Victor Ciutacu: Pe suveranistul Călin Georgescu l-au căutat şi la calul de împrumut. În cazul lui Nicuşor Dan e o tăcere jenantă

Deși autoritățile l-au controlat pe Georgescu până la ultimul leu, nimeni nu se uită la banii de campanie ai lui Nicușor Dan. Candiatul independent are o campanie demnă de banii unui partid, iar în public el declară că este susținut doar de voluntari. Victor Ciutacu vine cu toate detaliile
Filip Stan
18 mart. 2025, 16:39
Victor Ciutacu: Pe suveranistul Călin Georgescu l-au căutat şi la calul de împrumut. În cazul lui Nicuşor Dan e o tăcere jenantă

„Pe cât de curioasă a fost – pe bună dreptate – presa pe tema cheltuielilor de campanie ale lui Călin Georgescu, pe atât de absentă și contemplativă e față de desfrâul financiar făcut în numele și în beneficiul lui Nicușor Dan, constată Victor Ciutacu. „Pe suveranistul de frunte, l-au căutat, ziariștii, serviciile și procurorii, de la Viena până la Mogoșoaia și înapoi. Cât a dat pe casă, cât a luat pe casă, cât câștigă el, cât încasează Cristela pe propovăduirea vieții sănătoase, cât e TikTokul, de unde are mașinile și calul de împrumut, ce și cât a livrat Potra. Și, repet, interesul e cât se poate de legitim. Mai ales în contextul în care independentul care a speriat și a umilit la vot întreagă clasă politică a declarat emfatic zero lei cheltuieli de campanie electorală”, a declarat Victor Ciutacu, într-o anlaiză exclusivă la România TV.

 

Constatăm şi nu judecăm! Victor Ciutacu numără câte victime politice a făcut Anca Alexandrescu prin simpla alăturare: „Mi-e și groază să gândesc cu voce tare cum i se va termina și patriotului de AUR aventura politică”

„În cazul celuilalt așa-zis independent, Nicușor Dan, adevăratul favorit al sistemului, e o tăcere jenantă. Omul strânge bani din donații cu nemiluita și, în ciuda oricărei norme de transparență, nu spune de unde și în baza a ce încasează. Iar în declarația de avere anonimizează generoșii plătitori. Același om râde la noi (sau de noi) de pe toate panourile posibile, anunță nonșalant că l-a costat 200.000 euro distracția și nimeni nu-l întreabă de unde are banii și cine-i încasează. La el se prezumă că e cinstit, că sunt unii care se topesc de dragul lui și n-au ce face cu banii, iar viața merge înainte. După ce la alegerile locale toate forțele politice și-au dat mâna să-l scoată iar primar general, acum i se face o pârtie atât de vizibilă și de lipsită de obstacole spre Cotroceni de n-ai cum să te întrebi cine e cineva-ul de acolo sus care-l iubește. Planul e atât de evident, încât băieții veseli nici nu se mai străduiesc să-l mascheze. Turul doi, dar nu înapoi, între Nicușor Dan și George Simion. Iar românii pro-europeni – nu-i așa? – se vor strânge arici în jurul crețului proaspăt tuns, vor apăra democrația și, după ce Gabriel Liiceanu va scrie al 347-lea apel civic, se vor buluci la vot să salveze a nu știu câta oară România. După care îl vor înjura că din cauza lui n-a câștigat Mircea Cărtărescu premiul Nobel pentru literatură, iar la sfârșitul mandatului (sau mandatelor, depinde cum arată ordinul de zi) vor șterge cu el pe jos. Cum au făcut și cu Traian Băsescu, și cu Klaus Iohannis”, mai spune Victor Ciutacu.

 

Victor Ciutacu nu uită şi nu iartă, după eliminarea lui Călin Georgescu: „Nici o masă nu rămâne neplătită” VIDEO

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Cum a câștigat Dinamo pe Giulești și unde a pierdut Pancu duelul cu Campos. Cifrele Wyscout
Capital.ro
Câinii pot prelua obiceiurile pisicilor. Cum se schimbă comportamentul când trăiesc împreună
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Mercur trigon Saturn are loc pe 17 august 2026. Cele cinci zodii care vor fi influențate direct de fenomenul astrologic
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat