Viața la bloc în 2026. Ce poți face dacă vecinii te înnebunesc cu bormașina sau muzica dată la maximum. Pașii legali pentru rezolvarea problemei

Viața la bloc presupune inclusiv respectarea unui set de reguli esențiale pentru o relație civilizată cu vecinii. Printre acestea, asigurarea liniștii în anumite intervale orare, ceea ce înseamnă că sunt interzise lucrările cu bormașina, petrecerile și muzica dată la maximum. Locatarii indisciplinați din acest punct de vedere pot fi sancționați, însă la asta se ajunge urmând pașii prevăzuți de lege.
Irina Dumitrescu
12 sept. 2026, 11:02
Viața la bloc în 2026. Ce poți face dacă vecinii te înnebunesc cu bormașina sau muzica dată la maximum. Pașii legali pentru rezolvarea problemei

Gălăgia la bloc reprezintă unul dintre cele mai frecvente motive pentru care vecinii pot intra în conflict.

Potrivit Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, este interzisă tulburarea liniștii în bloc în două intervale orare: 22:00 – 8:00 și 13:00 – 14:00. Locatarii care nu respectă această prevedere riscă o amendă ce poate ajunge la 2.000 de lei.

Dacă te deranjează un vecin care încalcă orele dedicate liniștii, prima posibilă soluție pentru rezolvarea problemei este o discuție amiabilă cu respectivul. Mulți nu realizează intensitatea zgomotului în apartamentele vecine, astfel că o simplă informare pe acest subiect poate avea rezultatul dorit.

Dacă gălăgia continuă, următorul pas este anunțarea administratorului sau a comitetului asociației de proprietari. Aceștia îi pot trimite vecinului gălăgios o somație scrisă sau pot media conflictul, mai ales când este vorba despre mai mulți locatari deranjați.

Citește și Lege la bloc în 2026. Toți proprietarii trebuie să plătească, indiferent de etaj şi de numărul de camere al apartamentului

Dacă problema persistă, trebuie sesizate autorităților, cel mai eficient fiind ca acest lucru să fie făcut în timp real, adică fix atunci când lucrarea cu bormașina sau petrecerea cu muzică dată la maximum este în toi. Se recomandă să fie sunată Poliția Locală sau secția de poliție de care aparține imobilul.

La telefon trebuie comunicate clar următoarele informații: adresa completă, apartamentul de unde vine zgomotul, tipul de gălăgie și faptul că este tulburată linișea în intervalul protejat de lege. Poliția poate rapid, constată fapta și aplică amendă.

Pentru situații repetitive, este utilă și o sesizare scrisă, depusă personal, prin e-mail sau online. Aceasta trebuie să conțină datele de identificare ale reclamantului, descrierea faptelor cu date și ore, precum și solicitarea de a se lua măsuri. Un jurnal cu incidentele, eventualele înregistrări și declarațiile altor vecini întăresc sesizarea, scrie evz.

Dacă nici intervențiile Poliției nu rezolvă problema, se poate ajunge la instanță, unde, pe baza probelor (procese-verbale, sesizări anterioare, martori), se cer încetarea practicii de a deranja vecinii și chiar daune morale.

Citește și Prețurile apartamentelor din București îi șochează pe români. Câți bani a dat un bucureștean pe trei camere la marginea Capitalei: ”E nebunie”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„O nouă Craiova Maxima este aici!” Editorial din tribună după 2-0 cu Egnatia
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT