Victor Ponta: Rectificarea bugetară este negativă

Deputatul Victor Ponta afirmă că, văzând cifrele oficiale publicate de Ministerul Finanțelor, rectificarea bugetară este "negativă".
Iulian Tudor
10 sept. 2017, 15:26
Victor Ponta: Rectificarea bugetară este negativă

„Acum, având cifrele oficiale publicate chiar de Ministerul Finanțelor, lucrurile s-au lămurit: rectificarea bugetară este negativă (bani mai puțin încasați decât s-a prevăzut și cheltuieli mai mari). Dincolo de scandal politic însă ce înseamnă acest lucru pentru România în anul 2018 /2019? Am fost deja în diverse guverne (2001-2004/ 2009/ 2012-2015/2017); am mai văzut declarații populiste, promisiuni fanteziste, ascunderea intenționată a adevărului și incompetența crasă la cei care conduceau țara. Opinia mea este că ne ducem direct spre anul 2009 — politic, economic și bugetar/ marele avantaj este că nu avem și o criză financiară la nivel mondial”, a scris Ponta, duminică, pe Facebook.

Potrivit fostului premier, faptul că și reprezentanții Guvernului și președintele PSD au susținut că „rectificarea este pozitivă” reprezintă „o greșeală cu posibile costuri majore pe termen lung”.

„Dacă minți privind datele bugetare îți pierzi credibilitatea și orice spui va fi considerat ‘umflat’ (…) Deja declarațiile populiste de tip ‘Venezuela lui Hugo Chavez’ au dus la creșterea dobânzilor la creditele pentru populație și firme private/ războiul cu băncile de dragul presei (care ar fi fost mai util și eficient să fie purtat discret, cu argumente clare și rezultate concrete) și scandalul cu Fondurile Private de Pensii (care cumpărau titluri de stat ale României cu randamente mici) ne vor face în 2018 să plătim dobânzi mai mari la finanțare”, a spus Ponta.

El susține că rectificarea „tratează probleme structurale, dar nu le rezolvă, ci le amână pentru anul următor”.

„Toți banii luați din alte părți s-au dat pentru acoperirea salariilor pe care nu le aveai prevăzute în Buget, dar pe care trebuie să le pui în 2018/ degeaba l-ai dat afară pe Țuțuianu de la Apărare când acum e clar că nu erau bani nici acolo, nici la majoritatea instituțiilor”, a arătat Ponta.

În opinia sa, „adevărata problemă este că aceste salarii (probabil mărite de la 1 ianuarie prin Legea Salarizării adoptată în 2017), trebuie plătite și în 2018/ 19/ 20”, iar creșterea veniturilor la buget nu este „nici pe departe în același ritm” cu creșterea cheltuielilor de personal.

Totodată, Ponta a făcut referire la „spolierea programată a companiilor cu capital de stat”, dar și la faptul că Fondul Suveran ar însemna „încă o pierdere netă de 1 miliard de euro la buget”.

În opinia fostului premier, „deficitul bugetar va trece din nou de 3%”. „De data aceasta Comisia Europeană va reacționa și ne va băga în procedura specială (după depășirea din 2016 au închis ochii pentru că era primul an după 2012 și pentru că Premier era ‘colegul’ Dacian Cioloș)! (…) Guvernul Tudose face exact ce a făcut Cioloș — umflă ‘din pix’ venituri ca să închidă Bugetul acum și cifrele adevărate vor veni în 2018”, este de părere Ponta.

De asemenea, în opinia sa, programul Start-Up Nation „se dovedește o semipăcăleală” iar cheltuielile asumate pentru achizițiile militare „se bazează pe bani care (deocamdată cel puțin) nu există”.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Apelul disperat al unei cântărețe din Australia. Fiica ei de 4 ani a fost răpită de la școală
Fanatik.ro
De ce Rapid are abia a patra șansă la titlu? Echipa lui Daniel Pancu suferă mult la un capitol-cheie
Capital.ro
Curs valutar luni, 12 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și lira sterlină la început de săptămână. BNR a publicat cele mai recente valori
Playtech.ro
Cine plătește pentru cheltuielile descoperite la ANM. Diana Buzoianu cere demisia șefei instituției și vorbește despre recuperarea banilor
Adevarul
Anunț-șoc în PSD: „Să ne pregătim de anticipate!” SURSE
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Componentul Generației de Aur: ”Steaua va juca cu 20.000 de oameni în tribune dacă va avea drept de promovare! Dacă va ajunge în Liga 1, va fi stadionul plin”
MediaFlux
Horoscop 12 octombrie 2026. Început de săptămână cu surprize uriașe! Unele zodii primesc bani, altele au parte de o schimbare care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte