Vedetele vor purta ţinute negre la gala BAFTA 2018, în semn de solidaritate cu victimele hărţuirilor sexuale

Mai multe vedete care vor participa la gala premiilor industriei de film britanice (BAFTA) şi-au anunţat intenţia de a purta ţinute negre, la fel cum s-a întâmplat la ceremonia Globurilor de Aur de la Hollywood, în semn de solidaritate cu victimele hărţuirilor sexuale, informează variety.com.
Alina Costache
01 feb. 2018, 10:20
Vedetele vor purta ţinute negre la gala BAFTA 2018, în semn de solidaritate cu victimele hărţuirilor sexuale

Potrivit unor surse din industrie, atât vedete nominalizate, cât şi invitaţi plănuiesc să poarte ţinute negre, pentru a-şi arăta sprijinul faţă de iniţiativele Time’s Up şi #MeToo, care militează împotriva hărţuirii sexuale.

După gala Globurilor de Aur, care a avut loc la Los Angeles, pe 7 ianuarie, a avut loc o altă ceremonie prestigioasă la Hollywood, organizată de Sindicatul actorilor americani, însă, de această dată, participanţii nu au mai purtat ţinute negre.

Pe de altă parte, vedetele invitate la gala Grammy, care a avut loc duminică, au apelat la un alt gest simbolic comun în susţinerea aceloraşi iniţiative, un trandafir alb.

Gala BAFTA nu impune un cod vestimentar, însă preşedintele academiei, Jane Lush, a declarat că organizaţia sprijină aceste iniţiative pentru schimbare.

Iniţiativa Time’s Up a fost lansată de aproximativ 300 de vedete, printre care Natalie Portman, Reese Witherspoon, Nicole Kidman, Meryl Streep şi Jennifer Lawrence. Asociaţia îşi doreşte să apere victimele abuzurilor sexuale, nu numai pe cele de la Hollywood, ci şi pe cele din domenii mai puţin „glamour”, precum restaurante şi agricultură.

Peste 50 de femei, printre care actriţe precum Rose McGowan şi Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariţiei, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film. Weinstein a negat acuzaţiile, dar compania de producţie pe care a cofondat-o a decis să-l demită.

În urma acuzaţiilor, în SUA a fost iniţiată o mişcare online, la care participă milioane de femei. Acestea au vorbit pe Facebook şi pe alte reţele sociale despre traumele pe care le-au suferit din cauza experienţelor de hărţuire sexuală sau abuz şi au folosit hashtag-ul „#MeToo” („Şi Eu”, n.r.). Mai multe personalităţi s-au alăturat campaniei sociale din mediul online, între acestea numărându-se Lady Gaga şi actriţele Anna Paquin şi Evan Rachel Wood. În plus, au fost şi bărbaţi care s-au implicat în acest demers, între aceştia fiind actorul Javier Munoz.

Gala premiilor decernate de Academia de artă cinematografică şi televiziune britanică (BAFTA) va avea loc la Royal Albert Hall din Londra, pe 18 februarie.

Filmul lui Guillermo del Toro „The Shape of Water” conduce, cu 12 selecţii, în topul nominalizărilor la premiile BAFTA de anul acesta, iar drama „Darkest Hour” şi comedia „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” au primit câte nouă nominalizări, în timp ce „Blade Runner 2049” şi „Dunkirk” au primit câte opt.

De asemenea, regizorul Ridley Scott va fi recompensat cu BAFTA Fellowship, cea mai înaltă distincţie decernată de Academia de artă cinematografică şi televiziune britanică.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cristian Gațu a fost internat în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist
Capital.ro
Zodiile care dau lovitura până la Crăciun. Finalul anului 2026 le poate schimba complet planurile
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România