi părinți din Iași, condamnati la închisoare cu executare după ce bebelușul lor de 4 luni a murit din cauză că nu și-au dorit scaun special în mașină
Cancan.ro
Gafă grosolană a lui Donald Trump la întâlnirea cu Prințul William și Kate Middleton. Ce i-a făcut Melaniei, în fața tuturor
iamsport.ro
Neluțu Varga, replică necruțătoare: ”Cere bani de la toată lumea și vorbește de alții! Mi-a zis Gigi Becali să mă feresc de el că e nebun, se crede Agentul 007”
MediaFlux
Cum se vor folosi cardurile de energie. Detaliul important de pe facturi, explicat de ministrul Energiei
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor