Victor Rebengiuc a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis FOTO VIDEO

Victor Rebengiuc a fost decorat cu Ordinul Steaua României în rang de Cavaler de către preşedintele Klaus Iohannis, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni.
Filip Stan
18 oct. 2017, 06:06
Victor Rebengiuc a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis FOTO VIDEO

UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis a ţinut un scurt discurs cu ocazia decorării actorului.

„Stimate domnule Victor Rebengiuc,

Onorată asistență,

De peste șase decenii, activitatea dumneavoastră se împletește cu bucuriile și cu tristețile oamenilor, cu speranțele și cu aspirațiile românilor.

În semn de apreciere pentru reperul de profesionalism și civism pe care îl reprezentați, pe scenă și în afara ei, vă confer Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.

Prin personajele cărora le dați viață ați fost și veți rămâne un artist devotat spiritului umanist, liber și tolerant.

Ați dovedit, în numeroase rânduri, că vedeți și că apărați – mai clar și mai bine ca mulți alții – valorile pe care construim parcursul european al țării noastre.

Mai sunt doar două zile până la deschiderea Festivalului Național de Teatru, care vă este dedicat anul acesta, festival al cărui motto – „Teatrul schimbă lumea” –  exprimă într-un mod fericit încrederea în forța modelatoare a artei.

Am acordat Înaltul Patronaj acestei ediții a Festivalului Național de Teatru pentru că vă sunt alături în crez!

În jurul lui, stimate domnule Victor Rebengiuc, ați strâns studenți și tineri actori, fiind răsplătit de recunoașterea criticii, dar mai ales de devotamentul unui public care vă iubește. Vă apropiați de un frumos jubileu, însă misiunea dumneavoastră în societatea românească și în lumea artei dramatice este departe de a se fi încheiat.

Domnule Victor Rebengiuc, de 140 de ani, din anul Independenței României, deviza Ordinului Național „Steaua României” este „In Fide Salus” – „În credință este salvarea”. Sunt cuvinte cum nu se poate mai potrivite pentru dumneavoastră, care v-ați dedicat viața unei nobile arte, având credința că, prin cultură, umanitatea își găsește salvarea în fața urii și a intoleranței. 

Vă doresc ca în acest mesaj simbolic să găsiți în continuare puterea de a vă urma vocația, pentru încă mulți și fericiți ani! Vă mulțumesc!”

 

Născut pe 10 februarie 1933, Victor Rebengiuc este considerat după peste 60 de ani de activitate, unul dintre cei mai mari actori români, cu roluri memorabile atât în teatru, cât şi în film.

Este actor la Teatrul Bulandra din Bucureşti din anul 1957, dar a jucat şi pe scena Teatrului Naţional şi a Teatrului Mic.

Citeşte şi: Victor Rebengiuc: Toată conducerea ţării e formată din nişte semidocţi. Asta mă enervează cel mai mult: comunismul şi PSD-ul

În cinematografie este cunoscut pentru rolurile din ”Pădurea spânzuraţilor” (1964), ”Tănase Scatiu” (1976), ”De ce trag clopotele, Mitică?” (1981), ”Pădureanca” (1987), ”Moromeţii” (1987), ”Balanţa” (1992), ”Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), ”Nunta mută” (2008), ”Medalia de Onoare” (2009) ş.a.

Din 1965 este căsătorit cu actriţa Mariana Mihuţ, alături de care a jucat în specatacolul de succes ”O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT