Atitudinea funcţionarului de la FMI este exact cea pe care a avut-o Guvernul României, oricum s-ar fi numit el în ultimii ani: “Da, vă promitem, dăm scris, dar...mai vedem”.

Restructurarea şi reforma se opresc la poarta întreprinderii de stat. Ceea ce noi ştim de ani de zile, şi probabil o ştia şi Fondul, numai că, anii trecuţi, a fost blând cu noi pentru că alta era bătaia peştelui: supravieţuirea băncilor de pe la noi, care sunt de fapt fiice ale mamelor lor străine, acestea din urmă din ce în ce mai strâmtorate financiar. Acum, cu largul concurs al Băncii Centrale, problema băncilor, chiar dacă persistă, nu mai presează.

Despre cât a promis România referitoate la restructurarea companiilor Guvernului se pot scrie romane întregi. O să ne legăm însă de un singur exemplu: încăpăţânarea de a nu vinde pachete minoritare la companiile de stat, mai ales cele mari, din energie. De mai multă vreme, Guvernul a promis că va pune pe aneminca noastră piaţă de capital pachete minoritare din Romgaz, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, etc. N-o face. De ce? E simplu. Ca să fie în continuare loc de furat. Şi de împărţit prada.

Guvernanţa corporatistă impune nişte reguli clare, mai ales de raportare. Contractele mari se anunţă la bursă, să le vadă toată lumea, inclusiv oamenii care şi-au riscat banii să devină acţionari. Contractele cu persoane interesate, de asemenea. Dacă Romgaz ajunge la Bursă, devine mai puţin probabil ca Mediaşul, de exemplu, să se mai umple cu vile ale directorilor. Nu ne facem iluzii că managerierea acestor companii va deveni chiar limpede ca oglinda, dar măcar directorilor li se poate cere socoteală. De acţionarii privaţi, nu de stat.

Sigur, se poate replica faptul că acum e un moment prost, că e criză şi că hălci din averea naţională se vor da pe nimic. Dar măcar am încercat? Doar acum doi ani Guvernul a încercat cu un pachet minoritar al unei companii private, Petrom. Nu i-a ieşit, veneau prea puţini bani, s-a lăsat păgubaş. Dar a încercat.

Acum nu mai încearcă nimeni nimic. Sub avalanşa de noi şi noi cheltuieli, unele justificate, altele mai puţin (întregirea veniturilor lefegiilor statului, creşterea pensiilor, plata arieratelor primăriilor, spitalelor şi nu numai, continuarea finanţării proiectelor începute, etc.) se inventează noi impozite. Şi pentru oameni şi pentru firme.

De companiile sale, statul nu se prea atinge.

Sigur, aceste mari companii sunt strategice. Şi gaura de la Hidroelectrica, de un miliard de euro din vânzarea la subpreţ a curentului către băieţii branşaţi la tot mediul politic, până la cele mai înalte niveluri, a fost tot strategică. Atât de strategică încât a fost nevoie de un periculos joc cu falimentul ca să nu se adâncească.

Sigur, aceşti manageri privaţi, aceşti deus ex machina ai complexului nostru industrial, vor veni şi vor întoarce balanţa, vor opri furtul. Exclus, pentru că: managementul privat se face eficient doar în privat, managerul privat este chiar fostul director (cazul notoriu al CE Oltenia) iar managerul privat erste oricum o rara avis, rătăcită doar pentru că Guvernul a promis mult, mai demult, şi a trebuit să mimeze că a făcut totuşi ceva.

Nu cere nimeni minuni, nici măcar de Vrijer. În paranteză spus, olandezul vrea două lucruri: să se asigure că România va da înapoi banii deja luaţi şi că politica instuţiei pentru a da drumul la un nou acord este respectată. (Cât e de benefic în general un acord cu FMI, e altă discuţie!). “Ca sa prelungim acordul, ne trebuie o dovada. Ce e atat de greu?” a spus-o pe şleau olandezul.

Iar în lipsa unei dovezi, prin vară, gulerele albe de la Finanţe vor alerga cu limba scoasă după bani pe pieţe ca să se finanţeze deficiul bugetar şi să rostogolească datoria scadentă. Luna de miere a Guvernului Ponta se va fi sfârşit de mult, la fel şi graţiile în care încă mai este ţinută România acum. Cum nu mai ai în spate credibilitatea acordului, vei plăti şi prima de risc aferentă. Adică dobandă mai mare. Cursul se va duce iar în sus. Şi iar ne vom văita că am ajuns să amanetăm şi viitorul nepoţilor copiilor noştri, pe degeaba!

Hai că nu e greu să pui 10% din Romgaz la bursă! Sau măcar să încerci.