Victor Ponta: Am făcut o greşeală pierzând timp şi credibilitate într-un război cu Băsescu

Victor Ponta a vorbit, vineri, un interviu pentru obiectiv.info, în care a vorbit, printre altele, despre negocierile Guvernului cu delegaţia FMI, despre bugetul pe 2015, despre creşterea salariior şi a pensiilor, dar şi despre planurile social-democraţilor după înfrângerea din alegerile prezidenţiale.

27 nov. 2014, 13:24
Victor Ponta: Am făcut o greşeală pierzând timp şi credibilitate într-un război cu Băsescu

Victor Ponta a dezvăluit, în interviul pentru Obiectiv.info şi care va fi componenţa noului Guvern, dar a comentat şi atacurile lansate la adresa sa de preşedintele Traian Băsescu.

Vorbind despre cauzele care au dus, în opinia sa, la pierderea alegerilor prezidenţiale, Victor Ponta a identificat pe de o parte problemele la organizarea scrutinului în diaspora şi, pe de altă parte, faptul că a acordat o prea mare importanţă războiului său cu Traian Băsescu, ceea ce l-a făcut să piardă „timp şi credibilitate”.

Premierul a reiterat faptul că în 2015 vor fi respectate toate promisiunile făcute privind creşterea pensiilor şi a salariilor, precum şi cele privind menţinerea taxelor existente.

Iată cele mai importante declaraţii ale lui Victor Ponta pentru obiectiv.info:

„Un deficit de 0,9% este INACCEPTABIL”

Premierul Victor Ponta a declarat că că negocierile cu FMI sunt în curs şi că nu crede că acest acord va fi rupt, deşi un deficit de 0,9% din PIB, cum cere Fondul, i se pare „inacceptabil”.

„Cu cofinanţarea fondurilor europene sunt de acord, dar la Apărare spun că nu au mandat. Cu toată dragostea, noi nu suntem Portugalia şi Islanda. Suntem la graniţa Ucrainei. Pentru guvernul meu, este inacceptabil un deficit de 0,9%. Azi dimineaţă am fost informat de noua cerinţă şi nu ştiu dacă au legătură cu acuzaţiile de aseară ale preşedintlui Băsescu. Eu îmi văd de treabă şi nu mă uit la ce spune Traian Băsescu„, a spus Victor Ponta.

Promisiunile făcute în campanie rămân în picioare

– Avem creşterile la sănătate şi educaţie, creşterea pensiilor şi o creştere substanţială la cofinanţarea proiectelor de infrastructură.

– Nu creşte nici un fel de taxă sau impozit şi nu se renunţă la ce s-a adoptat deja.

– Salariul minim va fi de 975 de lei, de la 1 ianuarie, şi de 1050 de lei de la 1 iulie.

– E şi un interes economic ca profesorii să-şi primească banii cât mai repede, din drepturile pe care le-au câştigat în instanţă. Asta înseamnă o creştere a consumului.

– De asemenea, am stins şi toate arieratele şi se plătesc şi rambursările de TVA.

Ce se întâmplă cu NOUL COD FISCAL

– Noul Cod Fiscal va ajunge în Parlament în februarie şi ce va decide Parlamentul va intra în vigoare de la 12 ianuarie 2016. Sper ca decizia să fie consensuală în ce priveşte redevenţele, altfel va fi un dezastru total să se schimbe redevenţele în funcţie de schimbarea guvernului. Opoziţia şi puterea ar trebui să fie de acord pe anumite mari politici de fiscalitate.

– Redevenţele mai mari pentru autorităţile locale le vor aduce venituri mai mari, dar şi responsabilităţi mai mari. Cât mai multe atribuţii să meargă către autorităţile locale.

Declaraţiile lui Băsescu despre buget, „strict politicianiste”

– Preşedintele Băsescu nu are nici o dată legată de buget şi de nivelul colectării. Este o chestie strict politicianistă. Nimic din ce spune preşedintele nu se bazează pe date concrete. Categoric trebuie informat Parlamentul privind bugetul şi apoi orice dialog Guvern-preşedinte-Parlament după 21 decembrie este în favoarea României. Cred că dl. Iohannis va fi un altfel de preşedinte. Sper să nu conducă de la Cotroceni Parlamentul şi Guvernul pentru că este un model eşuat.

Întrebat dacă a mai discutat cu Klaus Iohannis după alegerile prezidenţiale, Ponta a răspuns: „Cu siguranţă vom vorbi imediat după ce preia mandatul”.

ACORDUL CU FMI nu este în pericol. Taxele nu cresc

– E o perioadă de negocieri, am suficientă experienţă de negociere. De fiecare dată, negocierile sunt în curs. Azi, când vorbim, nu cred că se va rupe acordul cu FMI. Franţa are un deficit de vreo 4%, iar Italia 3%. Noi suntem elevii-model, dar n-aş vrea să ne blocăm din cauza asta dezvoltarea.

– Situaţia economică a fost reconfirmată de Eurostat: România are cea mai mare creştere pe trimestrul III din UE. Avem 12 miliarde de lei în plus faţă de 2013 încasări la buget. Putem să ne îndeplini promisiunea că nu vom mări taxele, iar scutirea CAS deja în vigoare, scutirea de impozitare a profitului reinvestit, indexarea unor drepturi să fie aplicabile de la 1 ianuarie. Rolul esenţial al discuţiilor cu Comisia Europeană, cu obligaţie de a reduce deficitul, este legat de modul în care putem respecta acel 1,4% deficit prognozat pentru 2015. CE spune că nu este de acord pentru suplimentarea bugetului Apărării pentru a ne îndeplini promsiunile faţă de NATO. Avem nevoie de cofinanţare pentru fondurile europene deoarece în 2015 se încalecă două exerciţii bugetare ale UE.

SCĂDEREA TVA la produse BIO, mai rentabilă pentru moment. Când scade TVA la carne

– Scăderea TVA la pâine a fost un proiect important, e un proiect bun, scăderea la alte produse e un lucru pe care trebuie să-l facem, dar nu putem să-l facem de la 1 ianuarie. Întâi trebuie văzut care e impactul bugetar. A fost o discuţie strict politică pe care au făcut-o toţi oamenii politici, acela de a sprijini sectorul produselor bio. Dacă reducem TVA la produsele bio, pierdem vreo 15 milioane de lei. Dacă reducem la carne, pierdem de vreo 20 de ori mai mult. Problema e că producătorii români de produse bio nu rezistă competiţiei de pe plan european. O să găsiţi în Europa miere sau alte produse din România, dar ambalate în alte ţări, iar producătoii români iau circa 10%.

În 2015, dacă lucrurile merg bine, ne propunem să reducem TVA la produsele agroalimentare. Undeva, în cursul anului 2015, ne putem asuma reducerea TVA la carne şi la alte produse. Dar de la 1 ianuarie nu cred, eu aş vrea, dar nu se poate.

„Încercăm să creştem competitivitatea prin alte metode, nu prin taxe”

– Taxa pe stâlp va fi de 1%, cred că s-a şi votat în Parlament. Am scăzut-o de la 1,5%. Cred că în exploataţiile offshore, pentru a stimula obţinerea de resurse din Marea Neagră, trebuie să facem o legislaţie specială pentru a încuraja producţia. Sunt câtva companii care investesc miliarde înainte de a scoate un metru cub de gaze.

– Orice fel de taxă pe care am dori s-o punem în plus, producătorii o pun imediat în preţ. Aşa că încercăm prin alte metode să creştem competitivitatea. Nu prin taxe.

– În problema redevenţelor, am spus foarte clar că nu mărim taxele şi impozitele. Mai important e următorul lucru, un sistem de redevenţe trebuie construit pe 10-15 ani, nu vine nimeni să investească dacă nu are o stabilitate pe o perioadă de genul ăsta. În februarie legea merge în Parlament şi trebuie găsit acel sistem de redevenţe care să aducă mai mulţi bani, dar şi să stimuleze investiţiile. Un alt lucru, acela de a lăsa şi autorităţilor locale o parte din bani, trebuie votat în Parlament. Noi nu pierdem niciun ban în 2015. Dar oferim stabilitate.

– Eu dacă închid o rafinărie, pierd 100 de milioane de euro pe lună. Apoi, avem 3.500 de şomeri peste noapte. Şi ce să facă statul român cu o rafinărie. În Europa sunt mai multe rafinării decât necesar. Proiectul de lege se duce în Parlament. Hai să facem o lege a redevenţei ca lumea, care să fie respectată de toată lumea, de toate forţele politice.

Ponta nu exclude demisia din fruntea Guvernului

Întrebat dacă ia în calcul un alt guvern PSD, Victor Ponta a răspuns: „Sigur că da, dar e o discuţie cu noul preşedinte, nu cu domnul Băsescu”.

– Îmi doresc ca din 2015, România să fie din nou reprezentată la Consiliul European, pentru că în ultimii doi ani domnul Băsescu nu a cerut niciun document de la Guvern. Noi nu am ştiut niciodată de la preşedinte ce s-a întâmplat la CE.

– În primul rând, ce spune domnul Băsescu nu voi comenta. Cred că am făcut o greşeală pierzând timp şi credibilitate într-un război cu Băsescu. Sunt sigur că relaţia cu noul preşedinte va fi una de colaborare. De altfel, voi merge în Parlament cu noul Guvern. Dacă va avea voturile necesare, voi rămâne premier. Dacă nu va avea voturile necesare, desigur că va fi alt premier.

Guvernul trebuie să aibă o agendă cu nişte obiective foarte concrete în 2015 şi 2016, cu reforme radicale, foarte exacte. Ideea noii structuri de guvern e de a fi mai eficientă, să vedem ce a mers bine.

PLR va avea două portofolii, nu am decis încă dacă va avea un post de vicepremier.

TAXA PE MARILE AVERI mai are de aşteptat

– Taxa pe marile averi, a UNPR, nu se face în 2015, pentru că ar distruge principiul că nu punem nicio taxă în 2015. Plus că averile ar trebui declarate. În 2015 nu se poate aplica.

Eşecul din alegerile prezidenţiale, preţul plătit pentru greşelile de organizare

– Ne-am bazat pe un lucru total eronat, că dacă au fost suficiente secţii în 2009, vor fi şi în 2014. Am răspuns politic. Răspunderea penală înseamnă săvârşirea cu intenţie a unei fapte penale, iar eu ştiu că nimeni nu a înfăptuit asemenea fapte. Iar politic am plătit deja.

REFORMA PSD: BARONII trebuie să dispară

– Eliminarea baronilor din PSD trebuie făcută, altfel vom pierde şi alegerile din 2016, iar eu le voi spune colegilor acest lucru în februarie sau martie. Eu cred că pot să mă schimb, dar cred şi că trebuie schimbat PSD cu totul.

– Domnul Vanghelie reprezintă un mod de a face politică de care PSD trebuie să se desprindă complet şi consecvent. E legat de corupţie, de rolul persoanelor în luarea deciziilor. Nu cred că poţi să faci reforme radicale fără să superi pe cineva.

– În privinţa administrării Bucureştiului, eu am dus-o mereu spre sprijinirea marilor proiecte, ce ţin de dezvoltarea Capitalei.

– Nu mă puneţi să analize legate de politica domnului Iliescu. Important e că PSD are în faţă un alt ciclu electoral, are un electorat al său, dar are şi un electorat care are şi altceva. Ideea e de a nu pierde electoratul nostru, dar să înţelegem şi celălalt electorat, altfel nu ne vom schimba. Dacă nu facem nimic şi rămânem ca azi, eu nu cred că PSD va avea de câştigat.

Dacă ne reformăm, cred că în 2016 vom câştiga. Dacă vom guverna bine în 2015 şi vom schimba radical partidul, în 2016 îi vom bate pe domnul Blaga şi pe ceilalţi.

– Dacă aş fi ajuns preşedintele României, cu siguranţă era premier Tăriceanu şi şef de partid era domnul Dragnea, până la alegeri.

– Dacă există cineva dacă poate să conducă echipa la victorie, atunci, bineînţeles, nu voi candida la şefia PSD.

– Din câte ştiu eu, singura bătălie care se dă acum e pe parlamentarii PPDD. Dacă ACL ar avea un guvern bun, bine pregătit, nu ar fi un sfârşit de lume dacă ar trece ei la guvernare. Eu cred că în acest moment cea mai bună guvernare o putem oferi tot noi, un guvern reformat.

Ce casă i se pregăteşte lui Traian Băsescu

– Am luat decizia, domnului Băsescu, din cele 4-5 imobile pe care le mai are RAPPS, îi vom pune una la dispoziţie. Domnul Băsescu vrea neapărat vila acea de la Snagov, nu cred că e normal şi de bun simţ să o aibă. Sunt locuinţe decente, de peste 300 de metri pătraţi, cu cabinet de lucru. Povestea cu Snagovul, cu piscină, e o lipsă de decenţă.

– Cred că e normal că domnul Iohannis a plecat în străinătate înainte de a-şi prelua mandatul. Eu am plecat cu toate drepturile lăsate domnului Oprea. Şi nu am venit cu avion privat, bineînţeles că nu am consumat nu ştiu ce. Cred că trebuie să intrăm într-o normalitate de bun simţ care ne-a lipsit în ultimii ani.

LEGEA AMNISTIEI este INOPORTUNĂ

– Domnul Păun a mai susţinut o astfel de lege şi înainte. Nu o văd oportună. Dar mai e un lucru, cei 500 de parlamentari depun iniţiative, eu nu le pot cunoaşte pe toate. Dacă vine o altă lege, am discutat cu domnul Cazanciuc, va da aviz negativ. Nu cred că putea avea o discuţie raţională despre aşa ceva. Aşa că răspunsul e nu.

***

Victor Ponta a anunţat marţi ca, după data de 10 decembrie, odată cu trecerea bugetului pentru 2015 prin Parlament, va coopta partidul lui Călin Popescu Tăriceanu în Guvern. Premierul a precizat că, prin promovarea unor membri ai PLR în Execuitv, va avea loc o „restructurare” a Executivului şi va fi nevoie de un vot în Parlament. În plus, premierul a vorbit despre posibilitatea reducerii numărului de miniştri.

CITEŞTE ŞI ŞEDINŢĂ TENSIONATĂ LA PSD. Pesediştii decid data Congresului şi posibile EXCLUDERI. Cine este pe lista neagră

Pe de altă parte, Victor Ponta a anunţat că PSD îşi va face analizeze de după pierderea alegerilor prezidenţiale în primăvara anului viitor, el arătând că trebuie schimbate radical o mulţime de lucruri în partid.

„PSD, anul viitor, în primăvară, în ianuarie, în februarie îşi face analizele, cu totul. Vedem ce a mers bine, ce a mers rău, ce lucruri trebuie schimbate, pentru că trebuie schimbate radical o mulţime de lucruri în PSD şi asta vor decide colegii noştri. Poziţia mea este că suntem un partid democratic şi că asta se decide pentru toată lumea. Şi că cine sare acum, aşa, din rând, crezând că o să câştige ceva, cred că se înşală. Şi îmi voi folosi toată autoritatea pe care încă o mai am în partid ca să-i pun la locul lor. Cine face rău PSD-ului, sigur că e excludere”, a avertizat Ponta. 

CITEŞTE ŞI Guvernul va merge în Parlament pentru un NOU VOT de încredere. Cine sunt miniştrii care ar putea fi schimbaţi