„Distracția” nu este tocmai cuvântul care îţi vine în minte atunci când te gândeşti la Pitagora, filozoful antic grec a cărui teoremă a chinuit şi chinuie generaţii de școlari. Dincolo de omul de geniu, Pitagora avea nişte credințe şi superstiţii care azi ni se par cel puţin amuzante, cum ar fi detestarea fasolei pentru că el credea că boabele conțin sufletele morților sau că oamenii își pierd o parte din suflet ori de câte ori trag vânturi.

Totuși, Pitagora nu credea nicidecum că aceste credințe sunt amuzante: le lua chiar foarte în serios. Atât de în serios încât i-au cauzat moartea. Când fugea de urmăritorii care doreau să-l ucidă, la un moment dat în calea lui a apărut un câmp de fasole. În loc să taie câmpul și să intre în contact cu fasolea detestată, Pitagora s-a întors pentru a-și înfrunta ucigașii, care nu au ezitat să-l omoare pe cel mai mare matematician al tuturor timpurilor. La vremea respectivă savantul avea venerabila vârstă de 80 de ani. Cu toate acestea, așa cum se va vedea, Pitagora a avut şi o latură distractivă, unele amuzamente manifestându-se în invenții de-ale sale, cum ar fi pahar „fals”, care varsă vinul pe cei care beau din el.

Alte Articole

Ungaria a declarat stare de război!! Alertă şi la graniţa ...

EXCLUSIV Ministrul Muncii, anunţul care vizează milioane de ...

Alertă meteo în toată ţara. Furtună puternică în Bucureşti, ...

Acest pahar care îi pedepsea pe cei care râvneau la vinul ăstora a avut atâta succes încât a rămas cunoscut în istorie sub numele de Cupa lui Pitagora. La suprafață, ea arată ca un pahar tradițional grecesc antic. În interior, însă, conține o coloană lipită chiar în mijloc. Se poate bea din el ca din orice alt pahar, cu condiția să nu încerce cineva să-l umple la maximum. Pitagora a proiectat paharul astfel încât, dacă un tovarăș de băut devine lacom și ar încerca să-l umple, fundul se desprinde şi tot vinul se scurge pe persoana în cauză. Cupa lui Pitagora folosește principiul de bază al sifonului – același principiu folosit pentru a evacua gazul din rezervorul unui recipient cu ajutorul unui furtun.

Citeşte şi Preşedintele Academiei Române este împotriva educaţiei sexuale în şcoli şi a altor noi discipline, propuse în programă. „Ar fi o mare naivitate şi o lipsă acută de logică”

Pitagora s-a născut în urmă cu aproximativ 2.600 de ani, iar dacă data exactă a venirii sale pe lume este oarecum incertă, fiind plasată în jurul anului 580 î.Hr,, este sigur că a văzut lumina zilei în insula grecească Samos. Numele mamei filosofului era Parthenia (Partenida, Pythiades), iar pe tatăl său îl chema Mnesarchus. Potrivit legendei, într-o zi un cuplu tânăr a vizitat orașul Delphi, ca o excursie în luna de miere. Acolo, tinerii căsătoriți au mers la celebrul oracol, care le-a proorocit îndrăgostiților că în curând vor avea un fiu. Legenda spunea că copilul va deveni o persoană dificilă, renumită pentru înțelepciunea, înfățișarea, faptele mari. Curând, profeția a început să se adeverească, tânăra a născut un băiat și, în conformitate cu tradiția antică, a primit numele de Pythiade. Copilul poartă numele Pitagora, în onoarea preotesei lui Apollo Pythia.

Deși faimos în întreaga lume, viața lui Pitagora este învăluită în mister. Deși este faimos în mod special pentru teorema sa matematică, Pitagora a făcut dezvoltări extraordinare şi în astronomie și geometrie. De asemenea, a dezvoltat o teorie a muzicii și a fondat o școală filozofică și religioasă în Crotone, Italia, unde a a ajuns la concluzia că „întregul cosmos este o scală și un număr”. În timp ce cânta la lira sa, care era un instrument grecesc antic cu coarde, Pitagora a descoperit că vibraţia corzilor crea un sunet frumos atunci când rapoartele lungimii firelor erau numere întregi, iar acest lucru era valabil și pentru alte instrumente. El a combinat această descoperire cu înțelegerea sa asupra planetelor, concepând teoria că atunci când planetele sunt în armonie ele dau naştere unei muzici foarte frumoase, pe care omul este incapabil să o audă.

Citeşte şi Carmen Harra: „Războiul e extrem de periculos! Anii care vin, până în 2033, aduc extrem de multe probleme pentru omenire”

Pitagora a concluzionat că matematica și muzica sunt interconectate, iar cunoașterea uneia dintre ele conduce la înțelegerea celeilalte. De asemenea, credea că muzica are proprietăți vindecătoare și adesea cânta la lira pentru cei bolnavi sau cei aflaţi pe moarte.

Se știu puține despre viața lui Pitagora și, ca urmare, în jurul acestuia au apărut multe mituri bizare. S-a susținut, printre altele, că a luat parte la Jocurile Olimpice și a primit lauri pentru pugilism, când era mai tânăr. S-a ajuns până acolo să se spună chiar că într-o viaţă anteriară a luptat chiar în războaiele troiene (1258 î.Hr. – 1180 î.Hr). Acest ultim mit reflectă credința autentică a lui Pitagora în metempsihoză, care susține că toate sufletele sunt veșnice și, când corpul fizic moare, el pur și simplu plutește și găsește un nou corp în care să trăiască. Relatările ulterioare susţin că el își putea aminti cu claritate patru dintre viețile sale anterioare.

Fascinația sa pentru astronomie, combinată cu înțelegerea profundă a numerelor l-au determinat pe Pitagora să confirme că Pământul era de fapt o sferă și, printr-un studiu răbdător, a descoperit că Luceafărul de Seară și Luceafărul de Dimineaţă sunt de fapt aceeași planetă, Venus.

Faimoasa Teoremă a lui Pitagora afirmă că într-un triunghi dreptunghic pătratul ipotenuzei este egal cu suma pătratelor celorlalte două laturi. Ecuația poate fi folosită pentru a calcula lungimea unei a treia laturi dacă sunt date doar două măsurători. Babilonienii au descoperit acest fenomen matematic în jurul anilor 1900 – 1600 î.Hr., dar este posibil ca Pitagora să fi fost primul care a demonstrat acest lucru, potrivit New Scientist.

Departe de a fi maestrul matematician la care ne gândim astăzi, Pitagora era cunoscut pentru credința sa în reîncarnare, ritualuri religioase și abilități aproape magice. De exemplu, se spunea despre el că ar putea fi în două locuri în același timp. Astăzi, aceste elemente mistice au fost aproape uitate și el este acum privit ca un părinte fondator al științei și matematicii.