Vestele Galbene nu cedează. Sunt anunţate noi proteste

La patru luni de la debutul mişcării ''vestelor galbene'' în Franţa manifestaţiile slăbesc în intensitate dar nu se sting de tot, o nouă zi de proteste naţionale fiind aşteptată pentru sâmbătă, moment când se încheie prima etapă din ''marea dezbatere'' naţională lansată de preşedintele Emmanuel Macron pentru a încerca ieşirea din această criză socială inedită, comentează AFP.
Filip Stan
15 mart. 2019, 16:13
Vestele Galbene nu cedează. Sunt anunţate noi proteste

”Vestele galbene”, aflate în căutarea unei relansări a mobilizării în stradă, prezintă manifestaţia de sâmbătă drept un ”ultimatum” adresat preşedintelui Emmanuel Macron şi au lansat un apel către simpatizanţii lor de a veni în număr cât mai mare la Paris pentru a relua demonstraţiile de forţă din primele weekend-uri de proteste.

De la începutul mişcării, 11 persoane şi-au pierdut viaţa, majoritatea în accidente rutiere în timpul blocării şoselelor, iar circa 2.200 de manifestanţi şi 1.500 de membri ai forţelor de ordine au fost răniţi, unii protestatari suferind răni oculare grave în urma folosirii de către forţele de ordine a lansatoarelor ”flash-ball”, potrivit news.ro.

Al 18-lea weekend de proteste ale ”vestelor galbene” coincide cu sfârşitul primei etape a ”marii dezbateri” naţionale lansate cu două luni în urmă de preşedintele Macron pentru a tempera furia populară, stârnită iniţial de creşterea accizelor la combustibili, dar care a transformat pe parcurs mişcarea într-un protest împotriva lui.

Calificată de numeroase ”veste galbene” şi de o parte a clasei politice drept o ”mascaradă”, dar descrisă de guvern ca fiind o ”reuşită” şi un episod inedit în istoria democraţiei franceze, dezbaterea a constat în peste 10.000 de reuniuni locale pe tot cuprinsul Franţei, în timp ce website-ul dedicat ei a înregistrat 1,4 milioane de contribuţii.

Francezii au discutat astfel despre teme precum sănătatea, educaţia, cultura, pe lângă temele propuse iniţial şi aflate în centrul mişcării contestatare, cum ar fi puterea de cumpărare, fiscalitatea, sistemul de pensii, tranziţia ecologică etc, potrivit news.ro.

Autorităţile vor urmări mobilizarea de sâmbătă, care va oferi indicii despre cum ar putea evolua în continuare mişcarea de protest. Sâmbătă ”este o zi ce se anunţă încărcată”, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei. ”Sunt numeroşi factori care ne permit să anticipăm o mobilizare superioară celei din sâmbetele trecute”, a adăugat aceeaşi sursă.

Mai mult, la Paris în aceeaşi zi se desfăşoară ”Marşul Secolului” pentru climat, ”Marşul Solidarităţii” împotriva violenţelor poliţiei şi a ”rasismului de stat”, precum şi o zi de acţiune a comercianţilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Gigantul care preia șantierul naval Mangalia cu 138 de milioane de euro, OUT de la Borussia Dortmund! Update
Capital.ro
Pensia pe care o vei primi la bătrânețe poate fi verificată online. Cum afli ce vechime ai la pensie și câți bani vei încasa
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România