Veşti bune pentru fumători: Legea antifumat se va schimba

Grupaţi în asociaţii, fumătorii ar putea fuma în spaţii special amenajate.
Alina Costache
19 mart. 2016, 07:14
Veşti bune pentru fumători: Legea antifumat se va schimba

Abia intrată în vigoare, legea privind interzicerea fumatului în spaţiile publice închise ar putea fi amendată în scurt timp. Deputatul independent Viorel Blăjuţ, nefumător, consideră că fumătorii trebuie trataţi la fel de corect ca nefumătorii. Împreună cu alţi parlamentari, Blăjuţ a depus un set de amendamente la legea anti-fumat care permit fumatul în spaţii special amenajate, oriunde această „plăcere“ nu-i deranjează pe nefumători.

„În esenţă, propunem o redefinire a sintagmei de spaţiu public închis, pentru a permite fumătorilor să fumeze oriunde, această plăcere, acest hobby, – eu nu vreau să-i spun viciu! -, nu împietează în niciun fel asupra nefumătorilor. Vreau să precizez că eu sunt nefumător şi nu accept sub nicio formă să fiu intoxicat de fumători, în cazul în care, de exemplu, aş bea o cafea într-un local oarecare, dar consider că este corect ca şi fumătorii să aibă drepturi. Gândiţi-vă că sunt atâţia medici care fumează şi abia aşteaptă să-şi aprindă o ţigară după o operaţie de câteva ore, în care au salvat o viaţă! Unde îi alungăm pe oamenii ăştia? Legea votată în Parlament este foarte restrictivă şi doar îi prigoneşte pe fumători, instituind o duşmănie între aceştia şi nefumători. Dacă nu acceptăm amendamentele propuse, ingeniozitatea românilor va inventa tot felul de portiţe şi ne vom trezi că toate clădirile vor avea pereţi rotunzi, că vor dispărea toate terasele ori alte chestiuni de felul acesta. E bine să nu exagerăm niciodată!“, a declarat deputatul Blăjuţ.

De menţionat că articolul 3 din noul proiect de lege prevede că fumătorii se pot constitui în asociaţii sau în cluburi de fumători, care pot amenaja spaţii speciale destinate exclusiv fumatului şi activităţilor asociate fumatului.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
Supermarketuri fără făină, lapte, carne și ouă într-o regiune cu numeroși români. De ce se tem oamenii
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT