Victor Ponta câştigă procesul împotriva lui Marian Vanghelie. Fostul primar, obligat să plătească o sumă uriaşă

Victor Ponta, liderul Pro România, a anunţat, vineri, că a câştigat procesul intentat lui Marian Vanghelie, fostul primar al Sectorului 5, care l-a acuzat c-ar fi luat mită în perioada în care a fost premier.
Filip Stan
02 iul. 2021, 13:00
Victor Ponta câştigă procesul împotriva lui Marian Vanghelie. Fostul primar, obligat să plătească o sumă uriaşă

Victor Ponta câştigă procesul împotriva lui Marian Vanghelie. Fostul primar al Sectorului 5 trebuie să îi plătească lui Ponta despăgubiri în valoare de 80.000 de euro.

Liderul Pro România a anunţat că banii vor fi donaţi către asociațiile care se ocupă de copiii abandonați.

„Mă bucur că în România încă se poate face dreptate – şi că sunt judecători care, aplicând legea, nu se tem să îi pună la punct pe cei care cred că tupeul, banii şi agresivitatea rezolvă totul în ţara noastră!

Anunţ oficial că voi executa această sentinţă prin toate mijlocele legale. Şi că voi dona toţi banii astfel obtinuţi 80.000 de Euro de la Marian Vanghelie către asociaţiile şi fundaţiile care se ocupa de copiii abandonaţi ! Va fi prima dată când banii lui Vanghelie vor ajunge la cineva care chiar are nevoie şi merita!”, a scris Victor Ponta, pe Facebook.

Citeşte şi: EXCLUSIV Victor Ponta: „E o minciună că nu ne lasă Bruxelles să creştem pensiile şi salariile, doar că e mai uşor să te împrumuţi, decât să produci”

La sfârşitul lunii iunie,  judecătorul de la Tribunal Bucureşti care s-a ocupat de sentinţa de condamnare a lui Marian Vanghelie la 11 ani şi 8 luni de închisoare s-a arătat şocat de atitudinea acestuia faţă de acuzaţiile aduse. Totodată, acesta a remarcat abilitatea fostului edil în „fidelizarea mituitorului”.

Vanghelie a fost condamnat în primă instanţă, de Tribunalul Bucureşti, la 11 ani şi opt luni de închisoare într-un dosar de corupţie. Fostul edil este acuzat că „în perioada 2006 – 2014, în calitate de primar al Sectorului 5 din Bucureşti, ajutat de Niculae Mircea-Sorin şi parţial de inculpata Ciocan Laura, a solicitat şi primit de la inculpatul Dumitru Marin foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un „comision” de 20% din încasări)”.

Potrivit procurorilor DNA, şpăgile încasate de Vanghelie au fost atât pentru atribuirea unor contracte, cât şi pentru a dispune efectuarea plăţilor pentru lucrări.

Motivarea condamnării arată că judecătorul care l-a condamnat pe Vanghelie a rămas şocat de modul în care fostul primar se raportează la faptele pentru care a fost trimis în judecată. „Atitudinea inculpatului şochează prin simplitate, acesta consideră că este judecat şi condamnat pe nedrept, cât timp lucrările din contracte au fost realizate. Inculpatul ignoră împrejurarea că plata valorii acestor lucrări şi pe cale de consecinţă şi a părţii însuşite de acesta s-a realizat din bani publici, din contribuţiile cetăţenilor care aveau dreptul la corecta utilizare a bugetului comunităţii”, se arată în sentinţa Tribunalului Bucureşti.

Citeşte şi: Marian Vanghelie a jurat cu mâna pe Biblie că „e cel mai curat om”: Nu am luat niciun ban din cei 30 de milioane de euro!

 

 

 

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Video fabulos. Nepotul lui Adrian Ilie, noul Maradona: “Barcelona a pus ochii pe el: Bombiță Bogdănel Ilie”
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat decizia. Lovitură pentru AUR și POT: Nu le-am cerut să vorbească!
Playtech.ro
Se poate cumula pensia militară cu salariul? Ce spune legea în 2025
Adevarul
Noul Donbas al Ucrainei. Cum se transformă Transcarpatia, regiunea de la granița cu România unde trăiesc și mulți etnici români, într-un centru industrial
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Dezlănțuit! Fostul fotbalist de la Dinamo l-a numit ”sluga securiștilor” pe jucătorul care s-a îmbogățit după retragere: ”Mai bine sărac ca mine decât milionar ca el!”
MediaFlux
Anunț de la poliție pentru toți românii! Ți se anulează certificatul de naștere sau de căsătorie
stirilekanald.ro
„Am probleme mari!” Ștefania Szabo ascundea un secret care i-a adus moartea! Un preot i-a spus-o direct: „Tu nu prinzi sfârșitul anului!”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai