Victor Ponta s-a întâlnit cu premierul chinez: Relaţia România-China a ajuns la un nivel extraordinar de înalt

Premierul Victor Ponta a fost primit, luni, de prim-ministrul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze, Li Keqiang, în cadrul unei ceremonii oficiale cu onoruri militare desfăşurată în Piaţa Tiananmen din faţa Clădirii Marii Săli a Poporului.
Filip Stan
01 sept. 2014, 10:35
Victor Ponta s-a întâlnit cu premierul chinez: Relaţia România-China a ajuns la un nivel extraordinar de înalt

Ceremonia a cuprins intonarea imnurilor de stat ale celor două ţări, trecerea în revistă a gărzii de onoare şi salve de tun trase în onoarea înaltului oaspete român, relatează Agerpres.

Premierii român şi chinez au continuat cu o întâlnire bilaterală în cadrul căreia au purtat discuţii în plenul celor două delegaţii.

La începutul întrevederii oficiale, premierul chinez i-a adresat bun venit şefului Executivului român şi delegaţiei care îl însoţeşte.

Activităţile bilaterale, inclusiv vizita de anul trecut a premierului chinez în România, au un rol important în relaţiile bilaterale pentru promovarea colaborării dintre China şi ţările ECE, dintre China şi Europa. Sunt convins că vizita dumneavoastră de astăzi va avea un rol important în promovarea relaţiilor chino-europene şi totodată pentru promovarea relaţiilor dintre China şi ECE’, a declarat Li Keqiang.

CITEŞTE ŞI Victor Ponta – patru vizite la nivel înalt în doar o săptămână

La rândul său, Victor Ponta a mulţumit pentru invitaţie şi pentru primirea călduroasă făcută în China.

‘Este o mare bucurie şi o mare onoare să ne vedem la mai puţin de un an de la vizita dumneavoastră oficială în România. Acea vizită la Bucureşti cu ocazia Summitului China-Europa Centrală şi de Est a avut un succes şi un răsunet extraordinar şi în toate ţările din regiune. (…) Relaţia noastră specială cu China, interesele noastre, colaborarea politică şi economică în aceste momente au ajuns la un nivel extraordinar de înalt. Avem un motiv special de bucurie între România şi China. Anul acesta se împlinesc 65 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări şi pot spune că sunt 65 de ani de extraordinară prietenie şi colaborare’, a declarat premierul român.

Victor Ponta a reamintit că în urmă cu 10 ani a vizitat China într-o delegaţie oficială de tineri cu ocazia împlinirii a 55 de ani de relaţii diplomatice româno-chineze.

În continuarea vizitei vor fi semnate o serie de acorduri bilaterale, urmate de declaraţii comune ale celor doi premieri.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
FCSB e Steaua? Ceartă în direct Marian Aliuță – Vivi Răchită: „Te-a plătit Gigi Becali, ai uitat?”
Capital.ro
Am pierdut-o pe cea mai mare actriță a României. Nimeni nu o va putea înlocui. A fost unică!
Playtech.ro
Serie de cutremure în România în urmă cu scurt timp! Unde s-au simţit seismele
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Cum a ajunbs România bătaia de joc a importatorilor. Mâncăm "furaje pentru animale"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet