Veşti bune pentru părinţii care îşi ţin copiii la after school. Costurile vor fi suportate de către stat

Părinții vor fi scutiți de la plata programului after school în școli, acesta urmând să fie asigurat din bani publici, susține ministrul Educației Ecaterina Andronescu.
Iulian Tudor
09 ian. 2019, 11:49
Veşti bune pentru părinţii care îşi ţin copiii la after school. Costurile vor fi suportate de către stat

Ecaterina Andronescu a vorbit despre noua lege a educației care ar urma să reglementeze programul de after school în școlile de stat, în așa fel încât părinții să nu mai plătească acest lucru pentru copiii lor.

„After schoolul încercăm să îl asigurăm public. Salariul mic la cadrul didactic l-a determinat să încerce să mai facă ceva ca să supravieţuiască. (…) Eu cred că prin lege putem să reglementăm (after school – n.r.)”, a afirmat Ecaterina Andronescu.

Citeşte şi Ecaterina Andronescu, despre meditaţii: Prin lege putem să reglementăm after school

Ministrul Educației crede că este necesară o clarificare legislativă în această privinţă.

„Cred că trebuie să facem o clarificare legislativă, pentru că, într-adevăr, este o chestiune care nu are nicio legătură cel puţin cu etica meseriei. Pentru că eşti profesor pentru învăţământul primar sau învăţător patru ore şi apoi primeşti la after schoolul pe care tu îl dezvolţi, tot în şcoală şi încasezi bani de la părinţi. Va trebui să găsim o soluţie. Este un fenomen de masă, aşa cum un fenomen de masă a început să fie şi acela care este tot o chestiune de etică: nu poţi să îţi chemi copilul acasă la o meditaţie particulară dacă tu îl ai elev la clasă”, a spus ministrul Educaţiei.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Câţi bani ar câştiga, de fapt, Jose Mourinho la Real Madrid! Giovanni Becali, dezvăluiri despre planurile revenirii lui The Special One pe Bernabeu
Capital.ro
Doliu în muzica populară din România! O mare cântăreață ne-a părăsit. Era considerată vocea de aur a cântecului muntenesc
Playtech.ro
Aplicația de lanternă descărcată de milioane acum 10 ani ascundea ceva grav: cazul care a atras atenția autorităților
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Jucase la Dinamo, dar nu a contat: fratele lui Nicolae Ceaușescu l-a transferat cu forța: ”Vrei să mai joci fotbal vreodată?”
MediaFlux
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit. Avem primele imagini de la nunta anului FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi