Veşti bune pentru fermieri. Termenul de depunere a cererilor unice de plată a fost prelungit

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat, joi seară, că termenul de depunere a cererilor unice de plată a fost prelungit până la data de 15 iunie. 
Filip Stan
21 mai 2020, 19:17
Veşti bune pentru fermieri. Termenul de depunere a cererilor unice de plată a fost prelungit

„Guvernul a adoptat în această seara o Ordonanţă de Urgenţă prin care se prelungeşte termenul de depunere a cererilor unice de plată până la 15 iunie 2020. Asta pentru a veni în sprijinul fermierilor afectaţi de restricţiile de circulaţie şi de respectarea normelor de prevenire a îmbolnăvirii cu Covid. De asemenea, am simplificat foarte mult procedurile de depunere a acestor cereri. Ele se fac online, iar adeverinţele de la primării se obţin direct de la centrele noastre APIA”, a declarat Oros, la finalul şedinţei de Guvern.

Ministrul a precizat că din 15 mai se eliberează şi adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată care doresc să acceseze credite pentru activităţi curente, iar fermierii pot obţine în baza acestora până la 85% din valoarea subvenţiilor.

„O altă măsură este că din 15 mai, prin APIA, eliberăm adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată, pentru acei fermieri care doresc să acceseze credite pentru activităţi curente. Am negociat prin APIA cu instituţiile bancare acest lucru, iar fermierii pot să obţină o valoare a creditului de până la 85% din valoarea subvenţiilor pe care noi le acordăm anul acesta, dobânda fiind ROBOR plus maxim 2%. Convenţiile cu instituţiile bancare se află pe site-ul APIA, pentru cei interesaţi”, a spus ministrul Agriculturii.

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a adăugat că de această măsură de prelungire pentru depunerea cererilor de plată pot beneficia peste 850.000 de fermieri, pentru o suprafaţă de 9 milioane de hectare. „Este o măsură de care pot beneficia un număr mare de beneficiari la nivelul agriculturii româneşti”, a afirmat Dancă.

Potrivit datelor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), fermierii românii au depus până la finele lunii aprilie 422.806 cereri pentru plata subvenţiilor aferente anului 2020, pentru o suprafaţă de peste 2,7 milioane hectare..

Din numărul total, 284.499 de cereri, pentru o suprafaţă de 2,23 milioane hectare, au fost înregistrate prin mijloace electronice (telecomunicaţii), începând din data de 6 aprilie 2020.

Citeşte şi Veşti bune de la ANAF, bonificaţii pentru români. Ce trebuie să faci pentru a primi banii

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Un manelist celebru a murit! Colegii de breaslă i-au adus un ultim omagiu
Fanatik.ro
Pe lângă Drăguș, Gigi Becali a mai transferat încă trei fotbaliști la FCSB! Unul e român și a retrogradat din SuperLiga. Update
Capital.ro
Cod rutier 2026. Ce se întâmplă dacă nu mergi la Poliție după un accident fără victime. Legea spune clar. Mulți șoferi fac exact invers
Playtech.ro
Țara europeană în care cei mai mulți români își fac vacanța. Peste jumătate pleacă la drum cu mașina personală
Adevarul
Băiatul care a văzut marea pentru prima dată la 15 ani și a izbucnit în lacrimi. „Mi-aș fi dorit să fie și bunica aici”
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Credincioșii din Gorj sunt îndoliați! Preotul Sorin-Constantin Găman s-a stins din viață la doar 53 de ani
iamsport.ro
Radu Banciu l-a distrus pe Marius Lăcătuș: ”Dacă va fi antrenată de prostul ăsta...”
MediaFlux
Probleme cu pensia pentru jumătate dintre pensionari. Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?