Senator PSD, ATAC DUR la Ioan Rus: Demisia este insuficientă pentru „jignirea colosală”

Senatorul PSD Buzău Victor Mocanu spune că declaraţia fostului ministru Ioan Rus referitoare la românii din străinătate este de o "extremă grosolănie", demisia fiind insuficientă pentru "jignirea colosală", iar premierul Victor Ponta trebuie să explice motivele pentru care l-a nominalizat ministru.
Ionela Marcu
11 iun. 2015, 19:09
Senator PSD, ATAC DUR la Ioan Rus: Demisia este insuficientă pentru

Senatorul PSD de Buzău Victor Mocanu, care este membru în Comisia Românilor de Pretutindeni, a criticat, într-un comunicat de presă transmis joi, declaraţia lui Ioan Rus referitoare la românii din străinătate, spunând că aceasta este „de o extremă grosolănie.

„România are, în acest moment, potrivit unor estimări încă neoficiale, peste 4 milioane de cetăţeni care, nevoiţi să îşi caute un trai mai bun în afara ţării, muncesc în străinătate. Aceşti oameni sacrificaţi de un sistem încă incapabil să le pună la dispoziţie mijloacele necesare pentru a trăi decent aduc la bugetul ţării care i-a izgonit prin nepăsare miliarde de euro anual. Pentru a-i răsplăti, România îl prezintă pe Ioan Rus, deja fost ministru PSD, care afirmă neaoş că, în sens general, rudele celor plecaţi să muncească în străinătate sunt «golani şi curve». Ca parlamentar PSD şi ca membru în Comisia Românilor de Pretutindeni, consider că afirmaţia ministrului Ioan Rus este una de extremă grosolănie„, a afirmat senatorul Victor Mocanu.

În acelaşi context, Mocanu a apreciat că demisia lui Ioan Rus nu este suficientă pentru jignirea adusă românilor care muncesc în străinătate, inclusiv premierul Victor Ponta trebuind să explice cum a adus într-o funcţie guvernamentală un om ca Ioan Rus.

„Cred că gestul demisiei din funcţia guvernamentală, pe care ministrul Rus l-a făcut în cele din urmă, este insuficient pentru jignirea colosală pe care a aruncat-o asupra semenilor noştri. Sunt curios ce anume l-a animat pe premierul Victor Ponta să îl nominalizeze pe Ioan Rus în funcţia de ministru. Cred că pe lângă regretele exprimate oficial pentru declaraţiile celui pe care l-a propus, premierul trebuie să explice şi motivele alegerii sale şi să clarifice următoarea provocare: are oare ce căuta în conducerea PSD un om care va fi cunoscut, de acum înainte, prin batjocura pe care a aruncat-o asupra atâtor milioane de români?, a afirmat senatorul PSD Victor Mocanu.

CITEŞTE ŞI IOAN RUS şi-a dat demisia. Victor Ponta a acceptat: „Vom discuta despre înlocuitor săptămâna viitoare”

Ioan Rus a demisionat din postul de ministru al Transporturilor, în urma declaraţiilor sale referitoare la românii din străinătate, urmând ca săptămâna viitoare să fie desemnat un înlocuitor.

Informaţia a fost confirmată de premierul Victor Ponta  pe contul de Facebook al acestuia.

„Regret situaţia generată de declaraţiile dlui Ioan Rus! Acesta şi-a asumat răspunderea şi mi-a prezentat demisia din funcţia de ministru! Am acceptat demisia şi săptămâna viitoare vom discuta despre înlocuitorul la acest portofoliu!”, a scris Ponta pe Facebook.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, la o emisiune la Digi 24, în contextul în care vorbea despre românii din străinătate şi despre cât câştigă aceştia muncind în construcţii, de exemplu, cu un salariu de 1.500 de euro, că „de banii ăştia copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă”.

„România are trei milioane de oameni, să zicem, din forţa activă, în acest moment, în occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi, prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”, a declarat Ioan Rus.

Joi, într-un comunicat, Rus şi-a cerut scuze „dacă prin formularea aleasă” a jignit pe cineva, susţinând că intenţia sa era să semnaleze o situaţie gravă.

„Îmi cer scuze dacă prin formularea aleasă am jignit pe cineva, dar intenţiile mele au fost de a semnala o situaţie gravă cu care se confruntă multe familii de români, fără să-i jignesc, ci chiar compătimindu-i. Am facut referire la destrămarea familiilor şi la copiii lăsaţi în grija bunicilor ori a altor rude, ca urmare a faptului că părinţii lor au plecat să muncească în alte ţări în speranţa de a-şi construi un trai mai bun. Nu am dorit să aduc în niciun fel atingere demnităţii vreunei persoane prin acele declaraţii, ci doar să atrag atenţia asupra preţului mare pe care-l plătesc mii de români care au ales să plece să muncească în străinătate”, susţinea ministrul în comunicatul transmis prin Biroul de presă al Ministerului Transporturilor.

El spunea că, totodată, a dorit să le transmită celor plecaţi departe de casă că, în viitorul apropiat, mulţi dintre aceştia şi-ar putea găsi un loc de muncă în ţară, pentru că „România va avea nevoie de forţă de muncă, de specialişti în domeniul construcţiilor, odată ce vor fi demarate proiectele de infrastructură prevazute de Master Planul General de Transport”.

DailyBusiness
Români jefuiți în Turcia, la un hotel de lux, în 2025. S-au furat banii din seif și înlocuiți cu bancnote false
Spynews
”Dumnezeule, ce ne-ai dat să trăim!”. Alina Marymar, șocată! Are legătură cu nepotul ei decedat, Lucas. Mulți nu cred că e o coincidență
Bzi.ro
Carmen Negoiță, goală pe internet! „Cea mai apreciată poză!” – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cristi Balaj îi propune lui Gigi Becali un fundaș de la CFR Cluj. „L-au mai vrut cei de la FCSB”. Exclusiv
Capital.ro
Zi mare pentru familia Băsescu! Elena Băsescu e în culmea fericirii: Într-o clipă, viața se întâmplă (FOTO)
Playtech.ro
Cum sunt românii păcăliţi în bazarele din Istanbul. Sfaturi de aur pentru a nu plăti de 3-4 ori mai mult pentru acelaşi produs
Adevarul
Rețeta sănătoasă, care te ajută să slăbești fără să renunți la gust, recomandată de un antrenor de fitness: „Am pierdut 7 kilograme”
wowbiz.ro
Un nepalez a fost găsit în stare de inconștiență la marginea unui drum din Vaslui! Străinul a fost salvat la timp de un jandarm aflat în timpul liber
Economica.net
VIDEO Autostrada Bucureştiului - Se ridică podul peste lacul Cernica
Prosport.ro
Cea mai frumoasă voleibalistă a lumii a publicat imagini mai mult decât îndrăznețe în costum de baie
kanald.ro
S-au scumpit rovinieta și taxa de pod de la Fetești de la 1 septembrie 2025. Cât trebuie să plătească șoferii
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu s-a întors în România! Cu cine a fost surprinsă vedeta, după moartea lui Felix Baumgartner
iamsport.ro
Semnează Dorinel Munteanu cu o nouă echipă din România? Antrenorul a rupt tăcerea: ”Cea mai importantă opțiune asta e!”
MediaFlux
Răsturnare de situație în privința Pachetului doi. PSD declanșează revoluția
stirilekanald.ro
Cutremur de 6 grade cu peste 800 de morți. Alte sute de oameni, dați dispăruți și căutați sub dărâmături
Acesta este cauza pentru care femeile își pierd dorința: 4 motive cheie!