În celălalt dosar, aflat încă pe rol, Oana Zăvoranu este acuzată de șantaj, alături de avocatul ei. În aprilie 2021, cei doi au intrat în conflict cu medicul Bogdan Ioan Furtună, fostul administrator al clinicii One Life, deținută de Oana Zăvoranu. Rădăcinile conflictului sunt, însă, mai vechi, regăsindu-se în perioada 2017-2018, când medicul Ioan Bogdan Furtună a ocupat funcția de manager al clinicii.
După ce colaborarea dintre cei doi s-a încheiat, au apărut acuzații grave. Medicul a cerut înapoi sume pe care susținea că i le-a împrumutat partenerei sale de afaceri, în timp ce Oana Zăvoranu l-a acuzat pe fostul manager că ar fi devalizat clinica prin scheme financiare oculte.
Situația a degenerat rapid într-un dosar penal instrumentat de DNA, unde procurorii au reținut o stare de fapt care pare desprinsă dintr-un scenariu de film.

Anchetatorii au susținut că vedeta ar fi exercitat presiuni psihice asupra acestuia, inclusiv prin postări pe Facebook și declarații televizate, pentru a obține în mod nejustificat suma de 240.000 de euro de la acesta, scrie spynews.ro Conflictul financiar avea la bază un presupus prejudiciu de 800.000 de euro.
„S-a reținut ca situație de fapt că, în calitatea sa de acționar majoritar al S.C. One Life S.R.L., inculpata Zăvoranu Ioana în perioada 08.04.2021- 23.04.2021, în contextul negocierii privind încheierea unui contract de tranzacție cu persoana vătămată pentru acoperirea unui pretins prejudiciu cauzat de persoana vătămată în cuantum de 800.000 euro societății One Life SRL pe perioada în care aceasta a fost administratorul societății, având sprijinul inculpatului Călin Ionuț Silviu (avocat al inculpatei) pe care l-a mandatat să negocieze încheierea tranzacției menționate mai sus.
Citeste si Oana Zăvoranu a pierdut procesul cu Mara Bănică. Ce despăgubiri trebuie să plătească Querida
Inculpata Ioana Zăvoranu – n.r. a constrâns persoana vătămată Furtună Ioan Bogdan prin exercitarea de presiuni psihice, ce au constat în conținutul postărilor acesteia de pe rețeaua de socializare Facebook din datele de 20.04.2021 și 21.04.2021, precum și în intervenții televizate, în care se arată aspecte denigratoare referitoare la persoana vătămată privitor la săvârșirea unor fapte de natură penală de către aceasta, acte ce au fost exercitate în scopul obținerii pentru sine a unui folos material în mod injust în cuantum de 240.000 euro.
Activitatea infracțională a inculpatului Călin Ionuț Silviu a constat în aceea că a constrâns persoana vătămată Furtună Ioan Bogdan, prin exercitarea de presiuni psihice care au constat în faptul că, sub pretextul unui posibil prejudiciu cauzat de persoana vătămată Furtună Ioan Bogdan, pe perioada în care aceasta a fost administratorul One Life SRL”, se arată în rechizitoriul procurorilor pe baza căruia cei doi au fost trimiși în judecată.