Veste excelentă pentru 900.000 de pensionari! Ce se va întâmpla la 1 ianuarie

Cei circa 900.000 de pensionari cărora nu le-au crescut pensiile prin recalculare vor beneficia, și ei, de indexarea anunțată pentru ianuarie 2025.
Irina Dumitrescu
02 dec. 2024, 10:53
Veste excelentă pentru 900.000 de pensionari! Ce se va întâmpla la 1 ianuarie

Veste excelentă pentru cei aproximativ 900.000 de pensionari cărora nu le-au crescut pensiile în urma recalculării din septembrie! Aceștia vor beneficia, și ei, de indexarea care va avea loc în ianuarie 2025.

La recalcularea din septembrie, circa 900.000 de pensionari au rămas cu aceeași pensie. În urma recalculării, drepturile lor lunare au scăzut, însă ei au rămas cu pensiile aflate în plată până la recalculare.

De pildă, un pensionar care avea o pensie de 4.000 de lei în august a rămas, după aplicare formulei de recalculare, cu 3.500 de lei. Statul i-a completat pensia cu diferența de 500 de lei, astfel că el a rămas, din septembrie, cu pensia aflată în plată înainte de recalculare, adică cea de 4.000 de lei.

Sunt circa 900.000 de cazuri similare celui menționat mai sus, în care, potrivit legii, ar urma să nu se dea bani în plus la indexarea din ianuarie 2025, întrucât pensionarilor respectivi statul le-a completat drepturile la recalculare, pentru ca aceștia să nu piardă niciun ban, notează newsweek.

Guvernul însă vrea ca și cei 900.000 de pensionari să primească bani în plus în ianuarie 2025, astfel că Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii va fi modificată.

Astfel, printr-o derogare de la lege, majorarea de 12,1 la sută anunțată pentru ianuarie 2025 va fi aplicată direct cuantumului pensiilor aflate în plată, și nu valorii recalculate. În acest fel, cei 900.000 de pensionari vor beneficia și ei de indexare.

Citește și Calendar ortodox 3 decembrie 2024. Un sfânt drag românilor este sărbătorit marţi

Pe scurt, în 2025, toate pensiile, inclusiv cele care ar fi trebuit să scadă la recalculare, ar urma să fie majorate cu 12,1 la sută raportat la valoarea aflată în plată, nu la cea recalculată.

Iată, mai jos, câteva exemple de creșteri ale pensiilor prin indexarea anunțată pentru ianuarie 2025.

Indexarea drepturilor pentru pensionari de la 1 ianuarie 2025

-Pensie actuală: 1.281 lei. Creștere de pensie: 153 lei. Noua pensie: 1.434 lei

-Pensie actuală: 1.500 lei .Creștere de pensie: 180 lei. Noua pensie: 1.680 lei

-Pensie actuală: 2.000 lei. Creștere de pensie: 240 lei. Noua pensie: 2.240 lei

-Pensie actuală: 2.500 lei. Creștere de pensie: 300 lei. Noua pensie: 2.800 lei

-Pensie actuală: 3.000 lei. Creștere: 360 lei. Noua pensie: 3.360 lei

-Pensie actuală: 3.500 lei. Creștere: 420 lei. Noua pensie: 3.920 lei

-Pensie actuală: 4.000 lei. Creștere: 480 lei. Noua pensie: 4.480 lei

-Pensie actuală: 4.500 lei. Creștere: 540 lei. Noua pensie: 5.040 lei

-Pensie actuală: 5.000 lei. Creștere: 600 lei. Noua pensie: 5.600 lei

-Pensie actuală: 5.500 lei. Creștere: 660 lei. Noua pensie: 6.160 lei

-Pensie actuală: 6.000 lei. Creștere: 720 lei. Noua pensie: 6.720 lei

Pensia medie este, în prezent, 2.720 de lei și va fi indexată, în medie, cu 330 de lei în ianuarie 2025.

Citește și Vești bune pentru pensionari. Începând de luni vine poștașul cu pensia

DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, cu creditul de la bancă dacă persoana care a împrumutat banii a încetat din viață. Cine este obligat să plătească ratele
Capital.ro
Marele actor pe care l-a pierdut România. A fost o emblemă a țării
Playtech.ro
Vești bune pentru românii fără asigurare, dar care suferă de boli cronice. Ce au decis autoritățile
DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Adevarul
Mărturia unui mercenar cubanez care a dezertat din armata rusă: „Ne loveau pentru a scoate frica din noi”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Dușmanul invizibil din casă. Ține-l la distanță cu aceste trucuri eficiente
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Accident naval în Tulcea, pe brațul Sulina! Cinci persoane au ajuns la spital, după ce o barcă a intrat în mal
Cancan.ro
BREAKING! Ilie Bolojan taie pensiile speciale: Vor fi ATACATE! A făcut anunțul bombă în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Unde sunt radarele fixe din România, detaliul esențial oferit de Poliția Română. Aici se...
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Elena Udrea! Autoritățile au luat decizia deja
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
O fetiță de 9 ani a îndurat șase ore de chin până când a murit. Propria mamă a lăsat-o în mașină, în soare, cât ea era la muncă
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Avertismentul oamenilor de știință. Rotația Pământului se accelerează în mod neașteptat. Cea mai scurtă zi din istorie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pion într-un joc diplomatic controversat. Ce s-a întâmplat cu femeia vândută de Nicolae Ceușescu unui canibal african