Vasile Blaga rămâne sub control judiciar. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă

Curtea de Apel Bucureşti a respins, luni, ca neîntemeiată, cererea de ridicare a controlului judiciar formulată de fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga, judecat pentru trafic de influenţă după ce ar fi primit 700.000 de euro de la un om de afaceri pentru obţinerea a două contracte de lucrări publice. Decizia magistraţilor este definitivă.
Filip Stan
03 apr. 2017, 14:30
Vasile Blaga rămâne sub control judiciar. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă

„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul-inculpat Blaga Vasile împotriva încheierii de şedinţă din data de 21.03.2017, pronunţată de judecătorul de Cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală”, se arată în decizia instanţei.

Vasile Blaga a susţinut, în faţa magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, că, după şase luni, măsura controlului judiciar nu se mai impune, în cazul său,

„Am cerut ridicarea măsurii controlului judiciar deoarece nu se mai impune. Am respectat exemplar rigorile unei asfel de măsuri, dar ea nu se mai impune după şase luni”, a declarat, luni, Vasile Blaga, la finalul dezbaterilor.

Chestionat dacă s-a gândit să recunoască faptele sau să facă un denunţ, Blaga a replicat: „Sunt nevinovat. Eu să fac denunţuri sau acord de recunoaştere? Ce să recunosc, dacă nu am greşit? Eu nu am greşit, sunt nevinovat. (…) Există nişte proceduri şi, ca orice cetăţean cinstit al acestei ţări te prezinţi ori de câte ori justiţia îţi cere”, a completat Blaga.

Întrebat dacă ar fi candidat la şefia PNL în cazul în care nu ar fi fost trimis în judecată, Blaga a răspuns că nu.

„Nu, cred că este rândul oamenilor mai tineri”, a spus Blaga. În acest moment, dosarul de corupţie al lui Vasile Blaga este în faza de Cameră preliminară, la Tribunalul Bucureşti.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti l-au trimis în judecată pe fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga în noiembrie 2016, sub control judiciar, pentru trafic de influenţă, la data faptelor fostul demnitar fiind secretar general al PDL şi senator în Parlamentul României.

”În perioada 2011-2012, în calitate de secretar general a unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horaţiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenţei prin intermediul inculpatului Ştefan Gheorghe (vicepreşedinte al aceluiaşi partid) asupra unei persoane care a deţinut consecutiv funcţii de conducere la două companii naţionale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno să obţină contracte la cele două companii naţionale”, au susţinut procurorii DNA.

Blaga ar fi primit 500.000 de euro prin intermediul lui Gheorghe Ştefan, la acea vreme vicepreşedinte al PDL şi 200.000 de euro printr-un alt intermediar, potrivit procurorilor.

Fostul lider al PNL Vasile Blaga s-a prezentat, pe 1 noiembrie, la DNA Ploieşti, unde a fost chemat pentru a i se aduce la cunoştinţă faptul că procurorii au pus sechestru asupra unei părţi din averea să.

Procurorii au instituit sechestru asigurător pe bunuri imobile până la concurenţa sumei de 700.000 de euro în dosarul de corupţie al lui Blaga.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mihalcea și Dinamo, iubirea interzisă! Ce legendă îl vrea antrenorul „câinilor”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT