Vasile Blaga, după ce i s-a spus că actuala campanie electorală merge bine: „Merge bine pe dracu”

Fostul lider PNL Vasile Blaga, care a participat la o audioconferinţă cu filialele judeţene pentru mobilizarea partidului în teritoriu, nu s-a răstit la şefii de organizaţii, ci doar a vorbit pe un ton mai "tăios", au declarat pentru News.ro surse din PNL Iaşi. Aceleaşi surse au precizat că, după ce, la întrebarea privind modul cum se desfăşoară campania electorală, i s-a răspuns că "merge bine", Blaga s-ar fi enervat şi ar fi replicat: "Merge bine pe dracu".
Iulian Tudor
24 nov. 2016, 17:08
Vasile Blaga, după ce i s-a spus că actuala campanie electorală merge bine:

Surse din rândul liberalilor ieşeni au precizat pentru News.ro că fostul co-preşedinte PNL Vasile Blaga a participat la audioconferinţa cu şefii de filiale, desfăşurată în urmă cu două zile, şi că discuţiile au fost, pe alocuri, mai tăioase, dar fără ca Blaga să se răstească la colegii săi de partid.

„El nu mai este lider, nu conduce campania, se implică din postura de membru de partid. Cunoaşte foarte bine cum merge o campanie electorală, are experienţă, îi ştie pe liderii din teritoriu. E vorba de mobilizarea în teritoriu. Nu s-a răstit la cei din judeţe, poate că pe alocuri a fost mai tăios”, a spus un reprezentant al PNL Iaşi.

Aceleaşi surse au precizat că Blaga s-ar fi enervat totuşi când a întrebat un lider din sudul ţării cum merge campania electorală.

„A întrebat cum merge campania, iar răspunsul a fost «Merge bine», la care Blaga a replicat «Merge bine pe dracu»”, au mai afirmat sursele liberale ieşene.

Joi, într-o conferinţă de presă la Buzău, prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a declarat că, în calitate de fost preşedinte al partidului, Vasile Blaga face parte din conducerea centrală a PNL. De altfel, Blaga participă la teleconferinţele conducerii partidului cu liderii filialelor judeţene, organizate în campania electorală.

Atanasiu a explicat că Blaga, ca fost preşedinte al partidului, face parte din structura centrală a formaţiunii, conform Statutului PNL, astfel că poate convoca orice organizaţie în situaţia în care constată că sunt probleme.

Surse din partid au declarat însă pentru News.ro că fostul copreşedinte Vasile Blaga a intervenit în ultimele conferinţe telefonice organizate în interiorul formaţiunii politice pe tema derulării campaniei electorale, exprimându-şi în unele cazuri nemulţumirea faţă de modul în care se desfăşoară campania liberalilor în teritoriu. Blaga ar fi semnalat situaţii concrete care i-au provocat nemulţumirea.

Blaga a demisionat, la sfârşitul lunii septembrie, din funcţia de copreşedinte al Partidului Naţional Liberal şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare, după ce a fost pus sub urmărire penală pentru trafic de influenţă, în acest dosar fiind urmăriţi penal şi fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă. Potrivit procurorilor, în perioada 2011-2012 Blaga ar fi primit în trei rânduri, prin interpus, suma totală de 200.000 de euro, precum şi 500.000 de euro de la fostul edil.

CITEŞTE ŞI: PNL, obligat să retragă din online un mesaj anti-PSD

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
„A fost ideea mea!”. Mihai Stoica a dezvăluit de ce titularul FCSB a fost scos din lot. Exclusiv
Capital.ro
Alertă din nou în județul Tulcea. IGSU avertizează asupra riscului căderii unor obiecte din spațiul aerian
Playtech.ro
Ce aparate consumă cel mai mult curent în timpul caniculei. Cum poți reduce factura la energie
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România