Veste bună pentru profesori! MEN anunţă finalizarea plăţilor datorate angajaţilor din învăţământ, în baza unor sentinţe judecătoreşti

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) anunţă, vineri, finalizarea plăţilor datorate angajaţilor din învăţământul preuniversitar şi superior, în baza unor sentinţe judecătoreşti.
Iulian Tudor
12 apr. 2019, 11:01
Veste bună pentru profesori! MEN anunţă finalizarea plăţilor datorate angajaţilor din învăţământ, în baza unor sentinţe judecătoreşti

„Ministerul Educaţiei Naţionale a alocat şi virat fondurile necesare efectuării plăţilor restante prevăzute de hotărârile judecătoreşti, precum şi a celor scadente în 2019, astfel încât până la sărbătorile de Paşti cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar să beneficieze de sumele ce li se cuvin”, a anunţat, vineri, MEN.

Sursa citată a precizat că bugetul alocat iniţial plăţii hotărârilor judecătoreşti restante, precum şi celor scadente în 2019, în valoare de 496 milioane lei, a fost virat de Ministerul Educaţiei Naţionale la începutul lunii aprilie.

„Bugetul a fost suplimentat, în cursul acestei săptămâni, cu 214 milioane lei, urmând ca plata integrală a acestor restanţe să fie realizată în luna aprilie”, a mai transmis MEN.

Totodată, au fost transferate şi universităţilor de stat fondurile pentru efectuarea plăţilor restante către beneficiari, până la data de 25 aprilie.

Potrivit MEN, cuantumul acestor sume este de 88 milioane lei pentru punerea în executare a sentinţelor judecătoreşti reprezentând diferenţe salariale, 5 milioane lei pentru achitarea dobânzilor legale generate de sentinţele judecătoreşti şi 272 milioane lei pentru punerea în aplicare a Legii nr. 85/2016 privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
David Popovici, finala de 200 m liber LIVE la CE de natație Paris 2026. La ce oră luptă pentru AUR românul și cum poți vedea la TV
Capital.ro
Cardul de carburant pentru persoanele cu handicap în 2026. Cine primește până la 1.500 de lei și cum se acordă banii
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat