Victor Ponta, despre retragerea titlului de doctor: „La Universitatea Bucureşti sunt securişti impuşi de Băsescu”

Fostul premier Victor Ponta a reacţionat, marţi, după decizia Universităţii Bucureşti de a retrimite Ministerului Educaţiei cererea de retragere a titlului de doctor. Aceasta a scris, pe Facebook, că la conducerea Universităţii Bucureşti s-ar afla "securişti impuşi de Băsescu", care se ocupă doar de teza lui.
Iulian Tudor
01 mart. 2016, 15:41
Victor Ponta, despre retragerea titlului de doctor:

În anii ’50, comuniştii veniţi la conducerea Universităţii din Bucureşti dădeau afară oamenii pe criterii strict politice! În 2011, câţiva securişti au fost impuşi de Băsescu la conducerea Universităţii şi de atunci fac acelaşi lucru – decizii pe criterii strict politice! (de 4 ani se ocupă doar de teza mea, începută în 1999 şi finalizată în 2003, cu un subiect „Curtea Penală Internaţională”, pe care doar eu l-am tratat în acei ani. Au făcut o Comisie doar pentru mine şi cer retragerea unui titlu obţinut legal doar pentru mine). Nu mă consolează faptul că voi câştiga iar în justiţie (aşa cum am mai câştigat deja până acum)!„, a scris Victor Ponta, pe Facebook.

Regret că România are, în 2016, metode şi mentalităţi tipice anilor ’50, că instituţii fundamentale sunt conduse de oameni „dirijaţi” de propriile lor slăbiciuni şi „schelete din dulap”. Şi regret că numele Universităţii este murdărit tocmai de cei care ar trebui să îl apere. Dar sunt bucuros că Facultatea de Drept a refuzat să fie implicată în această răfuială politică! Şi în anii ’50 şi în 2016 ticăloşia are şi oameni care nu se lasă speriaţi!„, a mai scris Victor Ponta.

Universitatea din Bucureşti a retrimis, pentru a treia oară, dosarul lui Victor Ponta la Ministerul Educaţiei, cu solicitarea de retragere a titlului de doctor, a confirmat, marţi, prof. univ. Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti.

Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică o Hotărâre de Guvern şi o Ordonanţă de Urgenţă care reglementează cum se vor retrage titlurile de doctor, însă acestea nu au ajuns încă pe masa Guvernului.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Cum se înțeleg „cea mai frumoasă actriță din lume” și fotbalistul marocan acuzat de viol, la 3 ani de la divorț: ”Am eșuat ca soț și soție”
Capital.ro
Regulă pentru banii cash. Legea stabilește limite. Situațiile în care se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Cu ce document nu poate ieși un copil din România? Confuzia care îi poate lăsa pe mulți părinți în aeroport
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Naum, dat pe spate de un tânăr jucător român: ”A vorbit excelent, unde ați mai auzit asta? Înseamnă că are educație, trebuie să mai aibă și fotbal”
MediaFlux
Românii pot obține până la 200.000 de euro fonduri nerambursabile. Tanczos Barna anunță lansarea programelor
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România