Veneţia, noi inundaţii. O femeie a murit şi un viaduct s-a surpat în urma intemperiilor

O porţiune a unui viaduct rutier s-a surpat în nordul Italiei, aparent din cauza unor intenperii puternice în regiune - în care o femeie a fost găsită moartă în maşina sa, luată de un râu care s-a revărsat - şi care au provocat o nouă creştere a nivelului apei la Veneţia, relatează AFP.
Iulian Tudor
26 nov. 2019, 10:13
Veneţia, noi inundaţii. O femeie a murit şi un viaduct s-a surpat în urma intemperiilor

Imagini difuzate de presa italiană surprind o gaură de aproximativ 30 de metri în mijlocul viaductului A6, între Torino şi Savona (Liguria), de-acum rupt în două. Tronsonul surpat al acestei autostrăzi, care asigură o legătură cu Franţa, a fost traversat de un imens torent de noroi. Surparea are legătură cu o alunecare de teren din munte, potrivit presei.

Forţele de ordine nu au găsit răniţi când au ajuns la faţa locului, iar preşedintele regiunii Liguria Giovanni Toti a declarat pe Facebook că ”speră din suflet” ca situaţia să rămână aşa.

Un elicopter a survolat locul, iar echipe cu câini au fost trimise la faţa locului pentru a se asigura că nu au fost antrenate vehicule maii dearte, acoperite de noroi.

Evenimentul de duminică a trezit imediat amintirea încă dureroasă în Italia a surpării Podului Morandi la Genova, la aproximativ 50 de kilometri distanţă, soldată cu 43 de morţi, în august 2018.

Agenţia regională a Mediului din Liguria (ARPAL) a anunţat că un episod de precipitaţii puternice ”este în fază de atenuare” şi că o alertă cod roşu a fost ridicată în regiune duminică după-amiaza.

În Piemontul vecin, o femeie în vârstă de 52 de ani a murit în maşina sa luată de apele unui râu care s-a revărsat. După mai multe ore de căutare, corpul femeii a fost găsit la bordul vehiculului. Alte două persoane care se aflau la bord au reuşit să iasă la timp, potrivit presei.

Po, un mare fluviu din nordul Italiei, a atins duminică cota de alertă în diverse puncte în Piemont. Situaţia era critică şi în regiunea Alessandria, la sud de Torino, unde 200 de persoane au fost evacuate, iar 600 erau izolate în urma revărsării mai multor cursuri de apă.Mai la nord, la Val d’Aoste, 500 de persoane au fost evacuate după închiderea mai multor axe regionale, din cauza unor importante riscuri de avalanşă.

La zece zile după o serie de maree înalte fără precedent de mai multe decenii, la Veneţia s-a înregistrat o nouă ”acqua alta”, cu un vârf de 130 de centimetri, mult sub cei 187 de centimetriistorici – cel mai înalt nivel din 1966 – de la 12 noiembrie, care au devastat oraşul. Apa a scăzut însă în cursul zilei.

Pagubele cauzate de această serie de inundaţii sunt greu de evaluat cu precizie, însă, potrivit primelor estimări ale autorităţilor, citate de presă, cererile de despăgubiri ar putea atinge un miliard de euro.

Câteva mii de persoane au manifestat duminică după-amiaza, la apelul colectivului „No Grandi Navi” (Nu navelor mari), denunţând lipsa de acţiune a autorităţilor faţă de calamităţi care ameninţă această bijuterie a Patrimoniului Mondial UNESCO, a constatat un jurnalist de la AFP-TV.

”Să salvăm Veneţia de pacheboturi, de MOSE, de modificările climatice şi de primarul său” a fost sloganul adunării, ai cărei organizatori cer de ani de zile interzicerea navelor de croazieră care circulă în lagună.

”Veneţienii tocmai au suferit o rană profundă, inundaţia din ultimele zile a îngenunchiat oraşul şi a dezvăluit lumii extrema sa fragilitate”, a declarat pentru AFP-TV Enrico Palazzi, un activist de la „No Grandi Navi”. ”Suntem aici pentru a spune că există cetăţeni care vor să se acorde altă atenţie unui teritoriu unic în lume atât de fragil”, a adăugat acest veneţian.

Manifestanţii cer de asemenea un moratoriu al proiectului MOSE (Moise în italiană, însă aici acronomul Modului Experimental Electromecanic), un sistem antiinundaţie aflat în construcţie din 2003.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Cristi Chivu lui David Popovici: „Mi se pare fascinant!”
Capital.ro
Munca „invizibilă” a femeilor din România ajunge la 19% din PIB. Studiul care arată de ce pensiile femeilor sunt aproape la jumătate față de ale bărbaților
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Putin și-a pus la punct planul pentru România și toată Europa. Rolul lui Donald Trump
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România