Vești importante: Burse de la stat pentru o categorie de elevi

Vești bune pentru elevii care urmează în mod gratuit cursurile cu frecvență ale unor școli private sau confesionale. Aceștia ar putea beneficia de burse de ajutor social.
Filip Stan
26 oct. 2022, 08:54
Vești importante: Burse de la stat pentru o categorie de elevi

Potrivit unui proiect de lege adoptat de senat, nu numai elevii din înățământul de stat vor primi burse, ci și cei care sunt înscriși în formele de învățământ gratuite cu frecvență ale școlilor private sau confesionale.

Proiectul de lege care merge la dezbaterea și votul Camerei Deputaților are ca scop introducerea unei burse lunare de ajutor social pentru o parte dintre elevii care urmează cursurile unor școli private. Mai exact, este vorba despre acordarea de burse elevilor școlarizați fărăr taxe în școli particulare.

Însă, potrivit inițiativei legislative, bursele lunare de performanță, cele de merit și bursele de studiu se vor acorda, ca până acum, doar elevilor de învățământul preuniversitar de stat.

Inițial, proiectul prevedea ca elevii din școlile private să primească și burse de studiu, dar măsura a fost eliminată înainte de votul din Senat.

Citește și: Elevii nu și-au primit bursele, iar termenul-limită a expirat. Ministerul Educației dă vina pe Ministerul Finanțelor

Schimbarea regulilor privind acordarea de burse a venit după ce s-a constatat că, deși inițial la școlile private erau înscriși elevi ce proveneau din familii cu venituri peste medie, acum există mulți elevi ce au fost acceptați și urmează gratuit cursurile unei școli particulare (de exemplu, în urma obținerii unor rezultate bune la olimpiadele școlare), care nu pot beneficia de sumele acordate sub formă de burse de ajutor social.

În primăvara acestui an au mai apărut două proiecte cu privire la schimbarea regulilor de acordare a burselor. Potrivit acestora, bursele elevilor ar putea fi plătite în avans, iar cele de performanță și de merit vor putea fi acordate și tinerilor care învață în școlile private.

În anul școlar 2022-2023, bursele se păstrează neschimbate, cea mai mare dintre ele ajungând la 500 de lei, sub formă de burse de performanță.

Bursa de merit și cea de ajutor social au valoarea de 200 de lei, iar cea mai mică, de 150 de lei, se acordă elevilor cu bursă de studiu.

Pentru a putea fi aplicat, proiectul de lege trebui să treacă de Camera Deputaților, să fie promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.

Citește și: BURSE 2022. Studenții cer bani mai mulţi de la stat în contextul scumpirilor din ultima perioadă

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT