Victor Ponta: Eu prefer să ţin cu partenerii europeni şi nord-atlantici, nu cu tot felul de dictatori

Primul-ministru Victor Ponta a răspuns, la începutul şedinţei de Guvern de miercuri, acuzelor preşedintelui Traian Băsescu legate de implicarea sa în politica externă, în general, şi de poziţionarea sa faţă de războiul civil din Siria, în particular. Ponta a afirmat că preferă să se poziţioneze alături de aliaţii din Uniunea Europeană şi NATO.
Filip Stan
09 oct. 2013, 11:36
Victor Ponta: Eu prefer să ţin cu partenerii europeni şi nord-atlantici, nu cu tot felul de dictatori

„Voi reprezenta ţara cât voi putea de bine la nivel european. Sunt poziţii pe care le avem împreună cu aliaţii noştri europeni şi transatlantici. Eu prefer să ţin cu partenerii noştri, nu cu tot felul de dictatori şi nu o să mă feresc să spun că această poziţie este în folosul României”, a declarat Ponta referindu-se la Bashar al-Assad.

Premierul susţine că nemulţumirile şefului statului sunt legate de faptul că acesta nu mai este agreat în cancelariile occidentale. „Supărările preşedintelui că nu-ş primeşte nimeni nu cred că fac obiectul raporturilor constituţionale. Probabil că se ştie că a fost demis anul trecut şi e normal că nu-l primească nimeni”, a comentat Ponta.

Premierul Victor Ponta, copreşedinte al USL, a declarat pe 2 septembrie că, dacă şeful statului „nu-şi face datoria”, prin a lua o poziţie în privinţa situaţiei din Siria, el trebuie să şi-o facă, pentru că cineva trebuie să exprime poziţia României pe această temă.

„Eu am tot evitat şi evit polemicile, şi poate să mă înjure, să mă facă în toate felurile domnul Băsescu, că nu răspund. Pe de altă parte, când e vorba de lucruri importante, m-am exprimat şi am exprimat în numele României condamnarea fără niciun fel de ezitare şi echivoc a Guvernului sirian actual. E clar că s-au comis crime împotriva umanităţii prin folosirea de arme chimice şi e clar să nu mai putem să ne fofilăm să spunem că n-am văzut sau n-am ştiut. Evident că acum experţii ONU vor prezenta mai departe date concrete şi evident că România nu acţionează aşa singură într-un fel sau altul, ci după ce va decide Congresul Statelor Unite vom avea şi noi o poziţie de acţiune. Dar să mă feresc să spun un lucru pe care toată omenirea l-a făcut, cred că e un semn de mare laşitate şi poate chiar de corupţie-să nu ai curaj să spui public care e poziţia României faţă de ceea ce s-a întâmplat în Siria. Că n-o face domnul preşedinte, întrebaţi-l pe el de ce n-o face”, a declarat premierul Victor Ponta, potrivit Agepres.

El a continuat să-l ironizeze pe preşedinte: „Eu ce să fac acum, să fac ca Băsescu, să întreb câţi bani a luat de la Bashar al-Assad? N-aş fi un om serios dacă aş face chestia asta, aş fi total neserios. Eu doar am exprimat o opinie a Guvernului României, o opinie coordonată cu MAE şi cu partenerii noştri internaţionali, o opinie de condamnare a crimelor împotriva umanităţii comise în Siria. De ce n-o face preşedintele, întrebaţi-l dvs., nu mă întrebaţi pe mine de ce n-o face”, a spus Ponta.

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Are două viteze, încet și foarte încet, dar Hagi îl convoacă mereu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după CFR Cluj- U Craiova 0-0
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT