Veste BUNĂ pentru români: modificări importante cu privire la plata ajutoarelor de stat

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat miercuri modificări importante în ceea ce priveşte schemele de ajutor de stat 807/2014 şi 332/2014, între acestea fiind introducerea posibilităţii acordării ajutorului de stat pentru acelaşi proiect de investiţii, atât pentru cheltuieli de natura activelor corporale şi necorporale cât şi pentru cheltuieli de naturã salarială, fără a se depăşi valoarea eligibilă a cheltuielilor de natura activelor.
Iulian Tudor
11 sept. 2019, 13:39
Veste BUNĂ pentru români: modificări importante cu privire la plata ajutoarelor de stat

În cazul schemei de ajutor de stat 807/2014, o principală modificare este prelungirea pânã în 2025 a perioadei în care se realizeazã plata ajutorului de stat, ca urmare a introducerii costurilor salariale în categoria cheltuielilor eligibile.

De asemenea, a fost stabilit mecanismul de recuperare proporţionalã în cazul ajutorului de stat pentru costuri salariale, în situaţia în care locurile de muncã nu sunt menţinute.

A fost totodată stabilită valorea minimă de 500.000 de lei pentru investiţiile care se realizeazã în judeţele mai slab dezvoltate, în care PIB-ul pe cap de locuitor este mai mic sau egal cu 80% din media pe ţarã, în vederea facilitãrii accesului la finanţare; limita de 80% a fost corelatã cu nivelul indicatorului PIB pe cap de locuitor utilizat de Comisia Europeanã la stabilirea Hãrţii regionale pentru fiecare stat membru, respectiv a intensitãţii maxim admisibile pe fiecare regiune; aceastã facilitate va fi aplicatã în 29 de judeţe.

Principalele modificãri efectuate în cazul schemei de ajutor de stat instituitã prin HG 332/2014 sunt: introducerea posibilităţii demarării proiectului de investiţii dupã depunerea cererii pentru finanţare, precum şi modificarea pragului minim de creare a locurilor de muncã precum şi a categoriei acestora, respectiv minimum 30 locuri de muncã ȋnalt calificate (locurile de muncã ocupate de persoane care deţin o diplomã din ȋnvãţãmântul postliceal sau superior) şi calificate (locurile de muncã ocupate de persoane care deţin o diplomã emisã de o instituţie de ȋnvãţãmânt sau un certificat de calificare emis de un furnizor autorizat conform O.U.G. nr. 129/2000 privind formarea profesionalã a adulţilor).

Pentru 29 de judeţe, mai slab dezvoltate, în care PIB-ul pe cap de locuitor este mai mic sau egal cu 80% din media pe ţarã, numãrul de noi locuri de muncã se diminueazã la 15.

A fost introdusă noţiunea de „salariul minim brut lunar” ȋn valoare de 8.000 lei pentru un loc de muncã înalt calificat (circa 4.600 lei net), respectiv ȋn valoare de 5.500 lei pentru un loc de muncã calificat (cca. 3.200 lei net).

A fost eliminată obligativitatea operatorului economic de a nu înregistra debite restante la bugetul general consolidat al statului la momentul depunerii cererii de acord pentru finanţare, nu se mai solicitã certificat de atestare fiscalã la momentul depunerii cererii de acord pentru finanţare. Aceastã obligaţie rãmâne valabilã la momentul plãţii ajutorului de stat, acestea fiind solicitate de reprezentanţii DGAS.

Mecanismul de depunere a cererilor pentru finanţare în sesiuni a fost înlocuit cu mecanismul de depunere continuã şi eliminarea selecţiei pe bazã de punctaj.

Este introdusă şi condiţia potrivit cãreia contribuţia întreprinderii la creşterea economicã şi dezvoltarea regionalã trebuie sã fie cel puţin egalã cu valoarea ajutorului de stat acordat.

A fost totodată flexibilizată procedura de platã a ajutorului de stat, prin eliminarea condiţiilor referitoare la crearea a minimum 10 locuri de muncã la depunerea primei cereri de platã, precum şi la numãrul maxim de cereri care se pot depune într-un an calendaristic.

Este introdusă condiţia de depunere a cererilor de platã a ajutorului de stat pânã la data de 30 septembrie a fiecãrui an, în vederea asigurãrii unei gestionãri eficiente a bugetului alocat schemei.

Este introdusă obligaţia de a menţine locurile de muncã create pentru o perioadã de cel puţin cinci ani de la data ocupãrii fiecãrui loc de muncã, cu nivelul salariului mediu cel puţin la nivelul salariului mediu lunar calculat în perioada de platã.

A fost stabilit mecanismul de recuperare proporţionalã a ajutorului de stat plãtit în funcţie de numãrul de locuri de muncã care nu sunt menţinute.

Proiectele de acte normative au fost republicate pe site-ul MFP la rubrica Transparenţã decizionalã.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT