Vasile Dâncu spune că fuziunea dintre PNL şi PDL „nu era necesară” pentru că „ar putea să producă chiar o amputare pentru electoratul de dreapta”.

„Cred mai degrabă că această fuziune s-a făcut din frică. Liberalii şi-au sacrificat liderul pentru că o privire superficială în sondaje le-a arătat că este cineva, ce-i drept exterior puterii centrale, lucru nesesizat de ei, care are încredere şi intenţie de vot mai mari decât cele de care beneficiază Crin Antonescu.

Alte Articole

Raluca Turcan, război al declaraţiilor cu Maria Zaharova: „România ...

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile ...

Pe liberali i-a îngrozit scurta opoziţie şi au făcut o trecere un pic prea bruscă în tabăra cealaltă. O trecere bruscă de la USL la mariajul cu PDL le trunchiază mult posibilităţile de discurs şi i-a obligat la o poziţie anti-băsesciană radicală cu consecinţe pe care le vom discuta mai încolo şi care ar putea să fie o frână în obţinerea victoriei.

Pedeliştii lui Vasile Blaga au acceptat să dispară, experimentând din nou politica de camuflare, din două frici: frica de Traian Băsescu, cea care i-ar putea încăleca din nou şi frica de posteritatea lui Traian Băsescu, o posteritate pe care o văd doar prin prisma balastului de imagine„, susţine Dâncu, în Adevărul.

PNL şi PDL au spus DA: Congresul comun a aprobat FUZIUNEA. Noul partid se va numi PNL

Referitor la prezidenţiale, sociologul arată că, în condiţiile în care media ultimelor sondaje la Victor Ponta este de 46%, deci destul de aproape de finiş, dreapta ar trebui să aibă un candidat „challenger”. 

„Asta nu înseamnă că Iohannis nu are şanse, dar înseamnă că trebuie să te gândeşti la o strategie care să nu distrugă centrele de interes politic, cele care pot aduna electorat divers şi pot aduna voturi pentru turul al doilea.

Adică nu ar fi trebuit să sacrifice un brand cunoscut, PDL, care are aproape o forţă egală cu cel a PNL. Dincolo de mândria liberală, argumentată istoric, cele două partide au avut la ultimele alegeri scoruri apropiate, undeva în jur de 15%, înghiţirea unuia de către celălalt nu era ca în situaţia în care un piton înghite un şoarece„, spune Dâncu.

Dâncu explică că este nevoie de un candidat puternic al dreptei şi de o dreaptă unită, dar acest lucru se putea obţine printr-o formulă foarte simplă, prin alianţe electorale, prin negocieri politice.

„Cred că este o greşeală eliminarea unui partid important, PDL, partid care a câştigat Preşedinţia României, a câştigat marile oraşe, inclusiv Bucureştiul. Dispare un brand important, care polariza energii emoţionale importante. Ei puteau să-şi ducă singuri războiul cu Traian Băsescu până la capăt, pentru că despre asta e vorba în cazul PDL, de o fugă de Traian Băsescu în PNL.

În loc să multiplice punctele de atracţie electorală, ei le-au redus. Dacă ar candida, Monica Macovei ar face ravagii, fără ca asta să însemne că obligatoriu ar intra în turul doi, dar ea s-ar plia perfect pe nucleul dur al electoratului PDL şi ar fragmenta serios voturile dreptei. Nu am facut încă un sondaj pe această temă, dar dacă un candidat ca Monica Macovei ar aduna vreo 7%, dreapta ar avea probleme de … aritmetică”, arată sociologul.

Planurile MONICĂI MACOVEI pentru PREZIDENŢIALE după ce a fost refuzată de PDL

În ceea ce îl priveşte pe Klaus Iohannis, Dâncu precizezaă că acesta are „nevoie de a merge în avangardă cu un program de transformare a României, primarul Sibiului neavând experienţa administraţiei centrale şi nici un discurs prea bogat, de fapt, Klaus Iohannis nu prea are discurs”: „Va fi greu de convins o ţară întreagă că omul Iohannis va face din fiecare cătun un Sibiu. (…) Pentru cel puţin 60% dintre alegători nu funcţionează motivaţia că trebuie oprit Ponta, trebuie oprit PSD, trebuie blocată stânga. Aceasta ţine pentru militanţi, politruci şi eventual funcţionarii puşi în funcţii de PNL si PDL. Candidatul-Challenger are nevoie de câteva lucruri în plus faţă de candidatul care conduce în cursa electorală Lipsa unui proiect al dreptei unite comunicat masiv care să-i dea argumente candidatului este, de fapt, necesitatea cea mai importantă în cazul cadidatului urmăritor.”