Regulament nou pentru locuitorii de la bloc. Documentul care schimbă viaţa locatarilor

Cu o întârziere de câteva luni, modelul regulamentului de condominiu, obligatoriu pentru toate blocurile de locuințe a fost oficializat, în februarie. Elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), documentul trebuie respectat de asociațiile de proprietari.
Iulian Tudor
29 iul. 2019, 12:27
Regulament nou pentru locuitorii de la bloc. Documentul care schimbă viaţa locatarilor

În plus, Legea nr. 196/2018 privind asociațiile de proprietari prevede că proprietarii sunt obligați să aprobe un regulament al condominiului până la 28 septembrie 2019, adică în 12 luni de când a intrat în vigoare noua lege a asociațiilor, scrie dcbusiness.ro.

Vechea lege nu impunea adoptarea unui regulament de bloc, însă nici nu interzicea existența unuia. Noua lege îl impune însă proprietarilor din condominii, dându-le ca model acest document publicat recent în Monitorul Oficial. Cei care aveau astfel de regulamente și până acum trebuie, așadar, să se raporteze la modelul oficial de regulament.

Citeşte şi Administratorii de bloc, obligaţi să facă peste 700 de ore de curs

Acest document care conține reguli de ordine interioară ce li se aplică tuturor celor care locuiesc într-un bloc (inclusiv chiriașilor) trebuie să fie inițiat de către președintele asociației sau de către comitetul executiv al asociației de proprietari, conform legii asociațiilor.

El trebuie apoi dezbătut și adoptat în adunarea generală a asociației de proprietari cu acordul majorității proprietarilor din condominiu și este adus apoi la cunoștință, prin afișare la avizier sau prin înmânarea unei copii conforme a acestuia, tuturor proprietarilor, în termen de șapte zile de la adoptare, potrivit aceleiași legi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
„7 din 7, cifrul Științei!” Cronica lui Marius Mitran după victoria campioanei cu FC Botoșani: „Universitatea Craiova își caută adversari”
Capital.ro
Hainele viitorului ar putea avea ecrane tactile. Cercetătorii au creat o țesătură care afișează videoclipuri și notificări
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Cum arată casa de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău și a lui Adi Rus. Imaginile care i-au surprins pe fani: „Mobila este făcută toată la comandă”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT