Vasile Dâncu, fost vicepremier: Politica de protest e necesară, dar nu ajunge. Nu ajunge să-ţi faci selfie cu revoluţia

Fostul vicepremier Vasile Sebastian Dâncu a prezentat la o întâlnire cu publicul cartea sa „Politically incorrect. Scenarii pentru o Românie posibilă” şi a făcut o succintă radiografie despre ce se întâmplă astăzi România și societatea actuală.
Filip Stan
02 mart. 2019, 17:00
Vasile Dâncu, fost vicepremier: Politica de protest e necesară, dar nu ajunge. Nu ajunge să-ţi faci selfie cu revoluţia

Întrebat din public ce crede despre politica actuală și marile probleme ale României, fostul vicepremier a făcut o radiografie a actualității: „Politica noastră a ajuns la un nivel mai jos decât oricând, de neimaginat. Dar eu nu cred că nu este posibil să reclădim ceva. Politica de protest e necesară, dar nu ajunge. Le spun și tinerilor cu care mă întâlnesc – trebuie să te înscrii în politică, să lupți, să dai la o parte ce nu e bun, să te impui acolo, în arena politică, nu ajunge să-ți faci selfie cu revoluția. Dar nu mergem mai departe, ne învârtim într-un cerc vicios”, informează Transilvaniareporter.ro.

Despre ce crede că e de făcut, Vasile Dâncu a răspuns: „În primul rând cred că trebuie să ieșim din lehamitea și autismul care ne-a cuprins. Să ieșim să căutăm oameni asemănători nouă, să ne coalizăm. Antidotul depresiilor sociale este acțiunea. Cel mai mult m-a îngrijorat, în perioada libertății noastre, prăpastia dintre România care ar putea fi și România care este. Am găsit recent într-un volum de economie date privind creșterea PIB-ului pe ultima sută de ani și e uimitor cum într-o perioadă în care aproape nimic nu a fost stabil, PIB-ul României a crescut de 26 de ori. Te și miri cum de e posibil. România crește ca pâinea, dar nu se dezvoltă pentru că nu mai avem coeziune și nu mai gândim la viitor, trăim un prezent abulic. Aceasta paralizie socială trebuie depășită printr-o politică centrată pe valori. Să mutăm atenția spre oameni nu spre lucruri.”

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Cristi Chivu, numit cetățean de onoare într-un județ reprezentativ pentru România. Decizia a fost aprobată
Capital.ro
Premiu pentru cuplurile de pensionari. Vârstnicii din România care pot încasa 500 de lei de la Primărie
Playtech.ro
Locurile din România unde poți cumpăra case foarte ieftine. Unele costă cât o mașină second-hand
Adevarul
Imagini revoltătoare de la nunta a doi adolescenți, plimbați pe stradă pe cabina unui TIR. „Am crezut ca sunt păpuși... Ce e asta, oameni buni?”
wowbiz.ro
Cum a reușit, de fapt, să supraviețuiască Alexandru două nopți în pădure. Tatăl micuțului dezvăluie detalii cutremurătoare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Șumudică, dezlănțuit! A numit jucătorul transferat de Rapid pentru că ”l-a dorit foarte mult” Dan Șucu: ”Eu nu l-am vrut!”
MediaFlux
Răsturnare privind situația politică din România după un sondaj CURS: Majoritatea românilor consideră necesare alegerile anticipate
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi