Victor Ponta după negocierile eşuate cu PNL: „Întâi se roagă să îi votez, după care mă înjură pe surse”

Victor Ponta i-ar fi explicat lui Ludovic Orban, în cadrul negocierilor purtate miercuri, pe tema susținerii noului cabinet PNL, că Pro România nu poate vota pentru învestirea guvernului liberal în condițiile în care acesta este monocolor. Fostul premier i-a cerut lui Orban ca propunerea de comisar european din partea României să vină din rândurile socialiștilor.
Filip Stan
23 oct. 2019, 14:22
Victor Ponta după negocierile eşuate cu PNL:

Liderul Pro România Victor Ponta a anunţat miercuri,după întâlnirea cu premierul desemnat Ludovic Orban, că parlamentarii formaţiunii nu vor vota noul guvern, pentru că el nu crede în soluţia unui Guvern fără majoritate parlamentară. Premierul desemnat, Ludovic Orban, spune că se aştepta la poziţia liderului PRO România, Victor Ponta, menţionând că nici nu şi-ar dori să guverneze împreună cu acesta. „Asta nu înseamnă că şansele de a reuşi învestitura Guvernului nu rămân în picioare, continuăm negocierile, individuale”, afirmă Orban. El menţionează că sunt peste 25 de parlamentari cu care s-au purtat discuţii şi care ar putea fi convinşi să voteze învestitura Guvernului. Ponta a revenit cu precizări pe facebook.

„Nu am negociat cu Dl Orban ceea ce nu se putea negocia – doar am cerut o guvernare competentă și eficientă care să țină cont de așteptările tuturor categoriilor sociale! Ps – am avut o singură solicitare politică – România să desemneze un comisar european din familia social – democrata ( nu PPE) / am fost refuzat”, a scris Ponta pe Facebook după întâlnirea cu liberalii.

Ludovic Orban, după refuzul Pro România: „Sincer, nici nu mi-aş dori să guvernez alături de Victor Ponta” 

Președintele ProRomânia a spus că partidul său nu poate vota un guvern monocolor, afirmație interpretabilă, în opinia liberalilor, în sensul unei dispoziții a lui Victor Ponta de a participa la guvernare. 

Replica lui Ludovic Orban a venit public, imediat după negocieri, când premierul desemnat a spus: „Sincer, nici nu mi-aș dori să guvernez alături de Victor Ponta”.

Președintele ProRomânia a declarat pentru Digi24.ro că este dezamăgit de PNL. „Sunt dezamăgit că PNL se comportă exact ca Dăncilă. Întâi se roagă să îi votez, după care mă înjură pe surse”. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT