Veste bună pentru sute de mii de românce. Salarii mai mari pentru badante în Italia din 2026

Româncele care îngrijesc bătrâni în Italia sau în alte țări occidentale pot ajunge să câştige lunar şi în România echivalentul aceloraşi sume. Este și motivul pentru care multe s-au întors acasă, dar situaţia pare că se schimbă de la anul.
Viorel Dobran
15 dec. 2025, 10:22
Veste bună pentru sute de mii de românce. Salarii mai mari pentru badante în Italia din 2026

Salarii mai mari pentru badante după ce s-a dovedit că s-a ajuns la deficit de forţă de muncă şi plata la negru. Este concluzia agențiilor de plasare a forței de muncă, care spun că tot mai multe românce care lucrau în domeniu vin să muncească în România, în contextul în care și cererea de îngrijitori la domiciliu pentru persoane în vârstă – spun asistenții sociali – a fost uriașă în ultimele luni.

Persoanele care aveau deja în grijă de vârstnici în străinătate sunt tentate să se întoarcă în țară, atâta timp cât pot câștiga la fel ca acolo. Cele mai multe vin din Italia.

„În Italia eram badantă, stăteam zilnic cu o bătrână, mergeam și făceam și menaj. Se câștigă și aici la noi”, mărturisește Manuela Tudor, fostă badantă în Italia.

„La un program full time, de opt ore pe zi, salariul porneşte de la 3.500 de lei”, spune Aurelia Coman, reprezentanta unei agenții de lucrători casnici. Dar sumele pot urca până aproape de cele câștigate de badante în Italia.

Situaţia se poate schimba din 2026, deoarece Italia majorează salariile lucrătorilor casnici. Familiile din Italia care angajează badante, bone, menajere sau alți lucrători casnici vor suporta costuri mai mari începând cu 1 ianuarie 2026, odată cu intrarea în vigoare a noilor majorări salariale prevăzute de Contractul Colectiv Național de Muncă (CCNL) pentru sectorul muncii domestice.

Documentul, semnat la 28 octombrie 2025 și valabil până la 31 octombrie 2028, aduce creșteri etapizate de salariu, actualizări mai consistente în funcție de inflație și majorări ale contribuțiilor, cu impact direct asupra bugetelor familiilor, inclusiv ale românilor care trăiesc și muncesc în Italia.

Un nou contract colectiv cu efecte directe din 2026
Potrivit informațiilor publicate de La Repubblica, noul CCNL prevede o creștere totală de 100 de euro brut pe lună, raportată la nivelul salarial BS, una dintre cele mai răspândite categorii în rândul badantelor și bonelor. Majorarea nu va fi acordată dintr-o singură tranșă, ci etapizat:

– 40 de euro de la 1 ianuarie 2026,

– 30 de euro de la 1 ianuarie 2027,

– 15 euro de la 1 ianuarie 2028,

– încă 15 euro începând cu 1 septembrie 2028.

La aceste sume se adaugă o modificare importantă a mecanismului de indexare a salariilor minime în funcție de inflația calculată de Istat. Dacă până acum ajustarea se făcea la 80% din indicele inflației, noul contract ridică pragul la 90%, ceea ce înseamnă salarii minime mai bine protejate în fața creșterii costului vieții.

Simulările realizate de Assindatcolf, asociația angajatorilor din sectorul muncii domestice, arată că impactul financiar va fi semnificativ încă din primul an de aplicare a contractului.

Pentru o badantă la fix, angajată 54 de ore pe săptămână, costul total pentru familie va crește, din 2026, cu aproximativ 75 de euro pe lună, ceea ce înseamnă între 850 și 900 de euro în plus pe an.

În cazul unei bone de nivel BS, angajată 40 de ore pe săptămână, majorarea lunară ajunge la circa 83 de euro, iar cheltuiala anuală suplimentară se situează între 900 și 1.000 de euro.

Pentru un lucrător casnic de nivel B, cu un program de 25 de ore pe săptămână, familia va plăti aproximativ 53 de euro în plus pe lună, adică aproape 600 de euro pe an.

Per ansamblu, pentru nivelurile medii de încadrare, cheltuiala lunară totală poate crește cu peste 230 de euro, dacă sunt luate în calcul nu doar majorările salariale propriu-zise, ci și recuperarea sumei de 135,75 euro aferente ajustării la costul vieții pentru perioada 2021–2025, rămasă neacoperită în anii anteriori.

Assindatcolf a publicat simulări detaliate pentru toate categoriile de lucrători domestici, arătând că impactul este diferit în funcție de nivel, program de lucru și tipul contractului, dar că nicio familie nu va fi complet ocolită de aceste creșteri.

„Un contract modern, incluziv și cu garanții sporite”
Reprezentanții partenerilor sociali descriu noul CCNL drept „un contract modern, incluziv și cu garanții sporite”, menit să răspundă realităților unui sector dominat de femei și migranți.

„Am adus la masa negocierilor revendicările lucrătorilor și necesitatea de a le recunoaște un salariu adecvat costului vieții. În nordul Italiei, salariile sunt adesea deja mai mari decât minimele contractuale, tocmai pentru că familiile încearcă să compenseze scumpirile”, a explicat Rita De Blasis, secretar general al sindicatului Federcolf, conform presei străine.

Lupta cu munca la negru, una dintre mizele contractului
Sectorul muncii domestice rămâne unul dintre cele mai afectate de munca nedeclarată, fenomen estimat la aproape 50% din totalul raporturilor de muncă. Noul contract încearcă să combată această realitate prin consolidarea instituțiilor bilaterale și printr-o mai bună gestionare a drepturilor salariale.

„Odată cu noul contract colectiv, am semnat o declarație de intenții pentru întărirea instituțiilor bilaterale. Obiectivul este ca drepturi precum al treisprezecelea salariu sau plata TFR să fie gestionate de o structură precum Cassa Colf, alimentată de contribuțiile părților”, a declarat Andrea Zini, președintele Assindatcolf.

Potrivit acestuia, un astfel de sistem ar ajuta familiile să evite plăți unice foarte mari și ar face fluxurile financiare mai ușor de urmărit, inclusiv pentru stat.

„În aceste condiții, ar putea fi mai ușor de susținut o creștere a facilităților fiscale pentru familiile care angajează legal lucrători domestici. De mult timp ne dorim deductibilitatea costurilor cu salariile”, a mai spus Zini.

Concedii extinse și noi drepturi pentru lucrători
Pe lângă aspectele salariale, contractul aduce și extinderi ale drepturilor sociale. Este mărit numărul de zile de concediu pentru îngrijirea rudelor cu handicap grav și este introdusă posibilitatea unei suspendări facultative, neplătite, după concediul obligatoriu de maternitate, o măsură menită să ofere mai multă flexibilitate lucrătoarelor din sector.

Contingente speciale pentru lucrători din afara UE
În paralel, legea de conversie a decretului 146/2025 privind fluxurile de muncitori din afara Uniunii Europene prevede, pentru perioada 2026-2028, contingente speciale de lucrători domestici destinați îngrijirii persoanelor de peste 80 de ani și a celor cu dizabilități. În aceste contingente pot fi incluse și baby-sitter pentru copii de până la șase ani, o măsură care vine în sprijinul familiilor, dar și al lucrătorilor străini care doresc să intre legal pe piața muncii din Italia.

Pentru sutele de mii de familii și lucrători, inclusiv numeroși români, noul contract va produce o schimbare directă atât asupra nivelului de trai, cât și asupra costurilor zilnice ale vieții în Italia.

Bani în plus la salariu pentru badantele românce din Italia. Contractul Național de muncă a fost reînnoit

Tot mai multe dintre femeile care îngrijesc bătrâni în Italia lucrează la negru, din cauza taxelor care s-au mărit în peninsulă. Pe de altă parte, Ministerul Muncii de la noi pregătește un proiect de lege prin care să le aducă înapoi în țară.

Salariul minim în Italia a crescut de la începutul anului, astfel că au sărit și taxele pentru angajatori. Astfel, familiile care au nevoie de îngrijitoare la domiciliu preferă să le angajeze fără contract de muncă. O badantă are salariul de pornire de aproape 800 de euro.

Însă pentru un salariu net de 1.200 de euro, taxele trec de 40 la sută, în funcție de zilele lucrătoare ori de zona de reședință.

Pensii de mizerie pentru badantele românce din Italia

După două decenii de muncă neîntreruptă în Italia, o badantă româncă descoperă că pensia ei se rezumă la 20 de euro pe an, impozitați. Povestea ei, împărtășită într-un grup online al îngrijitoarelor românce, a stârnit un val de mărturii despre pensii umilitoare.

