Jurnalistul România TV Victor Ciutacu a reacționat după ce patru medici și două asistente de la Spitalul „Sf. Pantelimon” au fost trimiși în judecată în dosarul „Noradrenalina”. Acesta susține că informațiile pe care le-a prezentat în timpul scandalului au fost confirmate de acuzațiile procurorilor și amintește de criticile și jignirile primite la vremea respectivă.
Într-o postare publicată pe Facebook, jurnalistul a făcut referire la acuzațiile formulate de procurori împotriva cadrelor medicale, precum reducerea dozelor de noradrenalină și oxigen, selectarea pacienților și neresuscitarea acestora.
„Lotul Sf. Pantelimon, trimis în judecată pentru, între altele, omor calificat. Câteva dintre revelațiile probate ale procurorului de caz: selectarea pacienților pentru a fi puși pe cursă, reducerea dozelor de nordrenalină și oxigen, plus neresuscitarea lor.
Eram eu nebun, complotam pentru schimbarea managementului spitalului, a ministrului sănătății și, în general, împotriva ordinii de drept a sistemului medical.
Mulțumesc pentru atenție și pentru că mi-ați umplut frigiderul de carne. Mi-e dat să fiu profet…
P.S. Singura scoasă din sistem e fostă directoare de îngrijiri, care a făcut denunțul împotriva ucigașilor.
UPDATE. Găsiți în comentarii, într-un link, colecția dezvăluirilor”, a scris Victor Ciutacu.

Întreaga serie de dezvăluiri a lui Victor Ciutacu poate fi consultată AICI. Iată, mai jos, primul episod.
Reacția vine după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus trimiterea în judecată a patru medici și două asistente medicale în dosarul „Noradrenalina”. Inculpații sunt acuzați de infracțiuni precum omor calificat, tentativă de omor calificat, încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni, mărturie mincinoasă și fals intelectual.
Potrivit rechizitoriului, în perioada mai 2023 – aprilie 2024, unor pacienți internați la Terapie Intensivă le-ar fi fost redus fără justificare medicală tratamentul de susținere a funcțiilor vitale, cu scopul de a le grăbi decesul.
Procurorii susțin că printre metodele folosite s-ar fi numărat diminuarea dozelor de noradrenalină și a concentrației de oxigen administrate prin ventilator, precum și neresuscitarea unor pacienți.
Anchetatorii au stabilit că patru pacienți au murit în urma faptelor investigate, că s-ar fi încercat uciderea unui al cincilea pacient, iar indicațiile privind reducerea dozei de noradrenalină în cazul unui al șaselea nu ar fi fost urmate.