VICTOR PONTA îi dă replica lui Băsescu: Nu sunt nici pisic, nici agent acoperit. Nu am fost agent SIE sau SRI

Victor Ponta a declarat, duminică, la România TV, în cadrul unei ediţii speciale realizate de Corina Drăgotescu, că "epitetele" folosite de Traian Băsescu în atacurile lansate la adresa sa sunt total "inacceptabile". Premierul a arătat că nu este "nici pisic, nici agent acoperit" şi nici nu a fost agent al SIE sau SRI. Ponta a mai spus că va demisiona dacă Traian Băsescu ar obţine, în mandatul său de preşedinte, funcţia de premier, cu susţinerea unei majorităţi parlamentare. La emisiune a participat şi istoricul Zoe Petre. 
Filip Stan
19 oct. 2014, 18:04
VICTOR PONTA îi dă replica lui Băsescu: Nu sunt nici pisic, nici agent acoperit. Nu am fost agent SIE sau SRI

Victor Ponta a răspuns acuzaţiilor preşedintelui Traian Băsescu, catalogându-le drept inacceptabile.

Dacă Traian Băsescu ar fi fost un simplu candidat şi îmi adresa aceste acuze, să zicem că era de înţeles, chiar dacă la un moment dat depăşeşte limita, dar el le-a făcut din postura de preşedinte. Domnul Băsescu mai puţin s-a luptat cu mine, ci cu serviciile de informaţii, în special cu SIE, dar şi cu SRI, dintr-un motiv foarte simplu: că aceste servicii de informaţii nu au fost de acord să fie folosite în campanie electorală de domnul Băsescu. Domnul Băsescu a şters cu cei din CSM pe jos în calitate de preşedinte„, a declarat Victor Ponta.

Referitor la „epitetele” pe care Traian Băsescu le-a folosit la adresa sa, premierul a precizat că nu e „nici pisic, nici agent acoperit”.

„Nu sunt nici pisic, nu sunt nici agent acoperit. Agent al SIE sau SRI nu am fost, dar mi se pare că vorbim despre nişte servicii moderne, nu despre Securitatea la care domnul Băsescu a scris tone de dosare”, a spus Ponta.

CITEŞTE ŞI Ponta, reacţie la întâlnirea Iohannis-Brok: Nu e bine să fii prieten cu cel care a vrut AMPRENTAREA românilor

Premierul a precizat că implicarea preşedintelui în campania electorală este „cea mai proastă decizie”.

M-a afectat personal chestiunea cu plagiatul. Sigur că perioada de luptă cu Traian Băsescu mi-a lăsat foarte multe cicatrice. Am învăţat în acest an că dacă eşti prieten cu Traian Băsescu nu ai cum să scapi. Dacă eşti duşman ca mine, veşnic şi pe faţă, mai ai doar 28 de zile până când România va avea un nou preşedinte legitim. Pentru că din 2012 noi nu mai avem un preşedinte legitim. Politica înseamnă momente de decizie în care să vezi care este miza. Constituţia noastră nu are soluţii mai simple decât cea referitoare la suspendare. Încerci să pui în balanţă ceea ce este important pentru România„, a spus primul ministru.

Victor Ponta a arătat că cea mai importantă decizie pe care trebuia să o ia Traian Băsescu în ultima lună de mandat, în loc să se implice în campania electorală, era „să lase poporul român să decidă”. 

Primul ministru consideră că vârsta sa este un avantaj în cursa prezidenţială actuală.

România de azi nu mai seamănă cu cea din 2000 sau cu cea din 2004. O parte din candidaţi au rămas în 2004. Ne luptăm cu securiştii şi comuniştii. Eu am un avantaj, vârsta. Sondajele spun că în mod ciudat, 74% din oameni vor un preşedinte mai tânăr. Marele avantaj al vârstei încă foarte tinere este faptul că pot să recunosc când greşesc şi încă mai pot să învăţ. De multe ori am greşit. Ca prim-ministru, şef de partid, iau cel puţin 10-20 de decizii importante pe zi. Ceea ce pot să fiu absolut împăcat, cu gândul nu fac greşeli, nu simt nevoia să mă răzbun. Cei care lucreză cu mine ştiu că mă supăr, mă enervez, dar apoi le spun că au avut dreptate„, a adăugat Victor Ponta.

Este o şansă că am fost prim ministru. O să colaborez cu orice prim ministru care este sprijinit de o majoritate parlamentară. Eu aş fi un preşedinte parlamentar. Sunt mai multe ţări în care preşedintele nu stă toată ziua peste guvern„, a explicat primul ministru.

Pe cine ar desemna Victor Ponta prim-ministru

Premierul Victor Ponta a precizat că, dacă ar câştiga alegerile prezidenţiale, ar desemna un premier care nu va fi din PSD. 

Am un singur răspuns. Dacă voi fi ales preşedinte, mă întâlnesc cu liderii coaliţiei şi voi spune: „Care este cel pe care îl susţineţi voi?”. Cu siguranţă această persoană nu va fi din PSD. Noi suntem o majoritate USL. Toţi parlamentarii sunt USL. Oamenii au votat pentru programul USL. Este un program social-liberal„, a spus Ponta la România TV.

Mai mult, în cazul în care va deveni preşedinte, Victor Ponta ar accepta să demisioneze în două situaţii: dacă Traian Băsescu ajunge premier sau dacă românii, în urma unui referendum, ar schimba forma de guvernământ a României, revenind la monarhie.

Traian Băsescu nu va fi niciodată prim ministru cu mine preşedinte. Doar dacă va avea o coaliţie de 51%. Şi eu atunci demisionez. Domnul Băsescu va fi un prim-ministru foarte rău. Sunt dispus să mai demisionez şi într-o altă situaţie. În aceşti ani, în România, va trebui să existe un moment de decizie, referendum, privind forma de guvernământ. Trebuie să avem un referendum privind forma de guvernământ, monarhie sau republică„, a adăugat primul-ministru.

CITEŞTE ŞI Victor Ponta, ironii la adresa Elenei Udrea după ce a declarat că va fi „PRIMA DOAMNĂ” a României

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Un nou scandal marca Florin Salam! Manelistul ar fi cauzat o pagubă de aproape 100.000 de euro
Fanatik.ro
S-a aflat secretul Soranei Cîrstea. Ce face la 36 de ani
Capital.ro
Doliu în fotbalul românesc! A murit un mare portar al României. A jucat la Steaua, Dinamo şi Rapid
Playtech.ro
Suma pe care românii o dau în plus lunar pentru cumpărături și servicii față de 2025. Atât ar fi trebuit să crească salariile pentru a face față inflației
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi adolescenți de 16 ani, la un pas de înec, în Chitila, după ce un tânăr a sărit în lac să salveze o fată
iamsport.ro
Uluitor! 'Legea 18!' Cum îi amenința Valentin Ceaușescu pe fotbaliștii Stelei: 'După '90 l-am întrebat ce înseamnă'
MediaFlux
Răsturnare privind Ordonanța SAFE! Ajunge la CCR
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi