Grupul Verzilor: Propunem găzduirea REFUGIAŢILOR în sediul PE de la Strasbourg, folosit doar 50 de zile pe an

Europarlamentarii din grupul Verzilor au propus miercuri găzduirea refugiaților în birourile de la Strasbourg ale deputaților europeni, iar aceștia din urmă și-ar putea desfășura activitatea numai la Bruxelles.
Ionela Marcu
09 sept. 2015, 17:39
Grupul Verzilor: Propunem găzduirea REFUGIAŢILOR în sediul PE de la Strasbourg, folosit doar 50 de zile pe an
De altfel, majoritatea eurodeputaților se arată adesea nemulțumiți că trebuie să se deplaseze între Strasbourg — unde se află sediul oficial al Parlamentului European (PE), dar al cărui plen se reunește doar o dată pe lună — și Bruxelles, unde au loc reuniunile grupurilor politice și ale comisiilor tematice.

Clădirea de la Strasbourg este folosită mai puțin de 50 de zile pe an, a indicat liderului grupului ecologist din PE, Philippe Lamberts, în timpul dezbaterii ce a urmat discursului din plen în care președintele Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, a cerut imperativ statelor Uniunii Europene să preia prin cote obligatorii 160.000 de refugiați.

Așadar, „în cele 300 de zile care mai rămân, cele 750 de birouri ale deputaților europeni, încălzite și echipate cu dușuri individuale, sunt goale și inutile”, a remarcat liderul ecologiștilor. Drept urmare, „propunem ca această reședință secundară a PE, perfect echipată, să fie pusă la dispoziție pentru primirea provizorie a imigranților și refugiaților, iar ședințele plenului să se desfășoare la Bruxelles”, a conchis Philippe Lamberts.

Acest lucru „este realizabil”, a comentat la rândul său Daniel Cohn-Bendit, fostul lider istoric al Verzilor, care a fost europarlamentar timp de 20 de ani.

Vezi şi ŞOCANT. Un cameraman este împuşcat în timp ce filmează VIDEO

În schimb, eurodeputata conservatoare franceză, Anne Sander — care în discuțiile din trecut despre o posibilă mutare a sediului PE a susținut ferm menținerea acestuia la Strasbourg — a calificat propunerea grupului Verzilor drept o „idee nebunească” ce „poluează complet dezbaterea despre imigranți”.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Marele vis al copilăriei lui David Popovici, dezvăluit chiar de campion: „În loc de Spider-Man, aveam tort cu cercurile olimpice!”
Capital.ro
Surpriza de pe piața muncii: meserii bine plătite pentru care nu ai nevoie de facultate
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Șoferii vor fi întrebați de unde vin și unde merg. Polițiștii vor să afle și scopul călătoriei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte