Victor Ponta: Luni vreau să discut şi cu cei care protestează împotriva proiectului de la Roşia Montană

Premierul Victor Ponta a declarat la România TV că minerii de la Roşia Montană, care protestează în favoarea proiectului de exploatare, şi oamenii din Piaţa Universităţii, care sunt împotrivă, sunt la fel de importanţi. În consecinţă, după ce duminică a fost în mină, primul ministru a declarat că va merge luni să discute cu manifestanţii din centrul Capitalei.
Iulian Tudor
15 sept. 2013, 18:13
Victor Ponta: Luni vreau să discut şi cu cei care protestează împotriva proiectului de la Roşia Montană

La scurt timp după ce a ieşit din subteran, împreună cu minerii care se blocaseră de mai bine de cinci zile, premierul Victor Ponta a vorbit la România TV atât despre protestele de la Roşia Montană, cât şi despre cele din Piaţa Universităţii.

„Au fost multe lucruri pe care le-am discutat acolo, în mină. Le-am promis însă minerilor un singur lucru, că şi vocea lor va fi ascultată. Că acea comisie parlamentară va merge în mină, va discuta cu ei şi îi va asculta.

Aceşti oameni contează pentru noi, la fel cum contează şi cei din Piaţa Universităţii. România are nevoie şi de unii şi de ceilalţi. Mâine vreau să mă văd şi cu cei de la Universitate, sunt la fel de importanţi„, a declarat premierul Victor Ponta, la România TV.

Citeşte şi Victor Ponta a ajuns la Roşia Montană. Premierul a scos minerii protestatari din subteran

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cum poate România să învingă Polonia astăzi. Atuurile lui Gică Hagi într-o analiză premium marca Fanatik
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România