Pensii de mizerie pentru româncele care au îngrijit bătrânii în Italia / Sursa foto: Playtech.ro
Postările din grupurile dedicate badantelor românce care lucrează în Italia dezvăluie o realitate dureroasă. După ani întregi de sacrificii, multe dintre ele primesc pensii simbolice, insuficiente pentru a le asigura un trai decent la bătrânețe, arată rotalianul.com.

Româncele care au muncit ani de zile s-au strâns în grupuri și iși exprimă nemulțumirile
Un exemplu elocvent este postarea unei badante într-un grup dedicat îngrijitoarelor românce în Italia, care, după 20 de ani de muncă, reflectează amar: „După o viață de badantă de 20 de ani, o pensie așa mică… Oare a meritat o viață de pușcărie fără gratii?”

 

La un comentariu unde a fost întrebată câtă pensie ia din Italia, ea a răspuns: „20 de euro pe an și ăia impozitați…”

În comentariile care însoțesc postarea, alte badante își împărtășesc experiențele și pensiile primite din Italia

Sumele variază, în funcție de numărul de ani lucrați și de orele trecute în contracte.

Pensii mici pentru zeci de ani de muncă în Italia
O badantă cu 10 ani de muncă și un contract de muncă de 25 de ore pe săptămână spune că primește o pensie de 138 de euro pe lună.

Alta, cu aceeași vechime, dar cu 40 de ore săptămânal, primește 238 de euro. Pentru 16 ani de muncă, cu un program de 54 de ore săptămânal, o îngrijitoare mărturisește că primește 424 de euro pensie.

Comentariile scot la iveală sentimentul comun de nedreptate și abandon. Unele femei vorbesc despre sindicate care nu par să ia în considerare situația lor, în timp ce altele își exprimă îngrijorarea că sistemul italian, deși beneficiază de contribuțiile lor, le oferă în schimb pensii „de mizerie”.

Vezi și Italia crește vârsta de pensionare. Mulți români nu vor mai putea ieși la pensie la 67 de ani

„Este o bătaie de joc,” scrie o badantă. „Suntem cea mai joasă categorie, fără un viitor asigurat la bătrânețe. Unele nici măcar nu apucă să beneficieze de pensie, că se îmbolnăvesc sau mor înainte.”

În viitor, italienii vor rămâne fără ajutorul bandantelor românce
O altă observație interesantă vine din partea unei badante care speră că, în viitor, italienii vor rămâne fără ajutorul badantelor românce. Ea remarcă faptul că generațiile tinere din România nu mai sunt atrase de această meserie:

„Prin anii 2000, am venit noi, astea care aveam atunci până în 40 de ani. Dar acum, fetele tinere nu mai fac această muncă. Sunt posibilități să muncească în România. Așa că, într-o zi, italienii vor rămâne fără badante românce.” mai spune o româncă.

Aceste mărturii subliniază durerea unei comunități care și-a dedicat viața îngrijirii celor vulnerabili, dar care nu primește recunoașterea meritată.

Pentru multe dintre ele, munca de badantă a însemnat o viață petrecută departe de familie, ore nesfârșite de îngrijire fizică și emoțională, și sacrificii personale uriașe.

„O viață de pușcărie fără gratii”, plină de sacrificii
„O viață de pușcărie fără gratii” – această frază exprimă perfect sentimentul resimțit de multe dintre aceste femei, prinse între datoria față de cei pe care îi îngrijesc și neputința de a-și asigura un viitor demn, mai arată sursa citată.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Cine sunt autorii masacrului din Australia! Un tată și fiul său au ucis 16 persoane
Fanatik.ro
Dinamo l-a convins pe Adi Mutu: „Sută la sută! Cea mai omogenă echipă”. Vorbește despre un transfer al lui Blănuță, dar îl propune pe Dzeko! Exclusiv
Capital.ro
S-a aflat cum a fost manevrat Călin Georgescu. Anca Alexandrescu a încercat să-l păcălească: A realizat că e folosit și n-a mai acceptat
Playtech.ro
Diferenţa dintre zahărul vanilat şi cel vanilinat. Care este mai aromat
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ce a apărut în mediul online după ce Marco, un tânăr de 18 ani din Timișoara, s-a stins subit după un majorat. Ultimele cuvinte pe care i le-a spus mamei sale
iamsport.ro
Radu Banciu a erupt după ultimele proteste: ”Pentru asta nu a ieșit mocofanul de român niciodată în stradă”
MediaFlux
Avertisment dur pentru români! Va conta unde locuiesc și ce loc de muncă au
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online