Victor Ponta, despre rectificarea bugetară: Este prima dată de la criza din 2010 când se iau bani din Trezorerie

Liderul Partidului Pro România, Victor Ponta, a comentat, joi, rectificarea bugetară propusă de Guvern şi a afirmat că Executivul va lua bani din Trezorerie, ceea ce înseamnă că, în cazul unor situaţii de criză, Guvernul va fi în incapacitate de plată. Ponta a mai anunţat că România este ţara din Uniunea Europeană care se împrumută cel mai scump, depăşind de curând Grecia care era lider în acest clasament.
Filip Stan
23 aug. 2018, 18:24
Victor Ponta, despre rectificarea bugetară: Este prima dată de la criza din 2010 când se iau bani din Trezorerie

Victor Ponta a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că rectificarea bugetară a Guvernului are mai multe probleme.

“Noi ne-am uitat cu ochii unor oamenii care au făcut rectificări bugetare şi vreau să vă spun două lucruri pe care încearcăm să le ridicăm ca şi probleme în Parlament. În primul rând, nu s-au alocat deloc resurse pentru autorităţile locale în ceea ce priveşte acoperirea cheltuielilor structurilor aflate în subordine. O să avem în septembrie mii de oameni care lucrează în structurile locale şi care nu au bani de salarii. Evident, nu s-a alocat niciun leu pentru niciunul din proiectele locale sau naţionale”, a afirmat Ponta, citat de News.ro.

O altă problemă identificată de fostul premier o reprezintă faptul că Guvernul va lua bani din Trezorerie.

“Şi s-a întâmplat un lucru care nu s-a mai întâmplat din perioada crizei din 2010. Se prevede în ordonanţa de rectificare ca Guvernul să ia bani din Trezorerie, acea rezervă care pentru toţi cei care ştiu ce înseamnă guvernare, sunt banii aceia pe care îi ţii, eşti obligat de altfel, să-i ţii pentru situaţii de criză, să îţi acopere 3-4 luni de importuri sau să-ţi acopere plata datoriei”, a explicat Victor Ponta.

El susţine că astfel, într-o situaţie extrem de dificilă, Guvernul va intra în incapacitate de plată şi va fi nevoit să se împrumute.

“Cred că orice om normal are sau încearcă să pună nişte bani deoparte pentru o situaţie de criză. Statul român are aceşti bani puşi deoparte încă din perioada privatizărilor, din 2007-2008, nimeni nu a intrat peste ei, nici Guvernul Boc, Guvernul Ponta cu atât mai puţin. Este prima dată când se întâmplă acest lucru şi vreau să vă spun ce va înseamna acest lucru: (…) înseamnă că, în situaţii extrem de dificile, Guvernul României va fi în incapacitate de plată şi va trebui să găsească urgent pe cineva, FMI, altcineva care să-i dea bani”, a menţionat fostul lider PSD.

Ponta a mai spus că România este ţara din Uniunea Europeană care se împrumută cel mai scump, depăşind Grecia.  Fostul premier a precizat că România se îndreaptă spre faliment.

“România este ţara din Uniunea Europeană care se împrumută cel mai scump, mai scump şi decât Grecia. Am văzut acum datele de la începutul lunii august, este prima dată când Grecia nu mai este ţara care se împrumută cel mai scump, ci România este. Asta înseamnă că o să plătim cu toţii din buzunar. Vreau să spun foarte clar că, fără să intru în multe detalii, o să ne îndreptăm spre un faliment şi problema cu acest faliment este cine va plăti nota de plată, cine va fi la guvernare să plătească acest lucru”, a declarat Victor Ponta.

El s-a aflat joi la Constanţa unde a avut loc o întâlnire a coordonatorilor judeţeni ai Pro România, Ponta anunţând că congresul partidului va avea loc pe 20 şi 21 octombrie, la Bucureşti.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT